Linkuri accesibilitate

Markus ZUSAK. Hoţul de cărţi


Mă întreb dacă nu cumva foarte poeticul roman al lui Markus Zusak este încă un posibil răspuns la afirmaţia lui Theodor W. Adorno: „A scrie poezie după Auschwitz este o barbarie”.

Liesel Meminger „îţi ţinea strâns cartea. Ţinea cu disperare cuvintele care îi salvaseră viaţa” (p. 521) în noaptea bombardamentului din 7 octombrie 1943; înainte însă de a se ajunge în partea a zecea a romanului Hoţul de cărţi, de Markus Zusak, Rao, 2014, o fetiţă de 9 ani îşi vede, în ianuarie 1939, fratele mai mic murind în trenul ce-i duce spre München ca să fie plasaţi la o familie socială, şi tot atunci ea ridică din zăpadă o carte, Manualul groparului, prima dintr-o serie nu tocmai lungă. Va trebui să treacă ceva timp până să subtilizeze ce-a de-a doua carte, de data asta din foc, căci în Germania nazistă „nemţii adorau să ardă lucruri. Magazine, sinagogi, Reichstagul, case, obiecte personale, oameni măcelăriţi şi, bineînţeles, cărţi”.

Între timp, „viaţa se înrăutăţise în cel mai sălbatic mod cu putinţă, dar era imperativ ca ei să se poarte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”. În aceste condiţii – şi ce condiţii: „Imaginaţi-vă că zâmbiţi după o palmă pe care aţi primit-o peste faţă. Apoi, gândiţi-vă că faceţi asta douăzeci şi patru de ore pe zi. Asta era ocupaţia de a ascunde un evreu” – Liesel „fura cărţi când simţea nevoia să aibă o bază”. Mai târziu, când încep bombardamentele, fata va citi cu voce tare într-un adăpost antiaerian, iar oamenii ascunşi acolo vor uita preţ de câteva ore de moartea care planează deasupra. Rămas în ascunzişul său din pivniţa familiei Hubermann, la rându-i Max Vandenburg „îşi imagina fata citind în adăpost, înmânându-le literalmente oamenilor cuvintele”. Dar adevărata schimbare la faţă se produce abia atunci când, renunţând să le mai fure, Liesel se apucă „să-şi scrie propriile cuvinte, să-şi aducă aminte că tot ceea ce a adus-o la viaţă au fost cuvintele”.

Mă întreb dacă nu cumva foarte poeticul roman al lui Markus Zusak este încă un posibil răspuns la afirmaţia lui Theodor W. Adorno: „A scrie poezie după Auschwitz este o barbarie”. 24 octombrie ’16

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG