Linkuri accesibilitate

„Altcineva e obligat să le facă, iar ei să nu contribuie cu nimic”


Impozitele pe teren și la ce e bun trecutul comunist în Republica Moldova.

Începând din acest an pensionarii vor plăti impozitul pentru terenul pe care îl deţin pe lângă casă sau în intravilan. Mai mulţi ani la rând ei au fost scutiți de aceste plăţi. Chiar dacă va fi aplicată o taxă simbolică de un leu pe ar, măsura, care a intrat în vigoare la 1 aprilie, a trezit nemulțumirea mai multor aleşi locali.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:17 0:00
Link direct


În urmă cu 20 de ani, în cadrul programului numit generic Pământ, fiecărui membru al unei familii, inclusiv minorilor, îi revenea câte 10 ari de teren.

O familie formată din cinci persoane i se cuvenea 50 de ari, ce includea terenul de lângă casă plus alte parcele de vii, livezi sau teren arabil aflate în intravilanul localității.

Reforma aceea era gândită astfel încât atunci când copiii îşi creau familiile lor luau cu ei cele zece ari de persoană ce li se cuveneau. Doar că din cauza sărăciei, multă lume a emigrat, iar pământul a rămas în grija părinților care au îmbătrânit.

În timpul guvernării comuniste, pensionarii au fost exceptați de la plata acestor impozite. Din 1 aprilie autoritățile au renunțat la această exceptare, astfel încît toţi oamenii vor plăti în fiecare an câte un leu pentru fiecare ar de pământ aflat în proprietate.

E o plată simbolică, desigur, dar care va înfuria lumea şi care nu va fi de mare folos primăriei, spune Victor Cogut, primarul comunei Vălcineţ, raionul Ocniţa, o localitate cu circa 3.000 de locuitori.

Primarul socialist adaugă că mai mult de jumătate din populație din satele pe care le are în grijă sînt oameni în vîrstă.

Victor Cogut: „Pe acești oameni i-au băgat într-o belea atât de mare încât ei nu doar că nu mai pot să supraviețuiască, dar în curând nici nu vor mai dori să trăiască. În calitate de primar, stau uneori în birou şi vin oameni şi cer ajutor, și nu ştiu ce să le răspund, pentru că nu am de unde să le dau. Ei plătesc toţi banii pe care-i au pe lumină, gaz şi pentru toate celelalte. Acum hai să le mai ridicăm impozitul funciar! Cum să se descurce, săracii?”

Alexei Busuioc, primarul altei comune comparabilă ca număr de populație cu Vălcineț, Capaclia, raionul Cantemir, spune că ar fi vorba despre o reminiscență a trecutului comunist – cetățenii s-au învățat că altcineva este obligat să le facă, iar ei să nu contribuie cu nimic. La Capaclia s-ar aduna în bugetul local din acest impozit circa 25.000-30.000 de mii de lei (1.200-1.500 de euro). O sumă nu prea mare, dar e un pas în direcția bună, adaugă Alexei Busuioc, care se arată convins că subiectul va fi speculat de partidele de stânga.

Alexei Busuioc: „Absolut tot provoacă nemulţămire, oamenii la noi nu sunt învăţaţi să plătească nicio taxă. Noi aşa aşa am învăţat, din păcate, sociatatea că trebuie să-i dai numai. Clar lucru că pensionarii o să stârnească oleacă de vâlvă, dar populaţia încet-încet trebuie să fie educată că nu poţi avea drumuri, nu poţi avea infrastructură, lumină stradală fără a plăti nimic. Nu poţi trăi numai pe spatele la Occident ca să-ţi dea bani la nesfârşit. Deci lucrul acesta nu-i normal, niciodată n-o să evoluăm ca stat”.

Primarul satului Capaclia consideră că ar mai trebui revizuit şi impozitul imobiliar, de asemenea unul simbolic, după părerea lui, care nu a fost revăzut niciodată. Doar astfel, este de părere Alexei Busuioc, poate creşte bugetul localităţii.

Economistul Dumitru Budianschi, de la Centrul analitic Expert grup, spune că orice încercare a face ordine fiscală va duce inevitabil la imposibilitatea plăţii impozitelor de o anumită categorie socială. Expertul consideră că autoritățile trebuie să se îngrijească de categoria de persoane care nu poate plăti în mod obiectiv 40-50 de lei pe an şi cum pot face ca aceştia să nu rămână insolvabili.

Dumitru Budianschi: „Odată şi odată trebuie să facem ordine. Acolo unde este impozit el trebuie să fie impozit, acolo unde este protecție socială trebuie să vină protecţia socială. Cine astăzi cunoaște exact care sunt proprietățile şi, de fapt, gestiunea proprietăţilor efectuate de către oameni cu stare materială mai proastă sau pensionari? Este greu de tras această linie. Noi dedeori nu avem pensii, nu avem de unde da un nivel mai mare de protecţie socială anume din cauza că nu putem face ordine în sistemul fiscal”.

Evidenţa mai strictă a veniturilor este una dintre soluţiile acestei probleme, mai spune Dumitru Budianschi, dacă desigur guvernanţii vor cu adevărat să dezlege acest nod gordian.

Previous Next

XS
SM
MD
LG