Linkuri accesibilitate

Vladimir Cebotari: „Este o inițiativă a unor persoane care s-au lăsat dezinformate”


Foto: ©Shutterstock
Foto: ©Shutterstock

Ministrul justiției despre rezoluția celor doi congresmeni americani care au cerut investigarea „furtului miliardului” din R.Moldova

Doi membri ai Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, Randy K. Weber din partea statului Texas, și Trent Franks din statul Arizona au înaintat pe 27 septembrie o rezoluție în Camera Reprezentanţilor, unde cer, între altele, pornirea unor investigații legate de „furtul miliardului” din sistemul bancar al Republicii Moldova. Se cere, de asemenea, să se stabilească dacă demnitari importanţi ai Moldovei au fost sau sunt implicaţi in această fraudă bancară. Primii pe lista politicienilor americani sunt vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, urmat de Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, Procurorul General interimar Eduard Harunjen, directorul general al Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, şeful procuraturii anticorupţie, Viorel Morari, ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, ministrul de interne, Alexandru Jizdan, preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, Serghei Iaralov, și Dorin Damir, președintele FEA.

Vom adaugă că în această perioadă se află la Washington preşedintele parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, și, potrivit unui comunicat de presă oficial, domnul Candu – care se află pe lista rezoluţiei mai sus pomenite – are anunţate întrevederi la Congres, la Departamentul de Stat și la mai multe organizaţii neguvernamentale americane.

Ce răspuns au autorităţile de la Chişinău la cele arătate în rezoluţia propusă de congresmenii americani Randy Weber si Trent Franks? Valentina Ursu a căutat să afle vorbind cu ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, aflat pe lista rezoluţiei propuse în comisii ale Camerei Reprezentanţilor.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:12 0:00
Link direct

Vladimir Cebotari
Vladimir Cebotari

Vladimir Cebotari: „Este o inițiativă a unor persoane care s-au lăsat dezinformate. Și acest lucru este foarte simplu de înțeles pentru că este suficient să verifici cu ce se ocupau sau unde se aflau persoanele din lista respectivă și, cel puțin, în privința mea este foarte evident că, în perioada la care se face referire că s-a comis jaful din bănci sau acea pierdere masivă din bănci, nu am avut nicio tangență cu sectorul bancar sau cu activități pe piața financiară. În al doilea rând, nu am nicio tangență legată de investigația a acestor fraude și modul de administrare a unui dosar sau a altuia. Lucrul respectiv vorbește despre faptul că ori s-au lăsat manipulate unele persoane, ori că această inițiativă nu este una suficient de bine fundamentată, documentată, sau nu este una serioasă, ceea ce e serioasă, ceea ce e periculos, pentru că lucrurile care s-au petrecut la noi în țară au fost foarte serioase și ele trebuie tratate în modul cel mai serios. Or, cu astfel de abordări, mă tem eu, se discreditează și cele mai bune intenții.”

Europa Liberă: Proiectul acesta de rezoluție afectează imaginea actualei guvernări?

Vladimir Cebotari: „Bineînțeles că afectează orișice pentru că devine subiect de speculă. Și nu toată lumea se va documenta și va intra în esența acestui document sau a subtilităților care sunt, sau a situațiilor pe fiecare persoană separat. Și, din punct de vedere mediatic, din punct de vedere al influențării și manipulării cu opinia publică, este destul de periculos. De aceea, ținând cont că nu este un document serios, pentru că nu a fost pregătit, pentru că nu este documentat, pentru că se fac niște afirmații absolut incorecte, eu cred că e mai bine să nu atragem multă atenție, în sensul în care îl tratăm ca pe un document. Acel proiect de rezoluție, care, de altfel, nu are nicio finalitate, poate rămâne doar o inițiativă pentru că am marea încredere în Senatul Statelor Unite, ca un organ destul de serios.”

Europa Liberă: Tocmai voiam să vă întreb dacă această inițiativă se poate răsfrânge asupra relației dintre Chișinău și Washington, asupra relației moldo-americane?

Vladimir Cebotari: „Eu am încredere în diplomația Statelor Unite și a noastră. Eu am încredere în Senatul și Congresul Statelor Unite. Și am încredere în profesionalismul de abordare a subiectelor care reprezintă interes, mai ales pentru relațiile ambelor state. Cred că nu va fi permisă ca o glumă a cuiva sau o speculație a altora să afecteze aceste relații.”

Europa Liberă: Dumneavoastră personal vă puteți apăra imaginea, în cazul acesta?

Vladimir Cebotari: „Dacă îmi va fi oferită această ocazie pe terenul american, nu am să evit să fac uz de acel lucru, dacă el va deveni într-adevăr unul necesar. La moment, atât timp cât este o simplă inițiativă despre care nu am văzut eu să fie tratată cu seriozitate în Statele Unite, încă nu apare așa necesitate. Dar lucrurile sunt foarte simple de verificat și de confirmat. Ținând cont că este foarte aproape de campania electorală, poate fi foarte ușor subiectul unor speculații în campanie, speculații ieftine.”

XS
SM
MD
LG