Linkuri accesibilitate

Cazul Vladimir Soloviov


Vladimir Soloviov
Vladimir Soloviov

Jurnalistul de la portalul „Newsmaker.md” și ziarul rus „Kommersant” afirmă că poliția ar cunoaște identitatea a cel puțin două persoane care l-au urmărit ostentativ.

Poliția spune că investighează plângerea jurnalistului Vladimir Soloviov de la portalul „Newsmaker.md” și ziarul rus „Kommersant” despre faptul că ar fi fost urmărit timp de două zile la începutul acestei luni. Jurnalistul care spune că o mașină cu patru inși s-a ținut după el în seara de 3 aprilie și a doua zi, și crede că cele întâmplate ar avea legătură cu activitatea sa profesională.

Vladimir Soloviov afirmă că poliția ar cunoaște identitatea a cel puțin două persoane care l-au urmărit ostentativ. Unul din bărbați a fost reținut chiar în momentul în care poliția a ajuns la chemare. Numai că cel care fusese reținut, spune jurnalistul, a declarat că era întâmplător alături și că nu-l cunoaște pe Soloviov. Cel care se afla la volanul automobilului a reușit să fugă după ce jurnalistul, în prezența polițistului, a încercat să deschidă portiera mașinii, mai spune Vladimir Soloviov.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:27 0:00
Link direct

În opinia sa, a fost evidentă eschivarea, dar rămâne ca anchetatorii să-și spună cuvântul:

„Șoferul a fost identificat rapid, deoarece aveau numărul de înregistrare al mașinii pe care l-au găsit în scurt timp în baza de date. Mie nu mi-au arătat datele lui, dar poliția are aceste informații acum. Dacă se știe identitatea lui, eu aștept ca această persoană să fie chemată pentru interogări și, dacă ar fi nevoie să ne întâlnim față în față, aș merge. Ieri m-au sunat de la poliție, le-am oferit unele detalii, m-au rugat să le transmit fotografiile pe care le-am făcut în timpul ce am fost urmărit. Sper că poliția își va face treaba.”

Cazul este înregistrat la Inspectoratul de poliție al sectorului Rîșcani al capitalei și, așa cum ne-a declarat ofițerul de presă Andrian Jovmir, poliția „întreprinde măsurile cuvenite” pentru a vedea dacă se adeverește plângerea jurnalistului.

Vladimir Soloviov este sigur că a fost supravegheat urmare a activității sale jurnalistice:

„Mi-e greu să spun că am fost urmărit pentru un anume articol pe care l-am scris. Noi mereu avem materiale care sunt criticate de cei care sunt astăzi la putere sau se întâmplă să facem publice informații în cazul cărora se vrea probabil să fie cunoscute de cât mai puține persoane. De exemplu, nu demult am scris despre faptul că premierul Pavel Filip a spus la o întâlnire cu diplomați din țările UE și cu ambasadorul Statelor Unite, că Federația Rusă ar fi încercat de 15 ori să-l pună sub monitorizare internațional pe Vladimir Plahotniuc. Noi am fost primii care au scris despre asta. Acum nu am suficiente informații pentru a face concluzii, dar sunt sigur că are legătură cu activitatea mea profesională.”

Vladimir Soloviov susține că și în 2014, când investiga cazul grupului „Antifa”, a mers la politie unde a declarat că este urmărit, nu a urmat însă nimic. Spre deosebire de acel caz, crede el, poliția are acum informații despre persoane concrete și ar putea demara investigații.

Zinaida Gheață, jurista Centrului pentru Jurnalism Independent spune că în legislația contravențională, această faptă se identifică ca „act de persecuție”, însă urmează ca organele de urmărire să stabilească acest lucru. Ea atrage atenția că drepturile jurnaliștilor sunt protejate prin lege:

„În legislație, în Codul Audiovizualului și Legea Presei scrie că statul garantează apărarea onoarei și demnității jurnalistului, ocrotește sănătatea viața și bunurile. Prin urmare, ar trebui să se țină cont de statutul lui, dar legislația penală sau contravențională nu face diferență dintre subiecți, deși, cum este prevăzut că satul trebuie să garanteze protecția jurnaliștilor.”

Mai multe organizații de media califică acest caz drept act de persecuție și încălcare gravă a dreptului jurnaliștilor de a-și exercita nestingherit meseria. Semnatarii declarației, între care Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice și Centrul de Investigații Jurnalistice cer investigarea operativă a cazului de către Ministerul Afacerilor Interne și Procuratura Generală și solicită ca rezultatele investigației să fie făcute publice.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG