Linkuri accesibilitate

Demiterea președintelui comisiei în urma detectării mai multor conflicte de interese.


Consilierul juridic al Ambasadei americane de la Sofia, Todor Kolarov, a fost numit de premierul Boiko Borisov în postul de președinte al Comisiei de stat pentru confiscarea de proprietăți dobândite în urma unor activități criminale - așa zisa Comisie anti-mafia.
Vechiul președinte, profesorul Stoian Kușlev a fost eliberat pentru rezultate foarte slabe și în urma detectării mai multor conflicte de interese. Acuzațiile împotrivă lui Kușlev vor fi anchetate de procuratura.

Comisia parlamentară anticorupție a constatat că ex-președintele s-a autointitulat profesor, fără a avea drepturile necesare. El și-a stabilit un salariu de patru ori mai mare decît cel al primului ministru, în al cărei subordine se află comisia anti-mafia. Salarii mari au primit ani la rând și 8 alți funcționari ai Comisiei, rude și prieteni ai falsului profesor. Comisia parlamentară anticorupție a cerut Camarei de conturi să verifice informațiile privind existența unor scheme de corupție în organul chemat să combată corupția la nivel înalt și crima organizată.

Ex-președintele Kușlev a declinat de căteva ori invitația de a apare în fața Comisiei pentru a depune mărturii în legătură cu acuzațiile ce îi sunt aduse.

Sub conducerea lui Kușlev Comisia pentru confiscarea de proprietăți ilicite cu 200 de salariați a realizat rezultate mai mult decît modeste. Au fost confiscate proprietăți în valoare de 120 000 de euro. Suma nu depășește nici jumătatea din salariile șefului Kușlev. În acea perioada contribuabilii au plătit peste 16 milioane de euro pentru activitatea Comisiei.

Noul președinte, Todor Kolarov este doctor în drept. A fost analist juridic la Banca mondială iar din ianuarie 2004 – consilier la ambasada americană de la Sofia.
XS
SM
MD
LG