Un comunicat recent al Băncii Mondiale vorbeşte despre o foarte posibilă proliferare a sărăciei în toată lumea. Comunicatul constată, între altele, că în ţările cu venituri reduse pe cap de locuitor, numărul celor care se confruntă cu sărăcia a crescut din iunie 2010 cu 44 milioane! O creştere cu 10% a preţurilor ar împinge alte 10 milioane de oameni într-o sărăcie extremă.
Realitatea cu amănuntul și cu Iulian Ciocan
Asemenea comunicate ar trebui să provoace o imensă frămîntare în ţara Republica Moldova. De ce? Păi, din simplul motiv că în ultimii 20 de ani Moldova a fost mereu un fiefuleţ al sărăciei. În ciuda existenţei unor castele faraonice şi maşini luxoase, în ciuda faptului că guvernanţii mereu au luptat cu sărăcia, în ciuda faptului că în Africa e şi mai rău, o bună parte a moldovenilor s-au înglodat în sărăcie pînă peste urechi.
Şi mai grav e că sărăcia moldovenească nu e doar o achiziţie recentă a tranziţiei. Ea are rădăcini foarte adînci. A existat sărăcie aici şi în perioada cincinalelor comuniste, şi în epoca României Mari, şi pe vremea Imperiului Ţarist. Aici sărăcia e cronică şi supravieţuieşte tuturor sistemelor sociale. Astăzi cu sărăcia luptă crîncen stră-strănepoţii oamenilor săraci.
De vină nu e doar istoria vitregă a ţinutului, ci şi dezagregarea perenă a societăţii, lipsa spiritului german de organizare, confundarea muncii cu o corvoadă, sentimentul provizoratului.
Ziceam deci că frămîntarea ar trebui să fie imensă aici. Însă deocamdată în fiefuleţul european al sărăciei e linişte şi pace. Sau ştirea îngrijorătoare n-a fost bine rumegată încă, sau poate convingerea că nu se poate face nimic şi totul e la cheremul forţelor exterioare e puternică.
Între timp preţurile cresc fără nici o oprelişte. Iată deja şi electricitatea s-a scumpit. Vor veni şi alte scumpiri. Noi ce facem în fiefuleţ? Ne comportăm la fel ca în ultimii 20 de ani?
