Linkuri accesibilitate

Purtătoarea de cuvînt a Președinției, Corina Crețu despre poziția României față de judecarea fostului președinte al Iugoslaviei.



18 aprilie 2001

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Tania Radu).

România și cazul Milosevici.

Cotroceniul şi externele au o viziune sensibil diferită în ceea ce priveşte locul şi cadrul judecării fostului preşedinte iugoslav Slobodan Milosevici, arestat la Belgrad cu circa două săptămîni în urmă. Referindu-se la procesul, sau procesele în care urmează să fie implicat Milosevici, domnul Iliescu a declarat recent că „trebuie să ţinem cont de părerea ţării şi a conducerii ei şi să nu ne amestecăm în ceea ce gîndeşte ţara, conducerea ei oficială. Cred că nici nouă nu ne-ar conveni ca alţii să ne impună nouă un punct de vedere”. Cum ar veni, şeful statului bate şaua ca să priceapă iapa declarîndu-se partizanul unei judecări a lui Miloşevici de către justiţia iugoslavă şi nu de către tribunal penal internaţional. Preşedintele Romaniei apre, în mod cumva ciudat, chiar mai radical decît preşedintele iugoslav Voislav Koştuniţa care, recent, la Geneva n-a exclus o colaborare cu Tribunalul Penal Internaţional. Declaraţia domnului Iliescu contrastează cu punctul de vedere exprimat de ministerul de externe prin şeful diplomaţiei romaneşti Mircea Geoană care afirma, nu de mult, că „este solidar cu poziţia Consiliului Europei referitoare la extrădarea lui Miloşevici către TPI.” Întrebat de postrul nostru de radio asupra acestei diferenţe de opinii, purtătorul de cuvint al preşedinţiei Corina Creţu a arătat că nu e vorba de o contradicţie reală în condiţiile în care domnul Geoană a făcut declaraţia, citată mai devreme, în calitate de preşedinte al OSCE.


Poziţia exprimată de preşedintele Ion Iliescu în privința judecării postului preşedinte sîtb Slobodan Miloşevici nu contrazice declaraţiile ministrului de externe Mircea Geoană, a precizat astazi purtatoarea de cuvînd a preşedinţiei, Corina Creţu.

C. Creţu: „Nu cred că este vorba de o diferenţă de opinie. Domnul ministru Mircea Geoană, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al OSCE a exprimat punctul de vedere dominant în OSCE, conform căruia Miloşevici trebuie judecat de TPI. Domnul preşedinte Ion Iliescu, după cum ştiţi, este adeptul ideii potrivit căreia Miloşevici trebuie să răspundă în primul rînd în faţa justiţiei ţării sale, ceea ce nu exclude, judecarea lui şi la TPI, la Belgrad sau la sediul tribunalului. Este de resortul statelor sîrb şi iugoslav să hotărască asupra naturii raporturilor lor cu tribunalul penal internaţional.” [...]

Întilnirea preşedintelui cu conducerea CNSAS ar putea avea loc după 1 mai, în funcţie de agenda preşedintelui şi dacă agenda problemelor pentru care CNSAS o solicită va fi considerată întemeiată, s-a mai precizat astazi, la palatul Cotroceni în cadrul briefingului purtătorului de cuvînt al preşedinţiei.
XS
SM
MD
LG