Linkuri accesibilitate

Anatolie Golea: „La Moscova există ţarul şi în afară de ţar nu există mai nimic”


Avancronică la întrevederea Igor Dodon-Vladimir Putin.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:11 0:00
Link direct

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon va avea la Moscova convorbiri cu omologul său rus Vladimir Putin. Dodon a spus că ar vrea să discute probleme economice importante cu autoritățile ruse, deși din delegație nu face parte niciun reprezentant al guvernului. Jurnalistul şi comentatorul politic Anatolie Golea sugerează că Dodon și Putin vor discuta lucruri de care e interesată în primul rînd Moscova.

Anatolie Golea: „Vizita la Moscova a fost în limita posibilităţilor domniei sale să fie organizată, dat fiind că în campania electorală a avut o poziţie fermă pro-rusă, deşi spune că e pro-moldovenească. De fapt, a fost candidatul pro-rus care a câştigat alegerile. Moscova, evident, este fericită că, în sfârşit, după mai multe tentative din 2010-2014, a reuşit să aducă la putere un preşedinte pro-rus în Republica Moldova. Şi, sigur, i-a ajutat să realizeze prima vizită oficială la Moscova, unde va fi primit cu braţele deschise, cu mult fast. Ceea ce ţine de substanţă, urmează să vedem mai târziu, pentru că declaraţiile vor fi foarte optimiste şi încurajatoare. Dar de la declaraţii până la fapte, până la decizii mai este.”

Europa Liberă: Cât de credibil e un interlocutor ca Igor Dodon pentru Vladimir Putin? Şi aici deschid paranteza, cât de credibil este şeful statului într-o ţară parlamentară, cum e Republica Moldova?

Anatolie Golea: „Eu am impresia că la Moscova nu prea se cunosc dedesubturile unei ţări parlamentare. La Moscova există ţarul şi în afară de ţar nu există mai nimic. Şi, deocamdată, se măsoară cu posibilităţile preşedintelui de a decide absolut totul într-o ţară. Aşa este, de fapt, cam peste tot în spaţiul CSI, aşa este în Rusia, Belarus, Kazahstan, aşa a fost până nu demult în Ucraina. Şi Rusia, deocamdată, vine cu această unitate de măsură. Chiar şi în condiţiile Republicii Moldova, care este republică parlamentară din 2000, întotdeauna preşedintele a fost cel care a decis. Rusia îşi aminteşte foarte bine de perioada lui Vladimir Voronin, care a fost cel mai pro-rus preşedinte şi a avut, în 2002, 17 întâlniri cu Vladimir Putin şi, la fel, a promovat politica pro-rusă până la un anumit moment. După care, după ce a fost deturnat memorandumul Kozak, tot preşedintele Voronin a fost cel care a promovat o politică de integrare europeană. Şi în acest sens Rusia continuă să creadă că decide preşedintele, cum a decis Voronin în condiţiile republicii parlamentare, dar având o majoritate parlamentară covârşitoare, se crede că şi preşedintele Dodon va fi în stare să adopte anumite decizii. Dezamăgirile, probabil, urmează, dar Rusia va ţine cont şi de lecţia însuşită de la Vladimir Voronin, când un preşedinte pro-rus s-a dovedit a fi nu chiar pro-rus.”

Europa Liberă: Am putea bănui că geopolitica va ocupa un loc aparte în cadrul dialogului Vladimir Putin-Igor Dodon? Şi de ce zic geopolitica? Pentru că de la Moscova au venit cu mai multe ocazii declaraţii din partea autorităţilor că Moldova ar trebui să se îndepărteze de UE şi să se apropie mai degrabă de Federaţia Rusă. De altfel, va fi foarte greu de penetrat piaţa rusă, de ajutat moldovenii care ilegal îşi continuă şederea muncind în Federaţia Rusă, alte subiecte de pe agenda moldo-rusă? Ce intuiţi dumneavoastră?

Anatolie Golea: „Evident, această vizită va avea o tentă geopolitică pronunţată. Acest lucru rezultă şi din programul vizitei. Pe lângă demnitari de rangul Vladimir Putin, Dmitri Rogozin, Valentina Matvienko, Serghei Lavrov, preşedintele Igor Dodon se va întâlni şi cu preşedintele Colegiului Comisiei Euroasiatice, Tigran Sarkisian, neavând alte întâlniri, de exemplu, în Duma de Stat. Este evident ce se va discuta în cadrul acestei întâlniri, ca şi al celorlalte întâlniri oficiale. Rusia mizează pe schimbarea vectorului politicii externe şi va încerca în fel şi chip să atragă Republica Moldova în Uniunea Euroasiatică. Din câte cunosc, chiar până la sfârşitul lunii ianuarie sau în februariel preşedintele Dodon intenţionează să participe la un for al Uniunii Euroasiatice în calitate de observator, bineînţeles. Dar, după cum a declarat dânsul anterior, ar putea încerca să semneze un memorandum de colaborare între Republica Moldova şi Uniunea Euroasiatică. Chiar dacă acest memorandum nu are nicio şansă să fie ratificat în Parlamentul Republicii Moldova, pentru Rusia este important faptul, însăşi intenţia declarată, anunţată, în perspectiva pregătirii către alegerile parlamentare din Republica Moldova, unde se va face tot posibilul ca, în cazul acestor alegeri să aducă victoria Partidului Socialiştilor sau a altor partide mai mult sau mai puţin pro-ruse.”

Europa Liberă: Prin Igor Dodon poate Kremlinul să îndepărteze Moldova de UE?

Anatolie Golea: „Evident, va încerca. Igor Dodon va încerca să joace în ambele sensuri, va încerca să restabilească relaţiile strategice de parteneriat, prietenie cu Federaţia Rusă, păstrând şi relaţiile cu Uniunea Europeană, de unde are de atras anumite foloase. Pentru că banii vin, deocamdată, din Uniunea Europeană, exportul merge înspre Uniunea Europeană din Republica Moldova, inclusiv din Transnistria. Este foarte interesant şi acest subiect, care va fi discutat în cadrul vizitei la Moscova. O mare parte din exporturile Transnistriei merg înspre Uniunea Europeană. De exemplu, în România, Transnistria a exportat mărfuri în valoare de 60 de milioane de dolari în 2016, iar înspre Federaţia Rusă de doar 45 de milioane, cifre care vorbesc de la sine unde sunt interesele economice. Toate acestea urmează a fi analizate, discutate şi urmează a fi întreprinse anumite măsuri de către Federaţia Rusă, de comun acord cu preşedintele Igor Dodon şi liderul de la Tiraspol, cu care Igor Dodon deja a reuşit să se întâlnească.”

Europa Liberă: Şi se vor produce anumite schimbări în negocierea unei soluţii pentru criza transnistreană, după întâlnirea pe care o va avea domnul Dodon cu domnul Putin?

Anatolie Golea: „Se va încerca, se vor face anumite tentative, se vor face anumite mişcări, pentru că decizia finală la Chişinău, de fapt, rămâne pe seama Parlamentului şi guvernului.”

Europa Liberă: În cadrul unor negocieri oficiale, acum ne referim la cooperarea moldo-rusă, era şi firească şi necesară prezenţa oficialităţilor guvernamentale, anume reprezentanţii executivului ar fi trebuit să fie alături de preşedintele Dodon la astfel de întâlniri. Se pare că el şi-a creat delegaţia, mai degrabă, luând în calcul coechipierii săi de partid, chiar dacă a zis că se detaşează de socialişti.

Anatolie Golea: „Nu se poate detaşa, pentru că cea care deschide uşa pentru Igor Dodon la Kremlin este doamna Zinaida Greceanîi. Aşa a fost pe parcursul acestor ani, din 2011 încoace şi continuă să rămână acelaşi lucru, doamna Greceanîi preluând şi cârma Partidului Socialiştilor, deşi până nu demult nici membru al partidului nu era. Delegaţia a fost formată pe criterii de partid şi de apartenenţă la echipa preşedintelui Igor Dodon de la Preşedinţie.”

Europa Liberă: Pe criterii ideologice.

Anatolie Golea: „Pe criterii ideologice. Bate la ochi faptul că în componenţa delegaţiei nu este niciunul, dar niciun reprezentant al guvernului. Şi aici apar mari semne de întrebare, pentru că deciziile urmează a fi adoptate de către executiv. Pentru reluarea exporturilor, de exemplu, Rusia înaintează un şir de condiţii, precondiţii, ştim că a fost acea foaie de parcurs elaborată în vară, care conţinea 14 condiţii pe care Republica Moldova nu le întruneşte şi nu prea le poate onora, pentru că vin în contradicţie cu Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Dacă trebuie să fie întreprinşi anumiţi paşi, ei depind, în primul rând, de executiv şi de Legislativ şi mai puţin de preşedinte. Bate la ochi faptul că nu este în componenţa delegaţiei nici domnul Gheorghe Bălan, vicepremier pentru Reintegrare, nici Octavian Calmîc, vicepremier pentru Economice şi preşedintele Comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică. De aici şi concluzia: vor fi deocamdată mai multe declaraţii şi mai puţine acţiuni.

Pentru că acţiunile urmează a fi adoptate doar de comun acord, bine, şi preşedintele, dar de comun acord cu guvernul şi Parlamentul. Acest lucru nu se va întâmpla. Urmărind componenţa delegaţiei, putem ajunge la concluzia că în Republica Moldova la vârful piramidei în stat este racul, lebăda şi ştiuca, care vor trage în direcţii diferite şi nu cred că vor fi mari rezultate. De fapt, probabil, aceasta este şi miza preşedintelui Igor Dodon, care nu ascunde interesul de a declanşa alegeri parlamentare anticipate. Sau, în cel mai rău caz, va încerca să demonstreze până la alegeri că dânsul vrea, dar nu poate adopta decizii şi trebuie să fie susţinut pentru a câştiga şi alegerile parlamentare, atunci va fi totul bine şi frumos în relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă şi nu numai.”

Europa Liberă: Dacă Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, are reputaţia unui politician obedient Kremlinului, el a mers la Moscova să apere interesele Moldovei sau va continua să promoveze interesele Rusiei?

Anatolie Golea: „Igor Dodon nu poate merge la Moscova pentru a promova interesele Federaţiei Ruse.”

Europa Liberă: Dacă el la Chişinău este cunoscut ca un politician pro-rus.

Anatolie Golea: „Da, el poate să le promoveze la Chişinău, la Moscova...”

Europa Liberă: …să le sprijine în continuare.

Anatolie Golea: „...sunt promovate cu vârf şi îndesat de către mass-media şi de către autorităţile ruse. La Moscova Igor Dodon va încerca să obţină ceva pentru Republica Moldova. Chiar va face anumiţi paşi, ceea ce a şi declarat, reluarea exporturilor, apărarea intereselor migranţilor, amnistie pentru migranţii care au încălcat legislaţia Federaţiei Ruse. Aceste lucruri corespund intereselor unei mari părţi din cetăţenii Republicii Moldova şi aceste lucruri pot fi soluţionate.”

Europa Liberă: Dar şi embargoul impus de Federaţia Rusă, şi alte probleme au mai mult substrat politic decât nemijlocit s-ar axa pe o problemă sau alta.

Anatolie Golea: „Au. Dar atunci când vorbim de embargou, Federaţia Rusă înaintează nişte precondiţii. Este vorba despre modificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, renunţarea la acest acord sau la anumite prevederi ale acestui document. Şi aici ne împotmolim, nu prea este posibil de soluţionat problema. Atunci când vorbim despre migranţi, nu este vorba despre anumiţi paşi din partea Chişinăului. Şi aici Moscova ar putea face un gest pentru a-l susţine pe preşedintele Dodon şi a demonstra că, acolo unde nu este necesară implicarea guvernului, preşedintele rezolvă problemele în interesul Republicii Moldova.

Aici este un joc mai fin, care a început deja şi va continua în următorii doi ani. Evident că vom vedea peste tot acest joc de-a împuternicirile. Noi, de fapt, revenim la perioada de până la 2000, când preşedintele se plângea, aşa va face şi Igor Dodon, că nu are împuterniciri şi trebuie să modificăm ceva sau să preia şi puterea în Parlament.”

Europa Liberă: Dacă, eventual, după Moscova va pleca în vizită la Bruxelles, mesajul va fi unul şi acelaşi sau va fi un mesaj duplicitar pe care îl va promova domnul Dodon?

Anatolie Golea: „Nu cred că va fi unul şi acelaşi mesaj. Nu va avea şanse preşedintele Igor Dodon să obţină ceva la Bruxelles, dacă va veni cu mesajul de la Moscova. Mesajul va fi cu accentele puţin schimbate.”

XS
SM
MD
LG