Linkuri accesibilitate

Debalțeve – „un iad adevărat”


Separatiști pro-ruși la marginea orașului Debalțeve pe 13 februarie, 2015
Separatiști pro-ruși la marginea orașului Debalțeve pe 13 februarie, 2015

Un reportaj semnat de corespondenta Current Time TV (Настоящее Время) Katerina Cocikina de la Debalțeve, după retragerea trupelor ucrainene

În luna când separatiștii pro-ruşi încercau să ocupe Debalțeve, oraşul nu avea suficientă apă, energie electrică sau alimente. După armistițiu, voluntarii de la Crucea Roșie au reușit să aducă ajutoare umanitare la Debalțeve. În centrul orașului, oamenii săteau la coadă după mâncare. Acum, localnicii își amintesc cum au trecut ultimile săptămâni.

„A fost un adevărat iad!”, spune o femeie din Debalțeve.

„Deja de o lună nu ne putem spăla, ne este frig şi foame. N-avem nici pâine, nimic n-avem!”

Militarii ucraineni au părăsit Debalțeve. Miercurea trecută, orașul a trecut sub controlul separatiștilor. În ciuda faptului că în noaptea spre 15 februarie a intrat în vigoare acordul de încetare a focului în sud-estul țării, reprezentanții autoproclamatei Republici Populare Donețk au anunțat că la Debalţeve nu se aplică armistiţiul pentru că orașul face parte din teritoriul lor.

Debalțeve – „un iad adevărat”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:36 0:00

După retragerea trupelor ucrainene, pe străzi a rămas tehnică militară distrusă. Localnicii, care s-au deprins cu schimburile neîncetate de focuri din ultimile săptămâni, au putut să iasă din adăposturi.

„Nu ne merge bine. Abia de am supraviețuit ultima noapte. Tremuram și noi, și casa. Totul se zguduia. Iată aşa trăim noi”, spune Ana, o localnică din Debalțeve pentru Current Time TV.

Înainte de începerea luptelor, la Debalțeve locuiau 27 de mii de oameni. Între timp, majoritatea a părăsit orașul.

XS
SM
MD
LG