Linkuri accesibilitate

ANRE a amînat luarea deciziei privind scumpirea cerută de MoldovaGaz


Victor Parlicov: majorarea nu are cum să fie acceptată în întregime.



Dezbaterile de la Agenția Națională de Reglementare în Energetică despre majorarea tarifelor la gaze se apropie de sfârșit, iar o decizie ar putea fi luată săptămâna viitoare. Prețul gazelor rusești legat de cotația petrolului la bursele internaționale a continuat să crească anul acesta, iar întreprinderea moldo-rusă MoldovaGaz cere ca tarifele interne să fie majorate cu aproape 28 la sută de la 1 octombrie. Dezbaterile de la ANRE se suprapun pe eforturile guvernului de a negocia cu furnizorul rus, Gazprom un contract mai avantajos în locul celui actual, vechi de 5 ani, care expiră la 31 decembrie. Relatează Lucia Diaconu:

La audierile de azi MoldovaGaz s-a văzut silită să explice mai întîi de ce a ajuns să ceară o scumpire mai mare decît cea solicitată la începutul acestei luni de doar 21 la sută. Preşedintele S.A. Moldovagaz Alexandr Gusev susţine că doar o majorare de 28 la sută ar face posibilă achitarea livrărilor de la Gazprom: „Dacă e să ne orientăm doar la perioada cît a mai rămas pînă la sfîrşitul anului, majorarea va fi mai mare. Nu trebuie să fii mare matematician ca să socoţi că diferenţa dintre 293 de dolari, cu cît am început anul, şi 400 de dolari cu cît încheiem anul e mai mare de 35%. De aceea şi majorarea tarifului nu poate fi mai mică de 28 la sută.”

Prima solicitare de acum două săptămîni urma să fie valabilă pentru maxim şase luni, adică un trimestru din anul curent şi încă unul din 2012. Aşa încît, în medie, luînd în considerare o eventuală ieftinire a gazelor în primul trimestru al anului viitor, majorarea s-ar încadra în 21 la sută. Regulatorul i-a cerut însă întreprinderii Moldovagaz să calculeze tariful strict pînă la finele anului curent, după care se va opera cu alte date.

„Metodologia tarifară prevede achitările pînă la sfîrşit de an şi trebuie stabilit tariful reieşind din calculul anual. Şi doi pentru că există o lipsă totală de claritate vizavi de contractul din anul 2012. Aţi văzut: anul ăsta am încercat să stabilim tariful pe un an, la început de an erau unele prognoze iar către mijloc de an am ieşit deja din toate prognozele posibile”, a spus directorul Agenţiei pentru Reglementare în Energetică Victor Parlicov.

Deşi i-au fost prezentate azi toate argumentele, ANRE a amînat luarea deciziei pînă pe 27 septembrie cînd urmează să se pronunţe ce procent al pierderilor acceptă să fie reflectate în tarif – subiectul cel mai dificil al dialogului dintre autoritatea de reglementare şi Moldovagaz. Ceea ce a putut spune de pe acum Victor Parlicov este că majorarea cerută de furnizorul de gaze nu are cum să fie acceptată în întregime: „Nu cred că cei de la Moldovagaz sînt în poziţia să vină pur şi simplu cu o constatare de fapt că uite se fură sau se scurge. Am văzut că sînt rezerve şi nu va fi satisfăcută în niciun caz, pe deplin, această solicitare de majorare.”

Prezent la audieri, expertul Visarion Ceşuev, care sprijină de curînd opoziţia comunistă, crede că majorările care nu pot fi evitate ar fi în defavoarea Moldovei care negociază în aceste luni un nou contract cu furnizorul rus de gaze Gazprom: „Eu înţeleg că Moldovagaz acuma presează ca să fie aprobată o oarecare majorare. Aceasta va deschide lumină verde pentru majorarea tarifelor la gazul furnizat Moldovei în cadrul tratativelor ce au loc în Moscova. Anticipat. Este o tactică, un pas destul de bine gîndit. ”

Începînd cu 2012 Moldova urmează să cumpere gaze de la Gazprom în baza unui nou contract negociat acum de întreprinderea Moldovagaz asistată de factori decizionali din Guvern. Autorităţile de la Chişinău încearcă să convingă Gazpromul să accepte o nouă formulă de calculare a preţului la gaze care ar lua în calcul şi preţul cărbunelui, pentru că nu este atît de dinamic ca cel al petrolului, astfel încît preţul la gaze să crească mai lent. În plus, Chişinăul încearcă să pedaleze perspectiva inevitabilă a reducerii volumului consumat de gaze, dacă tariful va creşte mult peste capacitatea de cumpărare a consumatorilor din Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG