Linkuri accesibilitate

Adolfo BIOY CASARES. După-amiaza unui faun


17 povestiri redactate de-a lungul câtorva decenii, despre fragilitatea fiinţei umane, despre zonele de umbră ale pasiunii, despre cruzimea & ambiguitatea relaţiilor dintre sexe.

„Fantasticul este una din marile chei ale literaturii mele”, mărturisea latinoamericanul Adolfo Bioy Casares, „cel mai pur dintre prozatorii fantastici din Argentina şi, poate, din America” (Luis Alberto Sanchez). Dintr-o operă vastă – romane, nuvele, eseuri, studii ş.a.m.d., unele scrise în colaborare cu J.L. Borges, iar altele cu soţia sa, pictoriţa Silvina Ocampo –, traducătoarea Tudora Şandru-Mehedinţi selectează 17 povestiri redactate de-a lungul câtorva decenii, publicându-le sub titlul (mallarméan!) După-amiaza unui faun, Curtea Veche, 2009.

Fie că încape în mai puţin de-o pagină („Salvarea”), fie că au nevoie de circa 30 de pagini pentru a se desfăşura („Eroul femeilor”, „De partea umbrei”), istoriile lui ABC spun tot atâtea poveşti despre fragilitatea fiinţei umane, despre zonele de umbră ale pasiunii, despre cruzimea & ambiguitatea relaţiilor dintre sexe şi câte şi mai câte, în miezul fiecărei istorii făcându-şi loc un moment când naraţiunea capătă o turnură fantasmagorică, dacă nu chiar abisală („…pe toţi ne atrage descoperirea unei fisuri în realitatea de nepătruns”). Altminteri, scriitura lui ABC este cât se poate de „obiectivă”, gesturile personajelor fiind de-o precizie desăvârşită: „În faţa oglinzii [Almeyda] îşi înnodă fără cusur cravata pentru ocazii festive, ba încă îi mai adăugă luxul unui ac în formă de potcoavă aducătoare de noroc, cu pietricele verzi, având o valoare pur sentimentală”. Altădată e nevoie de-o duzină de pagini pentru ca o interogaţie pur teoretică („Mă întreb (…) dacă vom putea fi fericiţi când o să avem o asemenea povară pe conştiinţă”) să-şi afle răspunsul: „Prima crimă – fiindcă omorâră pentru bani (…) – îi tulbură. Acum aveau pe conştiinţă alta, ca s-o uite pe cea dintâi (…) După aceasta a doua crimă trăiră fericiţi.”

Nu voi încerca să repovestesc vreo nuvelă de ABC – e ca şi cum ai spune un banc pornind de la poantă; îl voi lăsa însă pe autor să-şi definească, prin gura unui personaj (inginerul din „Eroul femeilor”), metoda de creaţie, de „ceasornicar” al evenimentelor narate: „Timpul n-are întotdeauna aceeaşi durată. (…) prezentul se poate împleti, în orice clipă de nebăgare de seamă, cu trecutul şi chiar cu viitorul. Relatările multor vizionari de bună credinţă stau mărturie că spun adevărul”. Un adevărat vizionar, ABC! 16 mai ’16

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG