Linkuri accesibilitate

E bine că filantropia moldovenească dă semne de viaţă.


Deunăzi, un vecin care ascultă postul nostru de radio mi-a sugerat că nu ar strica, înaintea sărbătorilor de Paşti, să vorbesc despre filantropia la moldoveni. Într-adevăr, de ce nu aş încerca să fac un scurt rezumat al filantropiei autohtone în ultimii 20 de ani? Subiectul merită luat în discuţie, fără doar şi poate.

Realitatea cu amănuntul și cu Iulian Ciocan


Aş remarca mai întîi, că în anii ’90, anii dezmăţului generalizat şi ai pauperizării furtunoase, filantropia, adică ajutorarea săracilor de către bogaţi, a fost ca şi inexistentă. Anii ’90 au fost o perioadă de acumulare incipientă a capitalului în care setea de a face bani prin orice mijloace a prevalat. Omului de curînd înavuţit nu-i ardea de filantropie. El voia doar să-şi sporească şi să-şi protejeze averea.

Faptul acesta nu ar trebui să ne mire prea tare, de vreme ce societatea se dezagregase într-o puzderie de parcele rivale ale căror principii directoare erau „Supravieţuieşte cine poate!” sau „Moia hata s kraiu!” O observaţie subiectivă a mea e că exact în aceeaşi perioadă, a renăscut spectaculos religia reprimată de sovietici şi mulţi dintre oamenii de curînd înavuţiţi au început să frecventeze bisericile, fără a se pătrunde însă de necesitatea binefacerii în folosul săracilor.

Mi se pare că primele semne mai serioase de filantropie au apărut după anul 2000 şi abia în ultimii ani generozitatea mai multor oameni prosperi a luat proporţii demne de băgat în seamă. Presupun că generozitatea asta e însoţită deseori de descoperirea tîrzie a faptului că o societate sănătoasă se sprijină pe nişte valori simple, cum e compasiunea, şi pe abolirea zidurilor de tip berlinez. Probabil, abia acum, unii dintre oamenii prosperi au realizat că dincolo de hotarele propriilor gospodării se află o lume cu care au totuşi o legătură.

Altminteri, unele din campaniile filantropice zgomotoase, mediatizate ostentativ, cu surle şi trîmbiţe, dau impresia unui promotion care nu prea are de-a face cu compasiunea. Regizate cu măiestrie, ţinînd îndelung în lumina reflectoarelor mai întîi chipurile năucite de bucurie ale beneficiarilor care nu mai contenesc să le mulţumească binefăcătorilor, apoi chipurile binefăcătorilor înşişi, aceste campanii îşi propun, fireşte, nu numai ajutorarea sărmanilor.

Aşa sau alfel, e bine că filantropia moldovenească dă semne de viaţă. Pînă la ţările Uniunii Europene e o cale încă lungă, fireşte. Dar e limpede că ea e un fapt normal într-o ţară cu probleme grave.
XS
SM
MD
LG