Linkuri accesibilitate

Regina neîncoronată a României intră, sub lumina lacomă a reflectoarelor, în inima poporului român care, în sfârşit, o cunoaşte şi nu o va mai uita (Ana Blandiana)


Romania, Romanian newspapers
Romania, Romanian newspapers

In timp ce autoritatile judiciare din Romania reiau ancheta in scandalul Sky News, doi comentatori vorbesc azi despre un episod de razboi informational. E vorba despre reportajul prezentat de televiziunea britanica – una cu audienta de 80 de milioane de oameni din care ar rezulta ca in Romania se pot procura cu usurinta arme de asalt destinate teroristilor.

Iulian Chifu isi argumenteaza diagnosticul la rubrica din „Evenimentul zilei”: intrebarile reporterului britanic au directionat spre raspunsuri care sa confirme trafic de arme. Dialogurile au fost ilustrate cu imagini de la unul dintre atacurile teroriste cele mai sangeroase: de la sala de spectacole Bataclan, din Paris. S-ar fi indus astfel impresia, spune Chifu, ca inclusiv armele acelor teroristi puteau proveni din Romania. Ba mai mult, din Ucraina, Romania fiind doar veriga facila de vanzari. “Identificarea instituţiei, persoanelor sau statului implicat în generarea acestui episod de război informaţional este de primă importanţă astăzi, şi e realmente miza actualului proces judiciar început în România”, scrie Chifu.

Si Cristian Unteanu imbratiseaza in „Adevarul” varianta razboiului informationl. Articolul arata de ce a devenit Romania o tara-tinta pentru asemenea metode de atac. Principala vulnerabilitate: lipsa de solidarizare naţională, neincrederea in stat. Prin aceste trasaturi ar fi ajuns Romania sa fie descrisa in special ca tara orfanilor traficati, a valurilor de romi cersetori si infractori care inunda Occidentul, sau, in cel mai bun caz, de migranti economici vanand sistemele de asistenţă socială din ţările bogate. Cum Europa este in dramatica reconfigurare, si vechile linii de fractura ies din nou la iveala, trebuie tinut cont ca una dintre ele separa si Estul sarac, majoritar ortodox. evolutiile din aceasta parte a lumii, in care se afla si Romania, sunt esentiale, crede Unteanu. Elepot determina un nou raport de forţe între alianţe cu ambiţii mondiale. Tot ce se joacă aici se face în acord cu o agendă cu mult mai complexă, cu trimiteri la alte spaţii (…). Nimic nu se produce întâmplător, (…)acum se testează capacitatea de reacţie a opiniilor publice în raport cu apariţia de fenomene disturbante”.

A murit pictorul Paul Gherasim, una dintre cele mai respectate si pretuite figuri ale artelor plastice romanesti, co-fondator al grupului Prolog. Andrei Plesu si Constantin Flondor ii dedica in Dilema Veche texte evocatoare, pline de afectiune, in care izbutesc sa evite tonul de necrolog. Pentru Plesu, cea mai emotionanta calitate a pictorului a fost generozitatea de a-i pune in lumina pe altii, mai tineri. Constantin Flondor are astfel motiv sa spuna ca, in treizeci de ani de existenta, grupul Prolog nu a avut niciun program. Ce l-a unit a fost pur si simpluințelepciunea lui Paul (…). (Adica)Blandețe și intransigență, suflu mereu viu, prevedere”.

Cuvinte emotionante a scris si Ana Blandiana, insa la moartea reginei Ana, inmormantata la Curtea de Arges. A fost, scrie poeta, “coborârea definitivă în pământul şi istoria ţării pe care a acceptat s-o slujească fără onoruri, cu modestie, înţelepciune şi tărie de caracter. Astfel, Regina neîncoronată a României (…) intră, sub lumina lacomă a reflectoarelor, în inima poporului român care, în sfârşit, o cunoaşte şi nu o va mai uita”. („Evenimentul zilei”)

XS
SM
MD
LG