Linkuri accesibilitate

„Trebuie să delimitezi cetățeanul de jurnalist, altfel riști să complici mult prea mult lucrurile”


Jurnalul săptămânal cu Cristina Gurez.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:18 0:00
Link direct

Născută în 13 martie 1992. A studiat jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, 2009-2015. Masterat în Managementul instituției media – 2013-2015. Participantă a mai multor training-uri internaționale pentru tineri jurnaliști și lideri politici în devenire. Reporter și redactor al portalurilor www.tribuna.md, www.shok.md, www.curentul.md, autoare a blogului www.gurez.md.

Luni

M-am trezit foarte ușor, după un weekend odihnitor. Soarele părea încă timid, așa că am decis să port o bluză de culoarea cerului ca să completez peisajul și să aduc primăvara mai aproape. Mereu mi-au plăcut zilele senine și calde, dar și culorile, în orice. Ajunsă la muncă, tradițional, organizăm mica ședință cu cafea, în cadrul căreia discutăm idei și repartizăm evenimente și responsabilități. Eu, de cele mai multe ori, nu am ceva anume, pentru că sunt implicată în mai multe. Scriu și redactez pentru mai multe portaluri, dar, totuși, cel mai mult despre politică. Ziua politică de luni a fost marcată de semnarea Memorandumului între Comisia Economică Eurasiatică și RM, de către Președintele Dodon. Apoi, am tot redactat știri cu declarații și replici pe marginea acestui document: că nu are efecte juridice, că nu ar schimba nimic... În după amiaza zilei am primit două invitații la două evenimente pentru sâmbătă, în calitate de blogger. Din păcate, pe una am refuzat-o, după principiul întâietății... Seara am stabilit câteva detalii pentru sesiunea foto de sâmbătă, am savurat o plimbare lungă, iar apoi am redactat niște texte ce nu țin de job și am răscolit arhiva cu fotografii de prin Riga, căci pregătesc un articol pe blog cu ce se poate de vizitat în acel oraș frumos.

Marți

M-am trezit mai devreme și am ajuns la muncă prima. Cine se trezește mai devreme ajunge mai departe nu? Așa că am reușit să pun la punct câteva chestii necesare, care nu mai cereau amânare, plus că dimineața creierul e mai limpede și cheful de muncă e cu mult mai mare, iar ochii văd încă toate literele Ziua de marți nu s-a remarcat prin evenimente majore, dar știrile oricum au curs gârlă și timp de prânz, ca de obicei, nu foarte mult...

Această zi a culminat cu o decizie spontană, mai degrabă propunere – de a pleca în weekend la Iași, oraș care de altfel mi-e tare drag. Am discutat subiectul, însă nu au luat o decizie finală. După muncă, am fugit la nepoțica mea, care mă aștepta și care mi-a zâmbit foarte dulce. Deci a fost o seară foarte frumoasă...inclusiv cu unele dezbateri politice la TV.

Miercuri

Ziua de miercuri a presupus mai multe conferințe, ședințe de judecată și cea de-a doua rundă de dezbateri referitor la proiectul privind modificarea sistemului electoral și introducerea votului uninominal. Ședința de Guvern, de care sunt responsabilă, a venit cu eliberarea unui viceministru din funcție și aprobarea avizului pozitiv pentru modificarea articolului 70 din Constituție. Se pare că foarte curând deputații vor rămâne fără imunitate. E de bine sau de rău? Sunt mai multe aspecte, cert e că, tot mai des constat că, practic, pe nimeni nu mai surprinde nimic și majoritatea nu se mai bucură nici chiar dacă se adoptă/face ceva ce-și doreau anterior. Așa sunt vremurile. Și eu mă implicam emoțional mai mereu, acum după mai bine de 5 ani de jurnalism politic, am înțeles că trebuie să delimitezi cetățeanul de jurnalist, altfel riști să complici mult prea mult lucrurile. Ș-apoi sunt atâtea alte lucruri frumoase.

Seara părea liniștită până pe la ora 21 când doi deputați liberali și-au anunțat plecarea din Fracțiunea PL, așa că meseria e meserie și noaptea.

Joi

A început destul de pozitiv, am decis să port ceva mai lejer, pentru că știam că ziua va fi lungă. Ziua de muncă a început cu știrea, cafea, glume și apoi ședința Parlamentului, pe care am urmărit-o câteva ore, însă eu foarte rar când fac un singur lucru, plus că ședința Parlamentului în multe cazuri poate fi doar pierdere de timp. Socialiștii au înaintat o nouă moțiune, deja asupra activității ministrului Educației, iar ANRE s-a ales cu un nou director pe un termen de 6 ani. Uneori am impresia că în politică nu e niciodată liniște, iar dacă se face liniște, înseamnă că neapărat ceva urmează... e lucru știut.

Imediat după muncă, am mers într-un centru comercial unde urma să-mi aleg niște ținute pentru călătorii, mai exact pentru un proiect fotografic, în postura de blogger de călătorii. Blogul și călătoriile sunt un hobby al meu, care aduce multă satisfacție și culoare în peisajul plin de jocuri politice.

Vineri

Nu am fost prea entuziasmată când am deschis ochii și am văzut culoarea gri ai zilei și auzeam stropii de ploaie, însă asta nu m-a oprit să reușesc la prima oră a dimineții mai multe lucruri. După ce am fost la oficiul poștal, unde am ridicat colete, m-am îndreptat spre muncă. Ploua și era rece. Mi-au înghețat picioarele după multă vreme. Mi s-a creat senzația că a revenit toamna cu ploile ei mărunte și reci. La muncă ziua a fost marcată de 7 aprilie și evenimentele ce au avut loc 8 ani în urmă: declarații, mesaje, acuzații… așa cum e în politică. Pe de altă parte, am lucrat intens pentru că vineri pregătim materiale și pentru week-end – ca să muncim cât mai puțin în cele două zile. Ziua de vineri de cele mai multe ori aduce senzații în politica moldovenească, iar în viața dinafara jurnalismului, de obicei, aduce întâlniri și discuții lungi de seară, alături de ceva gustos. Cu siguranță, că o săptămână plină de zeci de știri și evenimente nu se încheie vineri la ora 17-18, ci pe la miezul nopții sau poate chiar abia duminică. Cum va fi weekendul, nu știu… Cert e că vremea nu prea arată semne bune, însă proiectul fotografic cu gust de călătorii și escapada la Iași vor face minuni pentru un creier obosit de litere!

XS
SM
MD
LG