Linkuri accesibilitate

Rusia, cel mai mare furnizor de petrol şi gaze pe piața europeană, face lobby pentru modificarea legislației care combate monopolurile.


La 1 aprilie a intrat în vigoare noua legislatie europeană privind piaţa energetică, aşa numitul „al 3-lea pachet” care nemulţumeşte profund Rusia pentru că cere marilor companii să despartă extracţia-producţia de distribuţie. O relatare a corespondentului Europei Libere la Bruxelles Rikard Jozwiak.

Noua lege prevede, între altele, că orice mare companie energetică, aşa cum este şi Gazprom, care vrea sa fie prezentă pe piaţa europeană, trebuie să despartă producţia de distribuţie. Cel mai simplu este să vândă una din ramuri. Dar sunt puţine companii interesate de această varianţă. Există şi posibilitatea de a menţine ambele ramuri dar afacerile de zi cu zi ale uneia să fie administrate de o altă firmă.A treia posibilitate este ca ambele ramuri ale companiei energetice să fie pune sub un control extern minuţios.
Desigur, scopul aceste legislaţii este de a submina monopolurile, de a încuraja concurenţa şi în ultimă instanţă, speră legiuitorii europeni, de a scădea preţurile.

Este însă exact prevederea din lege care nemulţumeşte Rusia. Motiv pentru care Moscova face acum un lobby susţinut împotriva legii. Încearcă să obţină modificarea ei sau cât mai multe exceptări. Ambasadorul rus la UE, Vladimir Chizov a confirmat Europei Libere că Rusia face presiuni la Bruxelles. Chizov a atras însă atenţia că legea este un pachet complex de prevederi care permite o marjă desul de mare de manevră, fiind în multe puncte vagă.

Apreciere confirmată indirect de Comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, care a renunţat pentru moment să ia măsuri pentru a penaliza companiile care nu respectă noile prevederi. Rusia, pe de altă parte, şi-a negociat deja câteva exceptări, legate de proiectul North Stream, gazoductul pe care îl construieşte cu Germania,

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol şi gaz pe piata europeană. 45 la sută din gazul consumat de europeni vine din Rusia. Mai mult, Moscova are relaţii privilegiate , mai ales în domeniul energetic, cu câteva din cele mai puternice ţări din Uniunea Europeană cum ar fi Germania sau Italia.

În cursul unei întrevederi cu comisarul Oettinger, în februarie, se pare că ministrul rus al energiei a prezentat o listă întreagă de exceptări, dorite de ţara sa. Iar comisarul, se relatează la Bruxelles, s-a declarat dispus să negocieze. Purtătoarea de cuvânt a lui Oettinger a precizat însă că nu se pune problema ca legea să fie schimbată, amendată .

Este de aşteptat că Rusia va continua să facă presiuni deşi, cred diplomaţi europeni cu care a vorbit corespondentul Europei Libere la Bruxelles, până la urmă va accepta situaţia.
XS
SM
MD
LG