Linkuri accesibilitate

25.04 - Chișinău: O delegație a șefilor misiunilor permanente de la Viena din cadrul OSCE vizitează Moldova.


Valery Nesterushkin, trimisul special rus, cu William Hill, șeful misiunii OSCE în 2006
Valery Nesterushkin, trimisul special rus, cu William Hill, șeful misiunii OSCE în 2006

Ambasadorul Portugaliei la OSCE a declarat că poziţia lui Evgheni Primakov „nu este o Biblie, ci un punct de vedere, care se discută la negocieri”.



25 aprilie 2001

Ora Moldovei.

O delegație a șefilor misiunilor permanente de la Viena din cadrul OSCE vizitează Moldova.


Dan Ionescu: La Chişinău a sosit o importantă delegaţie din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Relatează Lina Grîu
.

Delegaţia şefilor misiunilor permanente ale statelor membre ale OSCE de la Viena a avut astăzi întrevederi cu preşedintele Vladimir Voronin, cu şeful comisiei pentru reglementarea conflictului transnistrean, Vasile Sturza, cu reprezentanţii permanenţi ai Fondului Monetar şi ai Băncii Mondiale la Chişinău, cu liderii grupurilor parlamentare, precum şi cu şefii partidelor extraparlamentare.

Vizita a coincis cu aniversarea a opt ani de la începutul activităţii Misiunii OSCE în Republica Moldova. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute astăzi, conducătorul delegaţiei, ambasadorul Portugaliei la OSCE, Joao de Lima Pimentel, a declarat că vizita urmăreşte un dublu scop – de a face cunoştinţă cu noua conducere de la Chişinău şi cu autorităţile transnistrene, dar şi de a reitera principiile fundamentale, după care se conduce OSCE în reglementarea conflictului transnistrean. Este vorba, în primul rând de principiul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi abordarea democratică a problemei.

Un alt subiect discutat pe parcursul zilei de astăzi a fost respectarea termenelor de retragere a trupelor şi a armamentului depozitat în Transnistria, în conformitate cu deciziile summitului OSCE de la Istanbul. Ambasadorul a menţionat, că OSCE se aşteaptă ca Federaţia Rusă să-şi îndeplinească integral angajamentele privind retragerea totală până la sfârşitul anului 2002. Potrivit lui, o soluţie pentru respectarea acestor termene ar fi casarea muniţiilor la locul depozitării acestora. Cu referire la planul de reglementare, expus la Chişinău de şeful comisiei ruse pentru conflictul transnistrean, Evgheni Primakov, care presupune în fond confederalizarea Republicii Moldova, ambasadorul Portugaliei la OSCE a declarat că poziţia oficialului rus „nu este o Biblie, ci un punct de vedere, care se discută la negocieri”.

În ceea ce priveşte declaraţiile oficialilor de la Chişinău şi Tiraspol, care s-au pronunţat împotriva internaţionalizării excesive a conflictului, şeful delegaţiei a spus, că aceasta nu este poziţia, pe care a auzit-o la întrevederile de astăzi. „Chestiunea Transnistriei este o problemă a întregii comunităţi internaţionale”, a spus De Lima Pimentel.

Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, William Hill, a reamintit declaraţiile preşedinţilor Vladimir Voronin şi Vladimir Putin, dar şi cele ale şefului administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, care rezervă OSCE-ului un rol important în asigurarea stabilităţii în regiune. Întrebat dacă OSCE va acorda mandat pentru dislocarea în regiunea transnistreană a unui contingent de pacificatori, comandantul căruia va fi numit de Rusia, Lima Pimentel a declarat, că problema în principiu se discută, dar detaliile vor fi negociate mai târziu.

La întâlnirea din Parlament, vicepreşedintele comunist al Legislativului, Vadim Mişin, a declarat, că prin documentele semnate până la ora actuală, Chişinăul a cedat tot ce a putut ceda părţii transnistrene. Chişinăul este dispus să accepte în continuare cedări, însă în limitele Constituţiei, care prevede integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În opinia lui Mişin, conflictul transnistrean nu are la bază un principiu etnic, ci doar interese de ordin economic. El a declarat că proiectul propus de Evgheni Primakov, şi în special termenul de „stat comun”, este lipsit de conţinut, adăugând că Federaţia Rusă face uz de standarde duble în soluţionarea conflictului. Pe de altă parte, preşedintele grupului parlamentar al comuniştilor, Victor Stepaniuc, a fost de părere, că la baza conflictului transnistrean a stat „românizarea societăţii de către intelectuali şi oamenii de cultură şi introducerea istoriei românilor ca obiect de studiu în şcoli”.

Preşedintele grupului parlamentar Alianţa „Braghiş”, Dumitru Braghiş, a spus că la baza conflictului transnistrean se află exclusiv interese economice. În opinia liderului Partidului Popular Creştin-Democrat, Iurie Roşca, soluţionarea definitivă a conflictului depinde de retragerea armamentului şi a trupelor ruse, în conformitate cu decizia summitului OSCE. Roşca a solicitat delegaţiei să intervină la Tiraspol pentru eliberarea din detenţie a celor patru membri ai grupului Ilaşcu.

Liderii parlamentari s-au pronunţat unanim împotriva federalizării Republicii Moldova şi împotriva menţinerii în regiunea transnistreană a unui contingent de pacificatori sub mandatul OSCE, în componenţa căruia ar intra doar militari ruşi. O soluţie ar fi forţele multinaţionale de menţinere a păcii. Deputaţii au constatat lipsa unui progres real în soluţionarea conflictului transnistrean, în particular datorită interpretărilor diferite a noţiunii de „stat comun”, autorul căreia este Evgheni Primakov şi care a generat mai multe confuzii la negocieri. În opinia deputaţilor, Chişinăul a atins limita critică a concesiilor posibile, după care este pusă în pericol însăşi independenţa, suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova.

Pe parcursul zilei de mîine delagaţia OSCE va avea întrevederi la Tiraspol, după care va vizita unele localităţi din zona de securitate. Oficialii de la Viena vor insista asupra eliberării necondiţionate a grupului Ilaşcu din considerente umanitare.

Tot astăzi la Chişinău s-a aflat şi o delegaţie a Regatului Unit al Marii Britanii, compusă din ambasadorul pentru Republica Moldova, Richard Ralf şi directorul pentru Uniunea Europeană din cadrul Ministerului de Externe al Marii Britanii, Kim Darroch. Discuţiile s-au axat pe relaţiile bilaterale, dar şi pe conlucrarea cu Uniunea Europeană. Kim Darrroch a declarat la o conferinţă de presă, că oficialităţile moldovene şi-au reiterat interesul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. La întrevederi nu a fost abordată, însă, în nici un fel problema aderării la uniunea Rusia-Belarus.

Oficialii britanici au înmînat preşedintelui Vladimir Voronin un mesaj de felicitare din parte premierului Tony Blair cu prilejul alegerii sale în calitate de şef de stat. În mesaj se spune că Marea Britanie doreşte să conlucreze cu Republica Moldova, în special prin îndeplinirea Acordului de parteneriat şi cooperare cu Uniunea Europeană şi îşi exprimă sprijinul pentru eforturile autorităţilor de la Chişinău de a soluţiona conflictul transnistrean, dar şi în retragerea prezenţei militare ruse din Transnistria. Unul din subiectele aflate în discuţie a fost recenta decizie de a deschide la Chişinău o ambasadă a Marii Britanii.

Din Chişinău, Lina Grîu, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG