Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Victoria Colesnic.

A studiat jurnalismul la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. A fost reporter la ziarul „Timpul” și redactor-șef al revistei literare „Clipa”. Reporter la Moldova.org. Studiază cultura și industriile creative la Universitatea Malmö din Suedia.

Luni

M-am trezit cu o stare de neliniște. Am multe de făcut și nu am o listă. E o obișnuință bizară: în fiecare dimineață, întocmesc o listă de sarcini pentru toată ziua. E un exercițiu de perseverență, veți spune. Și de automutilare, voi adăuga eu. La sfârșitul zilei, rămân față în față cu realizările, cu eșecurile mele.

Ajung la birou neașteptat de repede. Chișinăul e imprevizibil în ceea ce privește ambuteiajele. Azi, după două săptămâni de documentare, mă așez să scriu reportajul. E povestea unor muncitori fără contracte de muncă. Savurez această emoție. Am toate datele în față, toate declarațiile transcrise pe hârtie. Încep să le-aranjez ca pe-un puzzle, fără a avea, însă, imaginea de pe cutie. Scriu trei versiuni de lead, le citesc cu voce tare și o aleg pe cea care mă îndeamnă să citesc mai departe.

Restul zilei mă gândesc la personajul meu, Nicolae: un bărbat cu mâinile obosite și ochii cenușii. Îmi amintesc cum îmi spune: știi, tatăl meu nu a fost niciodată cu mine la școală, nu m-a întrebat ce vreau să devin, cum mă simt.

Nicolae are doi feciori și nu a scăpat nicio ședință cu părinții.

Marți

Ziua a început bine. E soare. Îndesesc câteva lucruri în rucsac și ies în grabă. Aflu de pe Facebook că ieri a fost Ziua Internațională a Fericii. Îmi amintesc că n-am mai făcut yoga de două săptămâni, asta m-ar face fericită. Ce altceva? Plăcintele mamei, o carte bună, valurile mării după un an de așteptare, îmbrățișarea celui mai bun prieten într-un cartier înghesuit al Parisului. Mi-e dor de prietenii mei.

Pe lista de azi e redactarea reportajului. Îmi place procesul: șterg, reformulez, caut sinonime. La prânz, am o prezentare importantă pentru facultate. Când înveți la distanță în Suedia, examenele au o logică diferită. De exemplu, pentru această materie, am creat prototipul unui produs media. Timp de două luni, am lucrat în echipă cu trei colegi din Marea Britanie, Estonia și Suedia. Am vorbit de zeci de ori pe Skype. Am devenit experți în fusuri orare.

Am scăpat. Prezentarea a avut loc online și a durat 40 de minute. Patru profesori ne-au adresat întrebări. A fost o atmosferă amicală și, totuși, emoțiile m-au epuizat.

Am ajuns acasă obosită și am luat motanul în brațe. Andrei a turnat vin roșu în pahare și am povestit cum ne-a trecut ziua. E și ăsta un moment de fericire.

Miercuri

Pentru ziua de azi, lista de sarcini e mai lungă. Să finalizez un infografic, să transcriu un interviu, să dau câteva telefoane. Șapte articole științifice așteaptă să fie citite. După ce le rezolv pe toate, ies pe ușa biroului și mă îndrept spre taraba de legume, amplasată lângă blocul părinților mei.

Cumpăr ardei, roșii, varză și un buchet de broccoli. Realizez cu o doză de tristețe că am crescut. Cine cumpără broccoli de bunăvoie? Doar adulții. Traversez strada și sun la ușă. Deschide mama, e numai zâmbet. În casă miroase a scorțișoară și a coji de lămâie, deși ea nu coace nimic.

Mă așez pe canapea. Bunica mă întreabă cum îmi merge. Are părul argintiu. Mama îmi spune că a tuns-o în weekend. Îi povestesc că griul e la modă acum. Cu 15 ani în urmă, bunica a suferit un ictus cerebral și de atunci nu mai stă la casa ei. După o pauză, îmi spune o veche poveste: știi, eu am lucrat 20 de ani în Sovietul Sătesc, am luat primul loc pe raion. E important ca oamenii să aibă încredere în tine. Îi dau dreptate.

Pe drum acasă, mă gândesc la bunica. Să lăsăm o dâră de lumină în urma noastră e tot de ce avem nevoie pentru a merge mai departe. În pofida a tot ce ne scoate viața în cale.

Joi

E șase dimineața și îl aud pe Foxy mieunând. E felul lui de a mă ruga insistent să-i deschid un plic. Cel cu bucăți de curcan, preferabil. La refuzul meu, reacționează destul de afectat. Îmi spune tot ce crede până cedez.

Ziua de azi o lucrez de acasă. Mai am un reportaj de redactat și un seminar pe skype. E o zi plictisitoare, dar productivă. Spre seară, fac un duș și îmi pun bigudiurile. Citesc jumătate de noapte despre teoria utilizării și a recompenselor.

Nu-mi amintesc cum se încheie ziua, adorm cu foile în brațe și cu bigudiurile pe păr.

Vineri

După cinci ore de somn, mă trezesc cu o durere tăioasă la tâmple. Știu ce trebuie să fac. Iau salteaua pentru yoga și merg direct pe balcon.

Suckhasana. Genunchii sunt îndoiți, picioarele încrucișate și palmele deschise. Respir. În douăzeci de minute, îmi simt sângele gonind prin vene și capul limpede.

Mă uit la ceas. Am cincisprezece ore să termin un eseu despre teoria utilizării. În esență, teoria spune că noi consumăm anumite produse media, pentru a satisface niște nevoi. Mi se pare adevărat.

Citesc reportajele lui Viorel Ilișoi când mi-e dor de o poveste scrisă bine și urmăresc știrile de la ora 5 când am nevoie de puțin horror.

Din știri, aflu că președintele Dodon vrea, cică, să reformeze sistemul de învățământ, renunțând la examenul de Bacalaureat. Numește testul „draconic” și „exagerat de dificil”. Mai mulți experți îi taxează incompetența. Vreau să-i amintesc președintelui: Bacalaureatul e un examen de dificultate medie și un minim standard de calitate de care avem nevoie în educație.

Mă apuc de scris. S-a dus și ultima zi.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG