Linkuri accesibilitate

„A te închipui un element necesar în ordinea universală echivalează, pentru noi, oamenii cu lecturi serioase”.


Dacă J.L. Borges ar fi scris roman, cred că s-ar regăsi întru totul în Cimitirul din Praga, de Umberto Eco, Polirom, 2010. Magistrală punere în scenă a istoriei moderne, cu mijloace – s-ar zice – hollywoodiene. Niciodată geniul epic al autorului Numelui trandafirului nu a colaborat mai fructuos cu monstruoasa erudiţie a părintelui semioticii, iar copilul-minune ieşit din această încrucişare se numeşte căpitanul Simonini, tot el abatele Dalla Piccola. Bineînţeles – o creatură profund duplicitară, dacă nu de-a dreptul diabolică! Este falsificatorul de acte prin excelenţă, nu în sensul în care ar trage copii perfecte după documente autentice, ci creându-le direct pe acestea din urmă – la început sub îndrumarea unui notar: „Să fie clar (…), eu nu produc falsuri, ci noi copii ale unui document autentic care s-a pierdut sau care, printr-un accident banal, nu a fost niciodată produs, dar care ar fi putut şi ar fi trebuit să fie produs”, apoi depăşindu-şi maestrul.

Copii ale unui document autentic care n-a fost niciodată produs


Şi astfel de la plastografierea unei scrisori de recomandare pe lângă Garibaldi şi până la confecţionarea mărturiilor ce aveau să devină, traduse-n Rusia ţaristă, Protocoalele Înţelepţilor Sionului, nici un eveniment istoric important nu scapă de pana căpitanului Simonini, între timp intrând în slujba Serviciilor secrete franceze, dar lucrând şi pentru nemţi, ruşi, iezuiţi şi toţi cei care sunt mai cu dare de mână. Dar; Dumnezeule! ce pledoarie pentru lectură: „Cel ce trebuie să falsifice documente trebuie să se documenteze totdeauna – iată de ce frecventam bibliotecile. Bibliotecile sunt fascinante: uneori pare să stai sub acoperişul unui peron de staţie feroviară şi, consultând nişte cărţi despre ţinuturi exotice, ai impresia unei călătorii către ţărmuri îndepărtate. Astfel mi se întâmplase să dau într-o carte peste unele gravuri frumoase ale cimitirului evreiesc din Praga”. Şi câtă ironie, peste alte câteva zeci de pagini: „A te închipui un element necesar în ordinea universală echivalează, pentru noi, oamenii cu lecturi serioase, cu ceea ce e superstiţia pentru analfabeţi”. Şi n-am ajuns decât la pag. 106, din cele 450 ale romanului.

Cum se face aşadar că Umberto Eco nu a luat încă Premiul Nobel pentru literatură?!!
XS
SM
MD
LG