Pentru Ceaușescu și clica lui, Radio Europa Liberă a reprezentat cel mai mare rău, dușmanul prin excelență, cel care trebuia strivit, compromis și eliminat. Era, de fapt, vocea revoltei, invitația la adevăr într-un sistem în care falsul domnea nestingherit. A transmite despre galopanta corupție politică a nomenklaturii comuniste, a denunța nesfârșitele abuzuri ale Securității, a spune adevărul despre istoria partidului comunist—toate acestea erau întreprinderi și inițiative de lămurire, de deschidere a ochilor.
Să nu uităm nicicând: pentru totalitarism, adevărul este ceva subversiv! Regimul a reacționat mereu pe cale de consecință, dezlănțuind sordide campanii de calomniere împotriva celor mai activi redactori ai postului de radio. A fost pus la cale un atentat la viața și integritatea Monicăi Lovinescu. Cel mai probabil, directorii Noël Bernard și Vlad Georgescu și-au pierdut viețile ca urmare a unor planuri criminale ale Securității. Alți redactori au devenit țintele atacurilor violente ale regimului: Emil Georgescu, N. C. Munteanu, Șerban Orescu, Max Bănuș. Printre cele mai influente voci, ar trebui să-i amintim aici pe Nestor Ratesh (un minunat analist al scenei culturale și politice americane), Emil Hurezeanu (ca electrizant comentator politic), precum și pe Mircea Carp și Nicolae Stroescu-Stănișoară.
În varii prilejuri, Radio Europa Liberă i-a ajutat pe români să înțeleagă necazul sau situația precară a propriei lor țări. În timpul cutremurului din martie 1977, Europa Liberă a contribuit masiv la crearea unui sens al solidarității bazat pe informații adevărate și corecte; în 1968, i-a informat pe români asupra căutărilor socialismului democratic din Cehoslovacia și suprimarea Primăverii de la Praga de către trupele Pactului de la Varșovia; iar apoi, după 1985, a promovat intensiv noile idei reformiste, jucând un rol major în demascarea și demitizarea întunecatei dictaturi a lui Nicolae Ceaușescu ca decrepită, depășită chiar și după standarde gorbacioviste. Radio Europa Liberă a transmis neprețuite informații despre inițiativa eroică de a crea un sindicat liber al muncitorilor din România (Ionel Cană, Gh. Brașoveanu, Vasile Paraschiv, Carl Gibson și alții), despre grevele anti-comuniste din Valea Jiului, în august 1977, conduse de Constantin Dobre și colegii săi, precum și despre mișcarea anticomunistă din Brașov, în noiembrie 1987. În timpul transformării revoluționare din 1989, postul de radio a fost principala speranță a românilor, o sursă de informare, cunoaștere, claritate și încredere în forțele proprii.
După prăbușirea comunismului, Europa Liberă a continuat să militeze pentru valori democratice, pentru toleranță, dialog și claritate morală. S-a opus restaurației comuniste și i-a criticat pe Ion Iliescu și asociații săi pentru refuzul de a se angaja într-o democratizare totală și autentică. Pentru intelectualii democratici din România, Radio Europa Liberă a simbolizat valorile pe care ei le prețuiesc cel mai mult.
În calitatea mea de colaborator la secția română încă din februarie 1983, consider că a avut un rol vital în termenii a ceea ce marele Václav Havel a înțeles prin traiul în adevăr. Când cineva va scrie istoria definitivă a comunismului și postcomunismului românesc, va trebui să semnaleze la loc de cinste rolul decisiv al REL întru apărarea societății deschise și respingerea oricărei forme de totalitarism, extremism sau fanatism.