Linkuri accesibilitate

De ce a fost nevoie de „circul” cu evaluarea procurorilor? (ziare.com)


Ce împiedică coagularea dreptei românești (Contributors.ro)

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:27 0:00
Link direct

Procurorul general Augustin Lazăr și Procurorul general anticorupție Laura Codruța Kovesi au rămas în funcții după ce au fost evaluați de ministrul de justiție. S-a discutat mult dacă procedura e una legală, iar după ce s-a finalizat fără demiteri, comentatorii se întreabă de ce a fost nevoie de tot circul. Ministrul Tudorel Toader (nou în funcție) ar fi încercat să mulțumească pe toată lumea, dar, scrie Ioana Ene-Dogioiu pe site-ul ziare.com, de fapt n-a reușit decât să enerveze pe toată lumea.

Pe același site, Emilian Isăilă crede că din acest deznodământ se vede clar că majoritatea de la putere chiar se teme de „furia străzii”. Raportul de evaluare ar reprezenta deci „o mare victorie a protestatarilor și a celor doi procurori”. Comentatorul vine și cu o ipoteză: „Probabil că Liviu Dragnea a schimbat tactica. A renunțat la lupta directă cu DNA, cu protestatarii și cu președintele, dar încearcă să le erodeze imaginea prin fragilizarea luptei împotriva corupției, folosind măciuca oferit de Valer Dorneanu si Daniel Morar care au transformat CCR în tribuna PSD”.
România liberă dezvoltă în aceeași direcție, într-un articol care detaliază noi proiecte de lege aflate în dezbatere la parlament și menite să pună la adăpost de orice răspundere penală pe judecătorii Curții Constituționale și pe toți aleșii locali. Funcționarii publici, subordonații acestora din urmă, primesc în schimb toată povara răspunderii. La Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a aprobat deja că judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziționați sau trimişi în judecată penală decât cu încuviințarea a două treimi din numărul judecătorilor CCR. Un asemenea cvorum (șase din 9 judecători) e imposibil de obținut.

Condamnarea definitivă la 20 de ani de închisoare cu executare a fostului torționar din închisoarea politică de la Periprava, Ion Ficior, e comentată de asemenea în România liberă de Călin Hera. Fostul comandant de închisoare e pedepsit după 50 de ani de la de la comiterea faptelor: i se impută moartea a 103 deținuți politici, de pe urma tratamentelor inumane din pușcărie. Hera scrie: „Condamnarea lui Ion Ficior nu e o răzbunare. E doar un mesaj: există o pedeapsă pentru ticăloșii. (...) arată că, uneori, pur și simplu nu poți scăpa. Oricine ai fi. Oricât de puternic te-ai crede. Nici Adrian Năstase nu a crezut vreo clipă că va ajunge la pușcărie. Nici Dan Voiculescu. Nici fratele lui Traian Băsescu, nici Elena Udrea. Nici Sebastian Ghiță sau Liviu Dragnea. Și totuși, se poate întâmpla. Unii scapă. Dar nu toți”.

Rareș Benga analizează pe contributors.ro ce nume împiedică, în mod cronic, coagularea dreptei românești. În clipa de față, „startup”-ul politicii românești, Uniunea Salvați România, e în plin scandal. Peste 20 de filiale au dorit ca fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș să fie primit în partid, dar reținerile liderului Nicușor Dan au blocat adeziunea. Benga scrie că ceea ce trebuie neapărat lămurit e de ce „România anti-PSDistă, performantă când e vorba de alegeri prezidențiale, eșuează constant la alegerile parlamentare. Între prezidențiale și parlamentare, ea pierde cam cu un milion de voturi mai mult decât PSD-ul, ajungând să formeze cu greu o majoritate stabilă”.

XS
SM
MD
LG