Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Bulgaria și evaziunea fiscală


Demonstrație de protest a polițiștilor la Sofia (2010)
Demonstrație de protest a polițiștilor la Sofia (2010)

Parlamentul a aprobat un amendament prin care se interzice transferul proprietății asupra unor companii îndatorate.


9 miliarde leva, egale cu 4,6 miliarde euro, au dispărut din bugetul Bulgariei în ultimii 10 ani prin furturi de TVA. Aprecierea șocantă aparține lui Rosen Băcivarov, unul din șefii Agenției naționale pentru venituri fiscale. Sute de companii cu mari datorii la fisc au fost transferate unor persoane sărace, invalizi sau bolnavi incurabili. Recordul național îi aparține romului șomer Gheorghi Sulev, proprietar formal al companiei „Translimited”, care a cumpărat firme cu datorii fiscale în valoare de peste 200 de milioane de euro. Banii însă au ajuns la oligarhii tranziției, la magistrați, polițiști, politicieni si funcționari ai fiscului corupți.

Rosen Băcivarov afirmă într-un interview pentru săptămînalul „168 de ore” că numai în cei opt ani ai guvernării partidului țarist și coaliției tripartite, dominată de foștii comuniști, bugetul a fost lipsit de aproximativ 4,2 miliarde euro cu care se puteau construi cea de a două centrală atomoelectrică bulgară sau 2000 de kilometri de autostrăzi.

După 15 ani de pasivitate, abia în urma cu două săptămâni, Parlamentul a aprobat un amendament prin care se interzice transferul proprietății asupră unor companii îndatorate. Persoana care a vîndut o astfel de companie va răspunde într-un mod solidar cu noul proprietar. Se interzice persoanelor cu mari datorii la fisc să înregistreze noi companii. A început vînzarea publică a unor vile și automobile de lux în scopul acoperirii datoriilor.

Schemele pentru furt de TVA sunt arhicunoscute. De regulă se folosesc vînzări fictive. O companie se înregistrează pe numele unui rom agramat care primește în schimbul semnăturiii echivalentul a câteva zeci de euro. Aceasta firmă „vinde” hoțului de TVA un echipament inexistent, în valoare de milioane. O parte din TVA-ul restituit din buget le revine funcționarilor fiscului și polițiștilor care trebuie să închidă ochii. Pînă acum nu a fost condamnat nici unul din marii hoți de TVA. Unul din cei mai bogați oameni de afaceri bulgari Hristo Kovaciki este anchetat pentru furt de TVA în valoare de 8 milioane de euro.
XS
SM
MD
LG