Linkuri accesibilitate

Un avion românesc la Nistru. Tiraspolul cere Moscovei să intervină


Activitatea de cartografiere a Republicii Moldova provoacă iritarea liderilor separatiști.

Reprezentanți ai administrației separatiste de la Tiraspol s-au plâns la Moscova de faptul că situația din Zona de securitate de la Nistru s-ar fi tensionat în ultimul timp în legătură cu survolarea Zonei de către un avion românesc.

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, și co-președintele din partea transnistreană în Comisia Unificată de Control, Oleg Beliakov, s-au întâlnit, marți, la Moscova cu factori de decizie din Ministerul rus de Externe.

Presa de la Tiraspol a relatat că au mai fost discutate și „chestiuni legate de misiunea de pacificare de la Nistru”, misiune controlată militar de Federaţia Rusă, „situația creată în jurul Transnistriei”, precum și propunerile rusești pentru reglementarea transnistreană, în contextul reluării negocierilor în formatul 5+2.

La finele lunii trecute, regimul separatist de la Tiraspol a anunțat că și-a pus apărarea antiaeriană în stare de alertă pentru că România ar fi încălcat „spațiul aerian transnistrean”.

Chişinăul a anunțat anterior că a închiriat un avion privat de mici dimensiuni din România pentru efectuarea unor lucrări de cartografiere, lucru despre care Tiraspolul a fost anunțat încă de la începutul anului. Delegația moldoveană în Comisia Unificată de Control (CUC), comisie care monitorizează situația din Zona de securitate de la Nistru, a precizat că asemenea „lucrări de aerofotografiere şi de scanare laser a imobilelor” în scopuri civile au mai fost efectuate în anii 2007 și 2015, iar datele au fost transmise și administrației de la Tiraspol. Delegația Chișinăului a amintit că permisiunea de survol, inclusiv asupra Zonei de Securitate, nu este de competența CUC, ci doar a autorității de aviație civilă a Republicii Moldova.

Un militar rus de gardă la unitatea din Tighina (Bender)
Un militar rus de gardă la unitatea din Tighina (Bender)

În legătură cu pretinsa violare a spațiului său aerian, Tiraspolul a cerut Moscovei reactivarea escadrilei de elicoptere rusești în cadrul misiunii de pacificare de la Nistru. Potrivit presei de la Moscova, escadrila din 8 elicoptere rusești din cadrul operațiunii militare de menținere a păcii la Nistru a încetat, practic, să mai existe la finele anilor 1990, când elicopterele au fost evacuate pentru reparații în Rusia.

Moscova are dislocați în regiunea separatistă transnistreană circa 1500 de militari care asigură, prin rotație, participarea Rusiei la operațiunea militară de menținere a păcii și paza depozitelor fostei armate ruse a 14-a, unde rămân stocate circa 20 de mii de tone de arme și muniții.

Peste 500 de militari ruși și 50 de unități de tehnică militară participă zilele acestea la exerciții militare în stânga Nistrului. Aceste exerciții, care vor dura până pe 19 mai, au loc în paralel cu exercițiul „Dragon Pioneer 2016”, în cadrul cărora militarii și medici americani, împreună cu cei moldoveni, au programate aplicații comune în Republica Moldova, în intervalul 3-20 mai.

Previous Next

XS
SM
MD
LG