Linkuri accesibilitate

Noua administraţie Bush și întărirea poziţiei republicanilor în Congres în urma alegerilor au creat o înclinaţie critică mai pronunţată faţă de România.



28 aprilie 2001

Editorialul săptămînal.
de Nestor Ratesh

Statele Unite și România.

Europa Occidentală şi Statele Unite au unele divergenţe în vremea din urmă, dar par să fie în armonie în privinţa Romaniei. La Washington, de unde abia m-am întors, acest lucru poate fi obserbat destul de clar. Noua administraţie Bush și întărirea poziţiei republicanilor în Congres, în urma alegerilor din noiembrie, au creat o înclinaţie critică mai pronunţată faţă de Romania, datorată, în bună măsură şi schimbării de putere de la Bucureşti.

Criticile europene sunt formulate mai ales în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, în timp ce cele americane au în vedere, cu deosebire, extinderea NATO. Dar asemănările sunt substanţiale şi se referă aproape la aceleaşi lucruri. Ritmul lent al reformelor, subminarea independenţei justiţiei, proeminenţa reînnoită a foştilor ofiţeri de Securitate, controlul mediilor de informare, problema minorităţii romilor. Fiind vorba de eventualitatea aderării Romaniei la Alianţa atlantică, proeminente sunt, pentru americani, şi astfel de probleme, ca ocazionalele discrepanţe între declaraţiile oficiale romaneşti privitoare la aderarea la NATO, ca o prioritate naţională şi derapajele retorice ale unor lideri ai puterii care pun sub serioasă îndoială aderenţa acestora la valorile occidentale, capacitatea economică sau gradul de pregătire şi echipare a armatei, măsura în care autorităţilor româneşti li se pot încredinţa secretele Alianţei. [...]

Obsesia guvernanţilor faţă de serviciile secrete rămîne pentru americani, un mister. Rivalitatea Iliescu-Năstase nu li se pare o explicaţie suficientă. Nu există destule motive pentru a pune obsesia pe seama unei insecurităţi a primului ministrul Mai mult, o anumită inversare de discurs între Adrian Năstase şi Ion Iliescu crează confuzie şi pune oarecum sub semnul întrebării teoria de mult acreditată că primul ministru ar fi un reformist, în timp ce preşedintele, un conservator.

Ascensiunea unor foşti angajaţi ai spionajului comunist romanesc fiind însoţită de tentative evidente de reabilitare a Securităţii pune pe gînduri pe multi experţi americani în probleme romaneşti din administraţie, Congres şi cercurile academice. Ferecarea arhivelor fostei Directii de Informaţii Externe, transformarea secretelor comuniste în secretele democraţiei românești în numele siguranţei naţionale, ridică serioase semne de întrebare privitoare la credibilitatea Romaniei ca potenţial aliat al Occidentului.

Parcă era vorba că Securitatea naţională a Romaniei este legată strîns de cooperarea cu NATO şi aderarea la această alianţă. Şi atunci, de ce tainele spionajului anti-Nato şi anti-Occidental sunt păstrate cu atîta străşnicie?

În privinţa lărgirii NATO, opiniile la Washington sunt împărţite: din cîte am putut înţelege, Statele Unite continuă să fie pentru extindere, dar s-ar putea să se alăture unui posibil consens ca la summitul din Praga, de anul viitor să nu se primească noi membri. Un asemenea consens ar trebui să fie în interesul Bucureştiului, pentru că, cel puţin din ce se poate deduce din cele auzite la Washington, este exclus în prezent ca Romania să fie printre ţările admise, dacă s-ar continua lărgirea la Praga.
XS
SM
MD
LG