Linkuri accesibilitate

Mai puţine la număr, crimele denotă o ferocitate care face să-ţi îngheţe sîngele în vine. Se ucide în continuare cu sînge rece, diabolic.


Deunăzi un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne ne-a informat că în primele trei luni ale anului s-a înregistrat o „scădere a criminalităţii”. Rapoartele poliţiei arată că a scăzut numărul omorurilor, atacurilor, violurilor. Bunăoară, de la începutul anului au fost comise 32 de omoruri, cu 17 mai puţine decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. În finalul
Iulian Ciocan
raportului, reprezentantul MAI a precizat că omorurile de la Durleşti şi Briceni nu au încăput în statistica asta, fiind comise mai tîrziu.

Eu aş spune că în ciuda cifrelor prezentate, oamenii nu s-au lăsat pătrunşi de optimism şi bucurie. Şi asta chiar şi din simplul motiv că numai înfiorătoarea crimă de la Durleşti poate da peste cap toate rapoartele optimiste ale anului 2011 şi nu numai. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, e uşor ciudat că după o asemenea crimă răsunătoare, care a băgat multă lume în sperieţi, MAI-ul are curajul să afirme că criminalitatea a scăzut.

Realitatea cu amănuntul și... Iulian Ciocan


Nu-i vorbă, numărul crimelor o fi scăzut, aşa cum susţine poliţia. Dar astea, mai puţine la număr, denotă o ferocitate care-ţi face să-ţi îngheţe sîngele în vine. Se ucide în continuare cu sînge rece, diabolic.

În fond, crime se comit oriunde, pe orice meridiane şi în orice societăţi. Numai că există ţări în care dimensiunea socio-economică e cu deosebire un teren fertil pentru criminalitate şi am impresia că Moldova săracă şi plină de probleme face parte din aceste state.

Fireşte nu se ucide la tot pasul, nu sîntem un fief al criminalilor de tot soiul. Dar ceva ameninţător parcă pluteşte în aer încă din zorii tranziţiei. Avem aici suficientă lume nemulţumită, încrîncenată, stresată, frustrată, decepţionată profund, obijduită şi lehămetită. De aceea, un incident nevinovat îi transformă subit pe nişte oameni aparent calmi şi lucizi în nişte ucigaşi cu sînge rece.

Ar fi bine măcar să îmbunătăţim starea lucrurilor în plan social-economic. Aşa vom avea, cred, mai multe temeiuri să susţinem că criminalitatea scade.
XS
SM
MD
LG