Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, Ministerul de Externe găzduiește o conferință de presă despre așteptata introducere a controlului comun moldo-ucrainean la postul de trecere, „Cuciurgan-Pervomaisc”, pe segmentul transnistrean al frontierei.

Parlamentul se întrunește în ședință plenară, având pe agendă, între altele, o moțiune împotriva politicilor Ministerului Educației, condus de liberala Corina Fusu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:30 0:00
Link direct

La o masă rotundă, la Chișinău, vor fi prezentate rezultatele unui raport al monitorizării de conținut a celor mai importante posturi de televiziune din Federația Rusă, retransmise în Republica Moldova.

Ministerul Muncii va premia 15 întreprinderi care au promovat și implementat politicile în domeniul securității și sănătății în muncă și au creat condiții decente la locul de muncă.

Din agenda internațională:

La Valletta, în Malta, începe o reuniune de două zile a miniștrilor europeni de externe.

Parlamentul Muntenegrului supune votului aderarea țării la NATO.

La Moscova, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se întâlnește cu omologii săi din Armenia și Azerbaidjan, Edward Nalbandian și respectiv Elmar Mammadiarov.

În Iran, începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare.

Papa Francisc începe o vizită de două zile la Cairo, unde se va întâlni cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.

Continuă Săptămâna Internațională a Imunizării, 2017.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG