În perioada sovietică disputele dintre istoricii din diferite republici nu erau admise, mai ales dacă se refereau la probleme legate de felul în care fusese trasate hotarele dintre două republici vecine şi alte aspecte controversate. O excepţie a fost permisiunea acordată istoricilor ruşi şi ucraineni care pretindeau fiecare în parte moştenirea istorică a Rusiei Kievene.
În perioada Perestroikăi, sub presiunea opiniei publice, acest tabu este înlăturat. Astfel, secţia relaţii naţionale a CC al PCUS organizează în zilele de 9-10 aprilie 1990 o masă rotundă moldo-ucraineană, în incinta Institutului marxism-leninismului de la Moscova. Peste o lună şi ceva o copie a stenogramei acestei întruniri a fost trimisă lui Petru Lucinschi, prim secretar al CC al PCM, cu precizarea că discuţia nu este încheiată şi informaţiile respective nu trebuie să ajungă în presă. Cu alte cuvinte, era „strict secret”. Ce s-a discutat acolo încât constituia secret de stat?
Memoria Basarabiei ca teritoriu integru
Era vorba în primul rând de subiecte legate de felul în care s-a trasat hotarul între RSSM şi RSS Ucraineană în 1940, o problemă ridicată în cadrul mitingurilor din Chişinău încă din 1989. Drept urmare, istoricii din Ucraina au venit cu propunerea să se discute această chestiune în cadrul unei mese rotunde. Miza era aceea ca istoricii din Moldova să fie convinşi să ia atitudine în presă împotriva acestor idei care deranjau vădit partea ucraineană. Dar luările de cuvânt ale membrilor delegaţiei moldoveneşti au dezamăgit colegii lor ucraineni şi cei moscoviţi.
Istoricii de la Chişinău au insistat asupra faptului că problema pierderii Basarabiei de sud şi a unei bune părţi a judeţului Hotin în Nord în 1940 nu e discutată doar de anumite categorii de persoane sau extremişti, dar de întreaga societate moldoveană. Iar acest lucru se datora „conştiinţei de masă ” care a păstrat memoria despre Basarabia ca teritoriu integru. Astfel, s-au făcut referiri la comisia moldo-ucraineană din 1940, condusă de Nikita Hruşciov care a stabilit hotarul între RSSM şi RSS Ucraineană, menţionându-se că numeroase sate cu o populaţie majoritară moldovenească, adică românească, au fost incluse pe nedrept în cadrul Ucrainei. Unele dintre acestea au fost retrocedate, în noiembrie 1940 şi ulterior, Moldovei.
Dar, insistau istoricii de la Chişinău, moldovenii nu au fost niciodată de acord cu pierderea teritoriilor din sud şi din nord, inclusiv satele româneşti din Bucovina de Nord. Istoricii moldoveni invocau argumente istorice, etnice şi economice care susţineau ideea că maniera în care s-au trasat hotarele la 1940 era una nedreaptă. Un argument interesant despre rolul sudului Basarabiei în istoria provinciei era că anume această regiune a fost romanizată în antichitate şi de acolo s-a extins procesul de romanizare spre centru şi nord, precum şi că anume de acolo din sud provine însăşi denumirea de Basarabia care s-a extins ulterior, după 1812, la întregul teritoriu dintre Nistru şi Prut.
În ansamblu însă participanţii la masa rotundă din 9-10 aprilie 1990 s-au pus de acord asupra faptului că hotarele nu pot fi schimbate, întrucât acest lucru era interzis de Programul PCUS, din 1986. Argumentele însă invocate de istoricii de la Chişinău au fost foarte pertinente, de aceea şi se recomanda ca informaţiile din stenogramă să nu fie accesibile presei.