Linkuri accesibilitate

Barack Obama, un discurs de rămas bun despre valorile democratice și puterea cetățeanului


Barack Obama
Barack Obama

O discuție cu corespondentul Europei Libere la Washington Valeriu Sela.

Europa Liberă: Discursul preşedintelui Barack Obama s-a încheiat acum o oră si jumătate, cu sloganul sau electoral de acum 8 ani „Da, putem!”, care au fost principalele idei ale discursului său?

Valeriu Sela: „Primul preşedinte care a rostit un astfel de discurs a fost George Washington care spunea, parafrazez, forţa noastră stă în unitate şi cel mai mare pericol este lipsa de unitate. Şi aceasta a fost si una dintre temele lui Barack Obama, dar el a adăugat un ingredient foarte important şi anume rolul participării civice, ideea că cel mai important edificiu al democraţiei americane este cetăţeanul, de el depinde progresul şi Barack Obama a ţinut să fie la Chicago, acolo unde totul a început, aşa cum ai spus puţin mai devreme, acolo a lansat cu mai bine de 8 ani în urma, mesajul de speranţă şi de schimbare care l-a propulsat la Casa Albă şi este foarte interesant de discutat acum, diferenţele de esenţă între acea dorinţă de schimbare, care a adus, iată, primul negru american la preşedinţia Statelor Unite si dorinţa de schimbare de acum, care il va instala, peste câteva zile, la Casa Albă pe Donald Trump. În anii în care la conducerea Americii s-a aflat Barack Obama, el a făcut schimbări considerate substanţiale, la care s-a şi referit de altfel în discurs, întrebarea care rămâne deschisă acum este care va fi răspunsul istoric la mandatele sale, dacă mandatele sale au întărit sau nu au întărit speranţa. El spune că da, şi este convingător în ceea ce spune, dar fireşte că testul speranței şi al instituţiilor americane este apropiata preşedinţie Trump.”

Europa Liberă: Un discurs optimist, în condiţiile în care se vorbeşte atât de mult despre o Americă divizată, cum spuneai, preşedintele a vorbit mult despre democraţie, drepturile omului, ce înseamnă să fii cetăţean.

Valeriu Sela: „Da, democraţia a fost principalul subiect, principala temă. El consideră că democraţia este secretul succesului şi originea speranței, in America. Obama părăsește scena cu convingerea că realizările administraţiei sale au inspirat noi generaţii şi crede în această nouă generaţie, aşa cum a spus de câteva ori în discurs. El a explicat că progresul Americii nu este unul liniar, că sunt paşi înainte, că sunt paşi înapoi, dar ceea ce este important, este această voinţă de a-i include pe toţi în acest sinuos parcurs. e important, a mai spus Obama ca politica şi politicienii să reflecte spiritul de decență al oamenilor obișnuiți să le descopere ideea scopului comun, e nevoie de solidaritate a mai spus el. A deplâns situaţii în care oamenii renunţă să-şi mai asculte semenii care au opinii diferite, refuză dialogul. A mai arătat că inegalitatea erodează ideile democratice. S-a referit si la iluzia că preşedinţia sa ar fi inaugurat în America o America „post-rasială” şi a spus că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Că sute de ani de discriminare nu pot fi şterşi cu buretele, că ei lasă urme adânci, care trebuie eliminate treptat. Dar mai mult decât orice, preşedintele a vorbit despre responsabilitate civică, aşa cum spuneai şi tu. Responsabilitatea de a fi cetăţean, ca antidot la regres. Preşedintele Obama s-a referit 'în discurs la o mulţime de realizări pe plan extern, pe plan intern, dar fireşte că cea care simbolizează esenţa preşedinţiei sale este programul de asigurări medicale Obamacare care este atât de controversat în zilele noastre, dar indiferent ce se va întâmpla cu programul, indiferent de ceea ce va face administraţia Trump sau Congresul, rămâne principiul de bază pe care l-a inaugurat Obama şi anume că oamenii într-o ţară civilizată au dreptul fundamental de a avea îngrijire medicală. Şi esenţa acestui mesaj tine probabil de valorile la care preşedintele s-a referit în acest discurs.”

Europa Liberă: A facut Barack Obama remarci despre preşedintele ales, republicanul Donald Trump ?

Valeriu Sela: „Nu. Nu s-a referit direct la Donald Trump, dar, aşa cum îţi poţi imagina Donald Trump este în minţile noastre şi mai toate principiile şi valorile enunțate, toate situaţiile despre care a vorbit au fost trecute prin acest filtru mental pentru cei care îl ascultau. dar discursul nu s-a dorit o dispută, ci dimpotrivă, a vrut să elogieze virtuțile continuității democratice.”

Europa Liberă: Cum ţi s-a părut, Valeriu Sela, acest discurs, comparându-l cu altele ale președinților americani şi, cum spuneai, tradiţia acestor discursuri de rămas bun datează de la George Washington.

Valeriu Sela: „Preşedinţi anteriori au vorbit de la Casa Albă despre realizările lor. Dar şi poate pentru că suntem în pragul unui început despre care nu ştim ce să credem, discursul lui Obama a ţinut să ţină speranţa trează şi să inspire. Asta a fost funcţia lui esenţială. Să -i inspire pe cei care îl ascultau. Privind din acest moment, care desigur, nu ne oferă suficiente perspective, putem estima că istoria îl va privi cu ochi buni pe Barack Obama, nu numai discursul lui de adio, dar si preşedinţia sa, pentru că a reprezentat un prag istoric. Dar nu numai pentru asta. A fost o perioada de stabilitate, am depăşit o serioasă criză economică, cum a spus preşedintele, situaţia din lume este complicată, dar nu suntem în război, cel puţin, nu unul amplu şi toate acestea sunt, sigur criterii minime, ce-i drept, dar lumea este suficient de complicată, cum am spus, pentru a aprecia un comportament onorabil şi faptul că Obama a făcut tot ceea ce a putut pentru a aduce progres în America. Moştenirea istorică a lui Barack Obama ar putea fi definită nu doar de ceea ce a făcut, sau nu a făcut, ci de ceea ce va urma.”

XS
SM
MD
LG