Linkuri accesibilitate

„Revolutionary Road” de Richard YATES


America profundă a anilor ’60 din secolul trecut.


Oricât de convingător ar evolua Leonadro DiCaprio şi Kate Winslet în rolurile lui Frank şi April din filmul lui Sam Mendes, Revolutionary Road, după romanul omonim al lui Richard Yates, tot cartea mi se pare mai puternică (altminteri, tocmai s-a împlinit jumătate de veac de la ediţia princeps) – acum şi în versiune românească (trad. Bogdan Perdivară), Vellant, 2009.

America profundă a anilor ’60 din secolul trecut. Un cuplu tânăr – Frank şi April Wheeler – se instalează într-o suburbie din zona rezidenţială Revolutionary Hill. Ea tocmai a abandonat, nu fără o oarece strângere de inimă, actoria; el practică „cea mai plictisitoare slujbă din câte se poate imagina”. Cresc împreună doi copii, din când în când merg pe ospeţe la vecinii lor sau îi primesc acasă la ei, mai mult de dragul respectării unor convenţii – fără să pună prea mult suflet în asta. Se cred deosebiţi, şi chiar fac efortul de a corespunde închipuirii lor – sau mai degrabă a ei, care simte cum îi absoarbe rutina –, dar şi a celorlalţi.

Orice moarte-i dramă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:02 0:00
Link direct


Curând, o astfel de „idee salvatoare” se naşte în capul lui April, şi anume – să se instaleze la Paris, din toamnă, după ce-şi vor vinde casa de pe Revolutionary Road. Asta, în ciuda împotrivirii interioare a lui Frank. O! dar ce mutre vor face vecinii lor & colegii lui Frank la aflarea neaşteptatei decizii!!! Doar că – şi aici romanul ia o turnură dramatică –, în culmea extazului, o partidă spontană de dragoste se lasă cu consecinţe… grele. Gravidă, April se simte prinsă-n cursă, pe când lui Frank pare să-i convină situaţia. Godot n-a venit, altfel spus – nu vor merge niciodată la Paris! În disperare de cauză, April îşi provoacă singură un avort, ce se va dovedi fatal.

Orice moarte-i dramă; or, într-o lume „de carton pictat” ea devine de-a dreptul grotescă. „Zona rezidenţială Revolutionary Hill nu fusese proiectată pentru a găzdui tragedii. (…) Totul era de-o invincibilă voioşie, o lume de jucărie, cu case albe şi pastelate, ale căror ferestre (…) fără perdele clipeau paşnic prin desişul de frunze verzi şi galbene”. Cortina!

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG