Linkuri accesibilitate

Ion Manole: „Un semnal alarmant - doar 12% din moldoveni mai au încredere în justiție”


Interviul dimineții cu directorul executiv al Asociației Promo-Lex.

Suntem în ajunul Zilei Internaţionale privind respectarea Drepturilor Omului, marcată an de an pe 10 decembrie. Care sunt cele mai des încălcate drepturi în Republica Moldova şi ce drepturi le trec cu vederea cetăţenii?

Ion Manole
Ion Manole

Aceste şi alte întrebări le adresăm peste câteva minute directorului executiv al Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:13 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule Manole, organizaţia pe care o conduceţi monitorizează drepturile omului în Republica Moldova de peste un deceniu. Astăzi, cum aţi descrie dumneavoastră situaţia la acest capitol?

Ion Manole: „Este greu să o descrii pe scurt pentru că, din păcate, probabil și din cauza experienței pe care am căpătat-o pe parcursul ultimilor ani, putem spune că Moldova mai are încă multe restanțe la acest capitol. Totuși, din punctul meu de vedere, anul 2016 a fost marcat de evaluarea periodică universală. În acest an, Moldova, pentru a doua oară, a fost evaluată la ONU în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și problemele care mai există. Putem marca că de această dată comportamentul instituțiilor de stat, implicate în acest proces, a fost unul exemplar. Însă, dacă vorbim de numărul mare de recomandări primite de Moldova, și vorbim de peste o sută de recomandări primite din partea diferitor țări în diverse domenii, acest lucru denotă o problemă și îngrijorare destul de mare, pentru că Moldova mai are foarte multe probleme la acest capitol.”

Europa Liberă: Care rămân cele mai vulnerabile și discriminate grupuri de persoane în societatea moldovenească, în care stereotipurile, constată experţii, sunt înrădăcinate profund?

Ion Manole: „În acest sens, cred că persoanele cu dizabilități ar fi cea mai afectată categorie de cetățeni. Mărimea pensiei de dizabilitate este sub nivelul minim de existență, iar aceste persoane au nevoie de îngrijire specială, iar veniturile pe care le au sunt foarte mici și din această cauză trăiesc în sărăcie. De asemenea, și lipsa accesibilității, infrastructurii sociale, încadrarea în câmpul muncii, lipsa asistenței medicale adecvate etc. deci sunt foarte multe probleme pentru această categorie de oameni, din păcate.”

Europa Liberă: Presupunem că acele recomandări, din partea ONU, vizează și problemele enumerate de dumneavoastră. În ce măsură s-a atras atenția la ele?

Ion Manole: „Este un proces mai lung, acum Moldova urmează să accepte aceste recomandări, și după aceasta să elaboreze un plan de acțiuni pe fiecare segment, pe fiecare problemă care există, pentru a fi înlăturate. De asemenea, dacă ar fi să ne amintim și de alte lucruri, în anul 2016 nu am avut un plan național de acțiuni în ceea ce privește drepturile omului. Cel precedent a expirat, iar autoritățile au explicat elaborarea unui nou plan după evaluarea periodică, și acum imediat s-a purces la elaborarea acestui plan.”

Europa Liberă: Și s-a simțit lipsa acestui plan?

Ion Manole: „Da, nu a fost o politică centralizată și organizată. Foarte multe instituții, chiar dacă doresc să rezolve anumite probleme, le este dificil pentru că nu există o coordonare eficientă la nivel central.”

Europa Liberă: Încălcarea căror drepturi, domnule Manole, le trec cu vederea cetăţenii şi le iau ca pe un lucru firesc? Or, cetăţenii deseori ştiu despre existenţa unei legi, dar mai puţin ce exact conţine aceasta.

Ion Manole: „Cred că aici, în primul rând, trebuie să vorbim despre lipsa unei culturi juridice. De foarte multe ori, oamenii, atunci când au probleme grave, oricum nu încearcă să le rezolve, sau exagerează și nu merg în direcția corectă pentru a rezolva problemele pe care le au. Cred că trebuie să vorbim și despre faptul că în Republica Moldova, încrederea în justiție, mai ales în ultimul an, a scăzut foarte mult. Dacă în 2010, 25% dintre cetățeni aveau încredere în justiție, atunci la șase ani distanță avem o scădere de 50%, deci 12% din cetățeni mai au încredere în justiție. Este un semnal alarmant pentru clasa politică dar și pentru puterea judecătorească.”

Europa Liberă: Organizaţia pe care o conduceţi, domnule Manole, monitorizează inclusiv respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului. Liderii de la Tiraspol se laudă de funcţionarea avocatului parlamentar. Cât de credibil, din punctul Dvs de vedere, este acest Ombudsman?

Ion Manole: „El ar putea fi credibil pentru că are cel puțin posibilitatea să dea o speranță locuitorilor din această regiune în rezolvarea anumitor probleme. Dar, din păcate, implicarea lui, și s-a văzut pe parcursul mai multor ani, este una politică. De exemplu, în martie, una dintre organizațiile din această regiune a deschis o linie fierbinte anti-tortură. Chiar în primele zile a primit numeroase apeluri, în urma cărora a fost sesizat acest împuternicit pentru drepturile omului de la Tiraspol, care în loc să vină în susținerea victimelor care au avut curajul să vorbească, acesta la scurt timp a infirmat faptele invocate de victime. Asta denotă că el are mai mult un rol de a acoperi problemele care sunt acolo și abuzurile celor care dețin controlul asupra acestui teritoriu.”

Europa Liberă: Și asta, de fapt, împiedică o bună ajutorare a cetățenilor care au de suferit în stânga Nistrului.

Ion Manole: „Evident, și oamenii din această regiune nu au cum să aibă încredere în justiție, pentru că nu există nici un remediu eficient de apărare. Victimele nu pot avea o soluționare eficientă, legală, corectă etc. pentru că nu există instumente de control asupra acestor instituții, nimeni nu le monitorizează, ele nu au nici o responsabilitate, și pot, după cum am văzut în multe situații, pot proceda așa cum doresc - deposedează de proprietăți oamenii, le încalcă drepturile fundamentale etc.”

Europa Liberă: Dar instanțele din dreapta Nistrului sunt o soluție pentru aceste cazuri?

Ion Manole: „Din câte am văzut noi nu sunt o soluție. În primul rând nu există voință politică, nici instituțiile internaționale nu înțeleg acest lucru sau nu doresc din frica și din cauza șantajului pe care-l au din partea regimului de la Tiraspol care, de fapt, pune condiții - dacă vorbiți despre drepturile omului, sau dacă insistați pe anumite aspecte, nu mai participăm la negocieri, și atunci pentru că se vrea continuarea acestor negocieri se închid ochii la problemele grave ale acestor oameni.”

Europa Liberă: Astăzi, și bănuim că nu întâmplător, organizația pe care o conduceți are programat un eveniment public pe Aleea Clasicilor „La un ceai împotriva violenței în familie”, despre ce este vorba mai exact?

Ion Manole: „În ultimii ani ne-am implicat nu doar în ceea ce privește apărarea victimelor acestui fenomen rușinos pentru o țară dar și pentru partea masculină a societății, dar am organizat și campanii de informare și educare a cetățenilor pentru a-i face să înțeleagă că acest fenomen este inacceptabil. Nimeni dintre noi nu și-ar dori ca mama, sora sau fica să devină victimă a unor astfel de fenomene din evul mediu. De la ora 9 până la 12, colegii mei vor explica problemele care există, vor oferi consultații celor care cunosc astfel de cazuri și ar dori să se implice în rezolvarea lor și vor primi materiale informaționale.”

  • 16x9 Image

    Diana Răileanu

    Co-moderatoarea programului matinal „Moldova la ora 7”, pasionată de teme sociale și ecologie.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG