Într-un articol apărut pe blogurile „Adevărul”, Răzvan Voncu își prezintă propria interpretare la decretul de alipire a Transnistriei la Rusia, pe care l-a emis recent liderul regiunii separatiste Transnistria. Voncu scrie că e un evident bluff, nimeni nu pune în aplicare după zece ani rezultatul unui referendum. E vorba de un argument pus pe tavă ”stataliștilor” din Republica Moldova, pentru care existența Transnistriei e principalul ”alibi” ca țara să stea pe loc, să renunțe la direcția pro-europeană și euro-atlantică și, desigur, la orice idee de unire cu România. ”Cât timp regimul-fantomă de la Tiraspol supravieţuieşte, scrie Voncu, drumul Basarabiei este de nicăieri, niciunde”. Textul din „Adevărul” are și un Post Scriptum pe care îl cităm integral: ”Sunt sigur că voi primi lecţii de patriotism, despre cât de românească ar fi Transnistria. Spre deosebire, însă, de Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor, Transnistria nu a făcut niciodată parte din România. Iar când, în 1924, sovieticii au înfiinţat-o, sub denumirea de Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, mai puţin de 10% din locuitorii ei vorbeau româneşte. Dar şi aceştia declarau că vorbesc... moldoveneşte”.
George Vișan se ocupă în revista „22”, ediția online, de deja celebra declarație a ambasadorului american la Chișinău, James Pettit. Cuvintele lui au produs ”un duș rece pentru naționaliștii români și analiștii de carton de pe malurile Dâmboviței”, pentru că s-au referit la ”individualitatea politică și etnică a acestui stat în raport cu Romania”. Vișan e de părere că diplomatul nu a vorbit pe cont propriu, ci ”a tras un semnal de avertisment (...) în privința cursului politicii externe românești: Statele Unite nu vor sprijini și nu vor recunoaște o eventuală unire a României cu Republica Moldova. Clarificarea poziției americane pe această temă a fost necesară, cel mai probabil, în urma intensificării în România a acțiunilor și discursului pro-unire din ultima perioadă de timp”. În opinia comentatorului, procentul mare al susținătorilor unirii cu Moldova, măsurat ultima oară în România anul trecut, nu s-ar explica prin veritabile sentimente unioniste, ci prin oportunismul partidelor politice, care au simțit că e o temă cu priză la electorat, mult mai puțin tocită (pentru că torpilată) decât cea a anticorupției. Unirea e un subiect din sfera naționalistă, iar ”trendul naționalist (...), din păcate, se va intensifica în următoare perioadă de timp, pe măsura apropierii aniversării a 100 de ani de la Marea Unire”, consideră George Vișan. Starea de fapt pe această chestiune e însă dată de susținerea mică pe care o găsim dincolo de Prut, unde unirea cu România e abia a treia soluție, după și la mare distanță de aderarea la Uniunea Europeană și, respectiv, la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Dar în Republica Moldova a fost spartă „bariera informaţională existentă în media TV din al doilea stat românesc”. Așa rezultă din articolul apărut de asemenea pe blogurile „Adevărul” sub semnătura lui Lulea Marius Dorin. El scrie despre inaugurarea canalului Unirea TV – o televiziune cu acoperire naţională „prin intermediul reţelei de televiziune prin cablu, dar şi în tot spaţiul românesc cu ajutorul partenerilor de la www.Privesc.Eu”. Autorul informează de asemenea că e vorba de „un proiect realizat exclusiv din donaţii”.
