Pentru cîteva săptămîni, fotbalul european a fost redus la cvadrupla Real - Barcelona. O coincidență extraordinară a strîns patru meciuri Real - Barcelona în succesiune rapidă. Mai întîi, un meci de campionat și Cupa Spaniei. Apoi cele două manșe ale semifinalei Ligii Campionilor. Primele două meciuri s-au jucat. Bilanțul e cu totul altceva decît anticipațiile care preziceau victorii spectaculoase ale forței de atac formidabile a Barcelonei. De fapt, multă lume a uitat că singurul om care a demonstrat pînă acum cum poate fi bătută Barcelona e Jose Mourinho, pe vremea cînd conducea Inter Milano. Acum, Mourinho conduce Real Madrid. Primul meci, jucat în campionat, la Madrid, a fost destul de palid. Poate și pentru că miza era secundară. În mod normal, Barelona nu mai poate pierde titlul. Messi și Ronaldo au marcat fiecare din penalti și marea confruntare a fost reprogramtă pentru finala Cupei Spaniei, miercuri seară, la Valencia. A fost, într-adevăr, un meci excepțional. Barcelona a încercat să facă obișnuitul joc de pase, posesie și mobilitate. Mourinho și-a trimis echipa în teren cu o lecția tactică folosită la Inter: defensivă multiplă cu contre în mare viteză. Barcelona a dominat categoric jocul în teren și a ratat multe situații extrem de promițătoare. Real a răspuns mult mai dur, cu riposte extrem de penetrante. Ozil a ratat din pozitie clară iar Pepe a trimis o lovitură de cap excelentă în transversală. După pauză, Barcelona a ridicat dominația la o cotă categorică. Ratările au continuat și golul părea inevitabil. Însă cu fiecare minut în plus, ceva începea să devină mai clar: Barcelona are o problemă în fața unui adversar care se apără elastic și acoperă bine ultima fază de joc. Altfel spus, mașina de creat situații favorabile a Barcelonei nu finalizează. Barcelona mută cu multă abilitate frontul de joc pînă în poziția limită dar acolo lipsește vîrful clasic, omul pregătit să aplice lovitura finală. Real a plecat de două ori pe contre de formula 1 și Ronaldo a trimis razant pe lîngă bară după o cursă senzațională. Au urmat prelungirile și regimul de joc a rămas neschimbat, deși ceva din încrederea Barcelonei a început să se clatine. Real a insistat la unul din puținele atacuri organizate, Di Maria a centrat perfect și Cristiano Ronaldo a înscris cu o lovtură de cap perfectă. Meciul era jucat. Real a cîștigat marele derby cu Barcelona și Cupa Spaniei. Mourinho a blocat și scos din cursă pentru a doua oară Barcelona, cea mai bună echipă de club a lumii. Urmează, săptămîna viitoare, prima din cele două întîlniri în semifinalele Ligii Campionilor.
Premizele sînt extrem de interesante. Pentru că în cele două meciuri deja jucate, Real și Mourinho au demonstrat cîteva lucruri importante. În primul rînd, au făcut din Barcelona o echipă care nu reușește să înscrie din acțiune timp de 210 minute - două meciuri plus prelungirile. O asemenea sterilitate nu s-a mai înregistrat la Barcelona. În al doilea rînd, dubla încheiată cu 1-1 la Madrid și 1-0 la Valenica, e rețeta perfectă pentru dubla care urmează în Liga Campionilor. Mourinho a arătat că stăpînește arta meciului în două manșe. Barcelona e datoare. Pînă acum, în anul punctat de eșecurile în fața lui Mourinho - ediția Inter și ediția Real - Barcelona n-a reușit să găsească soluția tactică la schema lui Mourinho. Cele două meciuri din semifinale vor fi, cu siguranță, cele mai interesante două meciuri de fotbal european al sezonului.