Linkuri accesibilitate

O bucurie tot mai tristă (II)


Mult din mania ucigașă care domină rețelele de așa numită socializare ține de patologia individuală sau de grup. Răspunderea celor ce mențin deschise platofrmele de vizionare ale acestor orori e, însă, cît se poate de rațională. După ultimele grăzăvii transmise în direct pe Facebook sau Youtube, destui reprezentanți ai acestor rețele au cerut scuze și au trecut la explicații la rîndul lor neliniștitoare. Teoria curentă printre noii idoli corporatiști ai rețelelor de socializare e că transmisia în direct nu poate fi împiedicată. Sesizările celor aflați în rețea în acele momente sînt singurul strigăt de alarmă care poate duce la închiderea transmisiei. În rest, e de așteptat momentul în care noi mecanisme de inteligență artificială vor putea depista și închide, singure, aceste transmisii. Așadar, poate, cîndva. În rest, nu e mare lucru de făcut. Împărații sistemelor și rețelelor care permit aceste transmisii propagatoare de barbarie se declară neputincioși și se desistează. Șocant: mai marii mai marilor sînt neputincioși. De ce? Foarte probabil pentru că extremismul posibil pe rețelele de socializare e una din atracțiile și, mai departe, unul din garanții succesului fenomenal al acestor rețele. Orice îngrădire adusă acestui mecanism poate împuțina curiozitatea, consumul și, mai departe, reclama, știrile și obișnuințele generate de viața pe net. Curios, apelurile la suprimarea mijloacelor de transmisie în direct au fost tratate cu răceala și chiar ostilitate. După liderii acestor mari organizații, eliminarea mijloacelor de transmisie și consum în direct ar fi o formă de control abuziv, o limitare a libertății, pe modelul faimosului Big Brother, statul-părinte care recurge la cenzură. Însă aceiași oameni care apără subtil libertăți atît de riscante au descoperit că a filtra și exclude știri nu are nimic a face cu munca de Big Brother. E, deci, interesant și trist, că problema transmisiilor de barbarie în direct e încă dezbătută cu argumente pro și contra, în timp ce eliminarea așa numitelor știri false (fake news) e socotită o datorie etică. Cine și cum va decide că a depistat fake news nu se știe sau se știe cu de la sine putere. Recent Wikipedia a anunțat lansarea unui serviciu de verificare menit să depisteze și să elimine fake news. Și mai interesant, problema fake news a devenit o preocupare și un pericol grav în condițiile în care celelalte știri, adică așa numitele știri sigure venite din presa serioasă, au suferit o discreditare fără precedent. Mass media de mare audiență a reușit în ultimul an și jumătate să se transforme fără probleme în serviciu de propagandă. Alegerile din Statele Unite au dat cel mai penibil exemplu. În consecință, cruciada anti-fake news a început în numele unei seriozități mai întîi compromise de presa clasică. Problema generală a situației în care trăim informațional și etic e, după cîte se pare, ipocrizia și nevoia de putere a noii clase media. Adevărul și onoarea au trecut pe locul doi. Binele a ajuns să fie totuna cu situația în care rețelele media și net au putere, plus dreptul să facă orice pentru a-și menține consumatorii și controlul. Bucuria de a trăi în epoca informației totale e tot mai tristă.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG