Linkuri accesibilitate

Dumitru CRUDU. Salutări lui Troţki


Un prozator de cursă lungă.

Dumitru Crudu este premiantul generaţiei sale, de la debutul simultan în poezie, cu Falsul Dimitrie, Arhipelag, 1994, şi E închis, vă rugăm nu insistaţi, Pontica, 1994, la recentul volum de proză scurtă Salutări lui Troţki, Univers, 2016, scos ca urmare a câştigării concursului anunţat de editura bucureşteană în 2015. Cap de serie, de la bun început, al promoţiei sale poetice, iată-l afirmându-se ca prozator de cursă lungă.

45 de texte de varii lungimi – mai exact, scurtimi: de la 2 la 9 pagini – acoperind câteva arii geografice – satul de baştină Flutura, Braşovul studenţiei sale, Chişinăul anilor 2000 –, aducând în prim-plan personaje din diferite medii – studenţi grevişti, artişti boemi, pensionari, nouveaux riches şi chiar interlopi –, prozatorul reuşeşte să surprindă, cu un ochi faţetat ca de albină (muncitoare!), multiple aspecte ale vieţii & societăţii sine ira et studio; or, tocmai această lipsă de părtinire îl face credibil atât în textele „rurale”, cât şi-n cele „de cartier”. Scrise, multe, la persoana I singular – fie că e vorba de un funcţionar de bancă sau de-o femeie divorţată –, arta lui D. Crudu stă chiar în ştiinţa dozajului: cât ia de la realitate şi cât pune de la el. Exemplară în acest sens este povestioară O zi de naştere cu colţunaşi cu brânză: punându-şi pe cântarul electronic punga cu colţunaşi, pensionara constată că ar costa-o „optzeci de lei, prea mult”, aşa că ridică punga „un pic deasupra cântarului, ca să se şi sprijine pe cântar, dar să stea şi în aer” – nici de data asta însă nu are „atâţia bani” cu ea; abia la cea de-a treia încercare, când „punga doar se atingea de metalul rece al cântarului”, „eticheta indicând un alt gramaj, de trei ori mai mic, pe potriva buzunarului”, merge, cu inima cât un purice să nu fie descoperită (şi nu va fi!), la casă, simţind cum „glonţul mi-a şuierat pe lângă ureche”. Acasă, fierbe colţunaşii în apa scursă, pic cu pic, într-o căldare din robinetul defect, fără să treacă prin contorul cu apă, după care o sună „pe Elizaveta Petrovna (…) să vină cât mai repede, cât nu s-au răcit colţunaşii cu brânză”. Asta da, fericire!

Extrapolând imaginea, se poate afirma că D. Crudu ştie să obţină cantitatea – şi, du ne puţine ori, şi calitatea! – dorită fără să înşele la cântar, iar orice text este un mic festin pe care-l împarte cu cineva, de ce nu? chiar cu cititorul său, căci îl are. „Au fost buni colţunaşii!”

13 februarie ’17

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG