Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” de la Chişinău îşi deschide ce-a de-a 95-a stagiune cu „Reuniunea teatrelor naţionale româneşti”, eveniment ajuns la a doua ediţie. Între 13 şi 21 septembrie, spectatorii sunt invitaţi la producţii recente ale teatrelor din România. Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, „Vasile Alecsandri” de la Iaşi sau Teatrul Naţional din Cluj-Napoca sunt câteva din instituţiile culturale care vor prezenta spectacolele la Chişinău.
Europa Liberă: Organizați a doua oară Reuniunea teatrelor naționale românești la Chișinău. Ce vor vedea de această dată iubitorii de teatru din capitala Moldovei, ce îi așteaptă?
Petru Hadârcă: „Spectacole interesante, actori cunoscuți, inclusiv de la București. De fapt, Reuniunea își ia avântul. Dacă la prima ediție de anul trecut a Reuniunii teatrelor naționale au fost cinci teatre, din București, Sibiu, Craiova, Iași și Chișinău, anul acesta încercăm să cuprindem toate teatrele naționale de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt spectacole mai mult din dramaturgia națională. Aceasta am discutat cu directorii de teatre. Și am convenit ca să aducem în prim-plan pe scena Teatrului Național din Chișinău spectacole după dramaturgia națională. E vorba de „Profu’ de religie” pe textul Mihaelei Mihailov, realizat de Teatrul din Craiova, care a luat și un premiu la Gala Premiilor Uniter 2014, e vorba și de „Orient Express”, un spectacol realizat tot de teatrul din Craiova, în spații neconvenționale de teatru. Și la noi se va juca în data de 21 în Gara din Chișinău, pe peronul gării. Chiar acum am revenit din gară. Cu directorul gării am stabilit condițiile și modalitatea de a adapta gara la scena de teatru.”
Europa Liberă: Deci spectatorii vor fi invitați la teatru în gară?
Petru Hadârcă: „Spectatorii vor fi prezenți și în gară. Sunt spectacole [prezentate sub genericul] „Biografii, memorii” realizate de Teatrul Național Radiofonic de la București pe baza mărturisirilor celor care au trecut calvarul deportărilor, celor care au suportat închisorile comuniste. Și mai sunt și spectacole de dramaturgi basarabeni, români din Basarabia, cum ar fi un spectacol al lui Dumitru Crudu „Alegerea lui Alexandru Sutto”, o tradiție frumoasă de la Teatrul Național Radiofonic de la București, care practică genul acesta de audiții cu publicul în sala „Ramada-Majestic”. Și după audiții sunt invitați la discuții, dezbateri, impresii, radioascultătorii și cu cei care sunt prezenți. Intrarea va fi, bineînțeles, tot liberă și audițiile vor avea loc în sala Antract în fiecare zi la ora 14.00.”
Europa Liberă: Dar, a propos, despre aceste audiții publice, spectacole cu teatrul-document, ele au mai fost aici, la noi, ați mai făcut așa ceva. Ce succes au avut? Ce impact au avut? A venit multă lume?
Petru Hadârcă: „Au fost și spectacole când a fost lume multă. Au fost și cu mai puțină lume. Dar, încercând să organizăm această a doua ediție, am discutat, am solicitat impresiile celor care au fost sau ale celor care încă nu au fost, dar spectatori de la teatru, i-am întrebat și s-au arătat interesați de aceste audiții și de aceste teme. Ținem cont de faptul că Teatrul Radiofonic este un teatru mai specific și are posibilitatea de a îmbrățișa mai mulți spectatori, radioascultători. Am crescut cu toții cu urechea la aparatul de radio la țară, când ascultam cu nerăbdare momentul când pătrundeam și noi în universul pe care ni-l propuneau actorii, dincolo de aparat.”
Europa Liberă: Prin ce sunt interesante acestea?
Petru Hadârcă: „În primul rând, vorbeam că ele abordează teme deosebite. Există așa un departament la Teatrul Național Radiofonic, unde sunt propuse și sunt realizate scenarii după mărturii ale celor care au trecut calvarul deportărilor, au trecut calvarul închisorilor comuniste, au trecut şi au rezistat, sunt exerciţii de memorie, le-aş zice eu. Anul aceste ne-am propus şi sunt programate câteva spectacole realizate după „Cartea foametei” a Larisei Turea şi unde sunt implicaţi şi actori de prima mână de la Bucureşti. Este altă temă, „Deportaţi în Siberia”, un spectacol care ne reprezintă la modul direct. La baza scrierii acestui scenariu stau mărturisirile celor doi fraţi basarabeni, Gleb şi Boris Drăgan, doi fraţi gemeni care au fost despărţiri de sârma ghimpată de pe Prut şi de graniţă şi toată viaţa au trăit separat. Am avut posibilitatea să-i cunosc pe aceşti fraţi, atunci când am lucrat la spectacolul acesta bazat pe mărturisirile celor doi fraţi. Am trecut şi eu prin nişte amintiri şi emoţii cutremurătoare.”
Europa Liberă: Înţelegem că în cadrul reuniunii vor fi prezentate producţii recente ale teatrelor invitate.
Petru Hadârcă: „Da.”
Europa Liberă: Aceasta presupune că şi autorii pieselor sunt recenţi, că miza pe noutate e un mod de a atrage publicul?
Petru Hadârcă: „Miza pe comunicare. Mai avem o secţiune aparte – discuţiile organizate la ora 11.00 şi întâlnirile cu echipele de realizatori ale spectacolelor care vor fi prezente pe scena Teatrului Naţional. Am mai programat şi lansarea volumelor antologice „O cronică a Teatrului National „Mihai Eminescu” din Chișinău – o istorie de 95 de ani. Până acum eram minţiţi, eram duşi în neştiinţă, între adevăr şi minciună, nu se cunoştea adevărata istorie a Teatrului Naţional. Or, acum, lucrând, având posibilitatea să avem accesul la arhiva de la Bucureşti, am descoperit lucruri, acte şi revista presei din timpul anilor ’20. Lucruri foarte interesante, de care putem fi mândri. Vom lansa acele două volume ale istoriei Teatrului Naţional în cadrul Reuniunii teatrelor naţionale, în 17 septembrie. Acel moment de naştere a Teatrului Naţional din Chişinău în anul 1921, când la 6 octombrie a avut loc prima reprezentaţie, „Răzvan şi Vidra”, în sala clubului „Nobilimii” atunci, unde momentan e cinematograful „Patria” şi unde a avut loc şi dezvelirea bustului lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu, realizat de marele sculptor Dimitrie Paciurea. E vorba de acea declaraţie şi acea hotărâre a Consiliului Municipal în 1928, când, primar fiind Gherman Pântea, a luat o decizie de a aloca 40 de milioane de lei şi de a începe construcţia Teatrului Naţional pe locul unde se află astăzi Teatrul Naţional.”
Europa Liberă: Deci, îi aşteaptă pe spectatori un fel de incursiune în ale istoriei teatrului?
Petru Hadârcă: „De aceasta ne-am şi permis să anunţăm, găsind actele care atestă naşterea Teatrului Naţional, să spunem că suntem, în sfârşit, la a câta stagiune, suntem la a 95-a stagiune a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu’.”
Europa Liberă: Aţi putea să faceţi o comparaţie între Reuniunea teatrelor româneşti şi foarte cunoscutul Festival internaţional BITEI organizat de Teatrul „Eugene Ionesco”? Putem fi siguri că în planul calităţii cele două evenimente au aceeaşi anvergură?
Petru Hadârcă: „Am toată admiraţia pentru acel Festival BITEI. Noi suntem la început, chiar dacă avem a 95-a stagiune, dar suntem abia la a doua ediţie a Reuniunii teatrelor naţionale, iar BITEI a fost deja la a XII-a ediție. Şi e foarte bine că se întâmplă asemenea festivaluri, şi BITEI, şi Reuniunea teatrelor naţionale. Prin teatru demonstrăm că noi nu avem nevoie de frontiere şi, într-un fel sau altul, reuniunea are loc prin spectacole, prin schimb de actori. Eu chiar mi-aş dori ca pe viitor această reuniune să se transforme în schimb de proiecte cu actori de aici şi actori de la Iaşi sau de la Bucureşti, să jucăm într-un proiect. Asemenea lucruri s-au întâmplat în perioada interbelică, în anii 1920, când actori de la Bucureşti jucau pe scena Teatrului Naţional din Chişinău şi veneau pentru o stagiune, cum ar fi Maria Filotti, cum a fost Constantin I. Nottara. Am găsit o adresare a directorului teatrului de atunci, din 1924, către Ministerul Culturii să permită o stagiere de o săptămână a actorilor Teatrului Naţional la Paris, să viziteze teatrul, să vizioneze spectacole de acolo. Şi li s-a permis.”
Europa Liberă: Mult succes, domnule Hadârcă. Şi vă mulţumim mult pentru amabilitatea de a discuta cu noi.
