Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană există, funcționează, în timp ce Uniunea Euroasiatică este o ficțiune (Răzvan Voncu/Adevărul)


Frăția plagiatorilor parlamentari a cam învins (Andreea Pora/22)

Publicația Cotidianul.ro difuzează luni o corespondență de la Chișinău, semnată Cristian Cobuz. În articol e lăudată decizia partidelor pro-europene din opoziție de a prezenta un singur candidat la alegerile prezidențiale, pe Maia Sandu, și e citată declarația acesteia. Gestul lui Andrei Năstase de a se retrage din cursă propunând partidului său să o susțină, denotă „multă dragoste de țară”, a apreciat Maia Sandu. Corespondentul reface tabloul politic din Republica Moldova dintr-o singură perspectivă: dominația oligarhilor în istoria recentă a țării. Alături de Vladimir Plahotniuc, Cristian Cobuz îl pomenește pe Renato Usatîi, care și el ar fi omul sulfurosului personaj supranumit Bulgaru. Despre Bulgaru, arată corespondentul ziarului Cotidianul, se spune că ”în anii 90 -2000, ar fi ucis funcţionari publici în birouri, că l-ar fi sechestrat pe fiul fostului preşedinte Lucinschi timp de două zile, că ar fi deţinut tot ce însemna afacere în Republica Moldova şi că ar fi controlat toată mafia la est de România”, inclusiv și pe cea a ”racheților”. După asemenea experiențe, autorul articolului nu exclude ca Moldova să facă acum un alt tip de alegere, de pildă să voteze Maia Sandu.

Răzvan Voncu comentează în „Adevărul” rezultatele unui recent sondaj de opinie: 34% dintre moldoveni ar fi de partea unirii cu România, însă 51% (rusofoni și stataliști la un loc) ar opta pentru intrarea în Uniunea Euroasiatică. Cei care doresc rămânerea pe direcția europeană i se par comentatorului mai realiști: cu toate problemele ei, Uniunea Europeană există, funcționează, în timp ce Uniunea Euroasiatică este o ”ficțiune”: ”dacă va fi vreodată construită conform proiecţiilor enunţate de către Vladimir Putin, va juca un rol geopolitic şi chiar economic cert”, admite Voncu. Numai că ”cel puţin 15-20 de ani de acum încolo, proiectata construcţie va exista doar pentru a justifica exercitarea controlului militar al Moscovei asupra tuturor teritoriilor care o alcătuiesc şi, totodată, asupra principalelor resurse (în primul rând, asupra petrolului şi gazelor). Uniunea Euroasiatică nu poate susţine în nici un fel refacerea economică a statelor care o alcătuiesc, pentru că, dacă ar putea, ar susţine întâi şi-ntâi refacerea Rusiei însăşi”.

Cu puțin înaintea alegerilor parlamentare din România, Andreea Pora constată în revista 22 că frăția plagiatorilor parlamentari a cam învins: senatorii au votat zdrobitor în favoarea eliminării mecanismelor prin care un doctorat plagiat putea fi identificat și pus față în față cu rigorile legii. Simultan, mogulul de presă Sebastian Ghiță a detonat scandalul unui presupus plagiat al procurorului șef anticorupție. Comisia de experți (încă nedesființată) urmează să se pronunțe, dar Pora spune că influența mediatică a lui Ghiță funcționează deja: ”Politicieni și ziariști de strânsură au dat deja verdictul de plagiat. Cucuvelele penale o somează ziua pe Kövesi să răspundă la calomniile pe care le pun ei la cale noaptea”.

Silviu Sergiu a și preluat în „România liberă” această variantă de deznodământ și se întreabă ce va fi dacă Kövesi va trebui să demisioneze. Președintele Klaus Iohannis ar putea amâna până după alegeri numirea altcuiva la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, dar, scrie jurnalistul, ar face bine să nu amâne: împreună cu ministrul justiției, Raluca Prună, poate face o numire puternică, cel puțin la fel de eficientă. Ar fi cea mai grea lovitură pentru Partidul Social-Democrat.

XS
SM
MD
LG