Linkuri accesibilitate

Volumul comerțului extern al regiunii transnistrene a scăzut în 2016 cu peste 20 % față de 2015...


Satul Varnița, cu orașul Tiraspol în fundal, regiunea transnistreană, Republica Moldova, 21 martie 2014
Satul Varnița, cu orașul Tiraspol în fundal, regiunea transnistreană, Republica Moldova, 21 martie 2014

...o scădere care continuă al treilea an consecutiv.

Potrivit agenției Norostipmr, statisticile din regiune arată că principalul partener comercial care absoarbe produsele transnistrene este malul drept al Republicii Moldova, unde sunt comercializate peste 46 la sută din mărfurile care pleacă din regiune.

În Ucraina ajung 11 la sută din exporturile transnistrene, cam tot atât și în România.

Rusiei îi revin doar 8 procente din exporturi, în timp ce în Italia regiunea transnistreană exportă 7 la sută din produsele sale.

Statisticile mai arată că 26 dintre cei mai mari contribuitori la bugetul regiunii separatiste și-au redus cu mai bine de 14 la sută, sau aproape 200 milioane de ruble transnistrene, defalcările către buget pe parcursul anului trecut.

Lista agenților economici cu cele mai mari scăderi a alocărilor către buget este deschisă de holdingul Sheriff, care stă în spatele majorității din Sovietul suprem, dar și al noului lider ales, Vadim Krasnoselski.

Au redus plățile către buget și intermediarul în vânzarea curentului electric EnergoCapital, uzina metalurgică de la Râbnița, operatorul de telefonie Interdnestrcom, uzina de panificație de la Tiraspol, și căile ferate transnistrene.

Pe acest fundal, noua administrație de la Tiraspol condusă de Vadim Krasnoselski și intrată în funcție în luna decembrie se confruntă și cu primele restanțe la salarii.

Singurii care și-au luat salariul integral au fost bugetarii din raionul Dnestrovsk. În rest, restanțele variază între 35 și 86 la sută.

Executivul de la Tiraspol dă asigurări că aceste restanțe vor fi acoperite în scurt timp, fără a preciza însă din ce surse.

O delegație transnistreană a vizitat zilele trecute Moscova, unde a discutat, potrivit presei ruse, „chestiuni economice” – accesul pe piața rusă, dar și cel al acordării unor credite pentru industria din regiune.

Previous Next

XS
SM
MD
LG