Fiii risipitori ai corupţiei s-au întors acasă în Săptămâna Patimilor, poate şi cu speranţa să fie distribuiţi în rolul tâlharului mântuit. E drept, nu au venit de bună voie, chiar dacă pretind că i-au atras viţelul cel gras şi nostalgia începuturilor. Dinel Staicu, Necolaiciuc, Nicolae Popa şi, într-o oarecare măsură, chiar şi Vântu, care a vrut, de la o vreme, să pară un simplu particular, erau într-un exil voluntar şi năbădăios, condamnaţi în contumacie de zeci de ori şi arşi în efigie pentru a dovedi curajul instituţional în lupta cu umbrele corupţiei.
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Ei sunt scheletele din dulapul guvernărilor trecute, glorii veştede ale jocurilor piramidale şi corupţiei de stat, oamenii care valorau pe vremuri greutatea lor în aur, dar care sună azi a tinichea. Şi-au tocit colţii încercând monede şi au ajuns azi spectre famelice care se calicesc la preţul biletelor de avion sau îşi câştigă venitul minim garantat escrocându-şi foştii parteneri. Nu vom mai da niciodată de urma primului milion. Nici ei nu mai ştiu în paradisul cui au deschis primul cont şi au pierdut şirul oamenilor politici pe care i-au consumat pe burta goală ca să facă faţă tranziţiei. Aceşti oameni sunt istorie. Dar dacă, vorba poetului, săpăm la rădăcina lor, cu siguranţă vom descoperi un zeu.
Incapacitatea justiţiei de a-i arunca în spatele gratiilor, imunitate cumpărată cu banii lipiţi pe frunţile politicienilor, le-a dat o statură de titani ai economiei subterane, un rău necesar pe care se sprijinea binele tranziţiei. Multe dintre faptele lor penale s-au prescris iar acum sunt cercetaţi pentru mărunţişuri. Fiecare are vechimea lui în lupta cu legea, demonstrând cu asupră-de-măsură cât e de oarbă şi stângace justiţia în trântele cu corupţii. De aceea, oamenii legii trăiesc o săptămână magică. Pentru cei care iubesc coincidenţele, arestarea la comun poate fi un bun antreu pentru toasturile sărbătoreşti. Cei care şi-au dorit ca lupta cu corupţia să aibă rezultate industriale pot aplauda.
Alţii cred, însă, că efectele pirotehnice ale acestor arestări ridică doar perdele de fum peste decizia primului ministru de a anula deciziile judecătoreşti referitoare la majorarea salariilor din educaţie şi peste demisia ministrului muncii, prins de Agenţia Naţională pentru Integritate cu mâinile în borcanul cu dulceaţă al finanţărilor europene.
Premierul a reuşit să blocheze hotărâri judecătoreşti definitive, asumându-şi în Parlament această decizie. Parlamentarii au devenit astfel, de voie de nevoie, complicii încălcării constituţiei, unii pentru că opoziţia e mută ca o lebădă iar alţii pentru că le place. Ca şi marii corupţi, premierul Emil Boc a înfrânt în lupta cu justiţia. La rândul său, după săptămâni de rezistenţă în birou, contestat pe tema Codului Muncii, dar şi pentru că i-a deschis soţiei sale perspectiva europeană a fondurilor structurale în vreme ce le arăta pensionarilor şi şomerilor buzunarele goale, ministrul muncii a decis să-şi lase fotoliul liber.
În comparaţie cu zilele de azi, faptele de arme ale plutonului de corupţi par rudimentare iar eroii, nişte găinari fără agendă şi doctrină. Au trăit fără grija zilei de azi, victime perfecte ale zilei de mâine. Le-ar mai fi trebuit multe zerouri politice în conturi să supravieţuiască în jungla de azi, mult mai sofisticată.
Sacrificarea pionierilor corupţiei are nu doar un sens ritual, ci şi unul practic: carneţele cu datorii politice dispar fără urmă. La fel şi memoriile referitoare la circuitul corupţiei prin natură. Într-un cosmos în care nimic nu se pierde, nimic nu se creează, aceste dovezi sunt transformate şi ele în aur şi putere. Revoluţia corupţiei a reuşit iar astăzi îşi mănâncă fiii.
