Linkuri accesibilitate

Dragostea nu poate fi cumpărată şi nu poţi să impui unui om să te iubească.


În cadrul rubricii „Librăria din cartier”, Alla Ceapai a stat de vorbă cu jurnalista Elena Nistor.

Elena Nistor: „Ultima carte pe care am citit-o este „Colecţionarul”, scrisă de John Fowles. Este povestea unui tînăr din Marea Britanie care este îndrăgostit de o fată şi din neputinţa de a o cuceri, o răpeşte. El însuşi descrie cum răpeşte fata şi cum încearcă să-i obţină dragostea. De ce se numeşte „Colecţionarul”? Pentru că acest tînăr era pasionat foarte mult de fluturi şi avea o colecţie, pe care într-o seară tînăra prizonieră o depistează. Fiind uimită i-a zis că de fapt şi eu sunt un fluture în colecţia ta.”

Alla Ceapai înd dialog cu Elena Nistor



Europa liberă: Dar de ce crezi că băiatul aşa metodă a ales?


Elena Nistor: „Încă la începutul cărţii se povesteşte că tînărul a fost orfan şi a fost crescut de mătuşa sa. Era un băiat care nu prea avea succese şi era mai mult un introvert. Găsindu-şi o pasiune prin colecţionarea de fluturi la un moment dat cred că a asociat şi o fiinţă pe care a plăcut-o cu un fluture. Cartea conţine şi jurnalul intim al fetei, cum ea vede toate acţiunile.”

Europa liberă: Ce te-a uimit cel mai mult din jurnalul acelei fete? Cum se derula o zi din viaţa ei?

Elena Nistor:
„Tînăra era o fire aparte, ea era pictoriţă, studia la arte. Ea scria în fiecare zi în jurnalul său intim cît de mult ura această persoană. Şi picta, picta foarte mult, rupea lucrările poate din nou picta şi se gîndea la ce se face în realitate, lumea care a rămas după uşa asta cu lacăt. Ma uimit felul ei de a fi ca femeie, mai că nu se prefăcea că s-a îndrăgostit de el, doar ca să scape. Această dragoste, pînă la urmă, s-a dovedit a fi una neputincioasă pentru că tînăra se îmbolnăveşte, iar dat fiind faptul că ea în Londra era dată dispărută şi el urmărind ziarele şi ştiind despre aceasta nu a putut să o ducă la un medic şi tînăra într-un final moare şi el o înmormîntează în ograda casei care era la periferia Londrei.”

Europa liberă: Ce morală ai scos din această care?

Elena Nistor:
„Dragostea nu poate fi cumpărată şi nu poţi să impui un om să te iubească. După ce am citit această carte am început să ţin cu mult mai mult la libertatea mea şi să savurez din ea.”
XS
SM
MD
LG