Pragmatici cu o doză de scepticism - tinerii din 7 aprilie

Doamnelor și domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul și prezentatorul emisiunii Punct și de la capăt. Mai întâi vreau să vă citesc câteva rânduri dintr-o carte:

„M-am născut pe 2 mai, 1992. Era sâmbătă, de la etajul de sus al maternităţii se auzeau exploziile bombelor din războiul transnistrean. La 2 ani mă cununam de 5 ori pe zi cu verişorul meu. Îl iubeam. La 3 ani, uitându-mă prelung pe fereastra din bucătărie, am întrebat-o pe mama, dacă ea se gândeşte vreodată, că tot ce vedem noi nu există cu adevărat şi ea a răspuns că nu. La 4 ani desenam cîini zburători, educatoare zburătoare şi copii zburători. La 5 ani vroiam să devin călugăriţă. La 7 ani şcoala m-a convins să rămân mirean. La 11 ani l-am descoperit pe Harry Potter, după care a urmat firesc De veghe în lanul de secară. La 12 ani am început să practic karate tradiţional. Mai continu. La 13 ani părinţii credeau că trec printr-o criză. Eu nu. Şi mai şi scriam poezii, desigur. La 14 ani mi-am cumpărat prima rochie, după o perioadă de câţiva ani de rock şi gândaci gender. La 15 ani credeam că oamenii, care nu citesc, nu au ce căuta pe glob. Între timp am hotărît să-i las în viaţă. La 16 ani visam la o revoluţie. La 17 ani visez lucruri mai paşnice.”

Am sonorizat deci primele 193 de cuvinte din cartea „Aceasta e prima mea revolutie. Furați-mi-o” de Maria Paula Erizanu , carte scrisă în formă de jurnal. Aș zice că e un fel de Jurnal de bord al unei generații pornită la drum, care, judecând după titlu, se arată perfect conștientă că cineva chit că o să le fure revoluția. Numai că și ea, generația, chit că o să mai facă altele în loc.

Ruptură după ani de răstriște

Astăzi am invitat-o pe Maria Paula Erizanu în studioul de Chișinău al Europei Libere ca să continuăm discuția, începută cu câteva săptămâni în urmă, despre generația ʼ91, moștenitoarea de drept a independenței Republicii Moldova, așa cum este ea, independența, uneori idolatrizată ca o neprețuită comoară, alteori hulită ca o povară. La masa rotundă de astăzi participă și sociologul Petru Negură, și jurnalista de la Ziarul de Gardă, Aneta Grosu.

*

Așadar, oaspeții mei de astăzi sunt tânăra scriitoare Maria Paula Erizanu, sociologul Petru Negura și jurnalista de la Ziarul de Gardă, Aneta Grosu. Împreună încercăm să găsim cadramentul cel mai potrivit pentru Generația 91, moștenitoarea de drept a independenței Republicii Moldova.

Paula, când în 12 aprilie a fost lansata în cosmos racheta pilotată, așa se spunea atunci, pilotată de Iurie Gagarin, noi, cei care am auzit vestea, fiind destul de maturi, aveam chiar senzația de apartenență la acest eveniment. Ni-l asumam, cu toate că eram naiba știe unde, la o periferie a Uniunii Sovietice. Poți să spui, că în viața dumitale există asemenea chestiuni, pe care ai putea să spui că ți le asumi? Nu neapărat ca performanțe ale Moldovei. Poate lansarea unui Airbus 380, european ți-l asumi, sau Fukushima, cu semnul minus. Generația voastră are lucruri pe care și le poate asuma?

Maria Paula Erizanu: „Pentru mine personal, probabil, este solidaritatea tinerilor, care e revigorată acum în plan global. Eu am citit un articol recent, în care se vorbea despre această generație pierdută și dezinteresată politic, și foarte neutră, și apolitică, în general. În Japonia, generația mea, care abia acum, după acest dezastru a început să existe în Japonia și ea dimpotrivă este mai prezenta în plan politic și social în Japonia acum decât liderii politici oficiali.”

Europa Liberă: Noi am avut micro cataclismul, în comparație cu Fukushima, - 7 aprilie. Pe dumneata personal și pe oamenii pe care îi cunoști, cu care faci o comunitate, te-a ajutat ca și consecință în formare?

Maria Paula Erizanu: „Până la urmă evenimentul, sau realizarea Moldovei, cu care mă identific eu, este tocmai acest 7 aprilie și tocmai solidarizarea asta a tinerilor de a produce o schimbare, de a-și exprima opinia și de a încerca să atingă un ideal.”

Europa Liberă: Aneta, dumneata, ca jurnalistă, publicistă, la distanța a doi ani, ce poți să spui despre generația, care împreună au făcut un lucru, e adevărat, căreia nu i s-a atribuit deocamdată o valență anume. Pentru că avem politicieni foarte serioși, care spun, că a fost lovitură de stat. Oponenţii lor spun că a fost o manifestare a libertății și vor să se proclame ziua de 7 aprilie zi a libertății. Generația asta s-a constituit? Are o bază sigură sub picioare, ca să se revendice de la 7 aprilie?

Aneta Grosu: „Eu aș contrazice-o acum pe Paula. De exemplu, nu cred că putem vorbi astăzi despre o solidaritate a tinerilor în Republica Moldova. Am parcurs chiar azi centrul orașului, persoane numărate pe degete poți întâlni în locurile, care au devenit istorice deja. Foarte puțină lume, în raport cu ceea ce s-a întâmplat. Și dacă calculăm, că revolta persoanelor, care au studiat acele evenimente, care au oglindit, care au trăit la 7 aprilie 2009 este, de fapt, foarte mare azi. Pentru că nu avem dosare duse la capăt, avem morți despre care nu știm ce s-a întâmplat, avem copii orfani rămași în urma acelor evenimente. Dacă ținem cont de acest context, dacă ținem cont că politicienii, care au venit la putere pe unda acelor evenimente, practic nu și-au respectat promisiunile, obligațiunile față de acești tineri, atunci așteptam ca azi orașul să trăiască altfel. Din păcate, este cam trist. E pe seama ploii, sau a timpului cam mohorât? Nu pot să zic.”

Europa Liberă: Petru Negură, este obligatoriu ca această solidaritare să se producă în locurile publie, așa cum sugerează Aneta? Sau, de exemplu, ei poate se solidarizează pe Facebook?

Petru Negură: „Important pentru mine este că o solidarizare a avut loc atunci, la 7 aprilie, cu sau fără rețele de socializare. Asta mi se pare un fapt deja revelator. Îmi pare mie că avem de a face în cazul revoltelor grupului ăsta de tineri, de persoane active, care au participat la revolte, avem de aface cu o generație nouă, 2000, sau 2010, care iau anumite lucruri în serios și anume faptul că au o anumită putere.

Am impresia, că generația anilor 1990, dar toată lumea a fost marcată de anii ăștia ʼ90. Niște ani distructivi, niște ani de penurie, niște ani de nihilism, inclusiv moral. Oamenii nu aveau încredere în nimic și cu atât mai puţin în propriile lor puteri. Nu credeau în nici o putere, de fapt. Și nici într-a lor. Și mă bucur că acești ani de răstriște, inclusiv și morală, au plecat. Şi iată, că a venit o generaţie, care la un moment dat a ieșit și a spus: fie ce o fi. Așa cum s-a spus azi interesant: ori înmormântăm democrația, ori fostul regim, trebuie să facem ceva. Și au reușit.”

Europa Liberă: Paula, eu din Jurnalul dumitale deduc o concluzie, că de fapt generația voastră „a șuierat în biserică” atunci când nu se putea. Şi era chiar la limită. Regimul a strâns șurubul până nu se poate. Şi generația voastră, nu știu dacă s-a solidarizat în jurul acestui scop, acestui obiectiv. Ce trăsături, de fapt, ai atribui generației, care zici, că s-a solidarizat, s-a constituit, s-a închegat. Dumneata din interior, ce adjective crezi că ar trebui să scrie pe plabul vostru?

Maria Paula Erizanu: „Cred că e o generație mai conștientă de situația actuală în Republica Moldova, tocmai deschiderii și globalizării și a lansării tuturor rețelelor de socializare, gen Facebook, Twitter și a mass mediei online internaționale, care ne oferă șansa să vedem cu ce se mănâncă democrația în Occident, și ce se întâmplă acolo. Şi, respectiv, să facem o comparație cu ceea ce e la noi.”

Europa Liberă: Adică, comparația. E clar, că nu e în favoarea Moldovei. Şi nu vă pasă. Chiar pe bune vreți să întoarceți cu fundul în sus această țară, ca să se instaureze normalitatea? Sau vreți să vă faceți un loc comod, în care să vă simțiți confortabil?

Maria Paula Erizanu: „Eu cred că la inițiativa individuală se schimbă tot întregul, chiar dacă asta vine din patriotism, sau din interese persoanle. Atâta timp, cât scopul intereselor personale și a patriotismului coincide - e ok. Mai important e faptul, când noi conştientizăm ce se întâmplă și avem ambiția să schimbăm. Acum oportunitățile sunt mult mai largi, mai ales accesul la învățătură peste hotare. E cu totul altceva și ne oferă nouă ideea că noi de fapt putem produce o schimbare. Ne dă, cred, că mai multă încredere în noi și mult mai multe oportunități. Asta e.”

Europa Liberă: Petru și Aneta, pe voi vreau să vă întreb, când vă uitați la mobilul activismului acestei generații, credeți că sunt moștenitorii lui Ștefan cel Mare, dacă pornim de la o aserțiune cunoscută.

Petru Negură: „Când mă uit la Paula și la tineri ca ea, cei care au participat la 7 aprilie şi în particular, iată mă uitam la Paula cum şi-a strâns părul cu codiţa asta în frunte, îmi aduce aminte, când eram noi la sfârşitul anilor 80 şi când am revigorat, am resuscitat curentul Hippie în Moldova. Atunci s-a reinventat hippie, punk şi aşa mai departe, în care ne simţeam, că aveam o misiune, că trebuie să schimbăm, că trebuie să schimbăm lucrurile, că trebuie să schimbăm acest regim mincinos ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Dar din câte cunosc eu, hippie întotdeauna era o formă de sfidare a autorităţilor. Nu neapărat revendicarea schimbării.

Petru Negură: „A autorităţii şi a mainstream-ului, a gândirii admise.”

Europa Liberă: Paula & Co. Vor mai mult decât sfidare? Sau încă nu? Cum crezi dumneata, sociologul?

Petru Negură: „Sper că vor mai mult decât sfidare. Vor mai mult decât un spectacol al revoltei, decât un fel de distracţie pe seama unor evenimente politice. Cu siguranţă aşa şi este.”

Maria Paula Erizanu: „Eu cred că noi totuşi suntem mai pragmatici ca generaţie.”

Petru Negură: „De altfel, vremurile astea sunt comparabile – sfârşitul anilor ʼ80 şi 7 aprilie 2009, cumva sunt mai mult sau mai puţin comparabile. Cred că şi doamna Grosu se identifică cu o anumită generaţie de revoltă.”

Europa Liberă: Eu pe doamna Grosu am onoarea s-o cunosc de la facultate. Era rebelă din primele clipe, când am intrat la facultatea de filologie, pardon, destul de naftalinizată. Aneta, generaţia asta, generaţia Paulei, o să producă mai mult decât un „şuierat în biserică”? Ce impresie ai?

Aneta Grosu: „Eu lucrez cu generaţia Paulei. La noi în redacţie, la Ziarul de Gardă, sunt aproape în exclusivitate reporteri foarte tineri. Toţi au participat împreună cu noi la 7 aprilie 2009, la acele evenimente. De atunci de fapt îi studiez cu mai multă atenţie, pentru că am înţeles că noi, cei din altă generaţie, îi cunoaştem prea puţin. De exemplu, până acum regret şi probabil este un gol pe care nu-l putem completa, că nu vom cunoaşte prea multe despre victimele revoluţiei din aprilie 2009. Despre acei tineri, care s-au pierdut atunci în circumstanţe incerte. Regret că nu-i vom cunoaşte niciodată cum ar fi trebuit.

Venind încoace, am încercat să mă informez un pic despre ce înseamnă generaţia aceasta a anilor ʼ91-90. În ʼ91 în Republica Moldova s-au născut 75 de mii de copii, sunt nişte copii născuţi în nişte condiţii revoluţionare. Dacă amintim că în ʼ92 ne-am confruntat şi cu un război în Republica Moldova. Cred că această nuanţă, acest subtext istoric şi-a lăsat amprenta asupra celor născuţi atunci. Prin laptele mamei, prin sânge li s-a transmis această nevoie de luptă. Cred că această generaţie, care acum are peste 20 de ani, poate într-adevăr să ne ajute pe noi, cei care nu am reuşit să ducem la capăt ceea ce am început în anii ʼ90. Poate să ne ajute cel puţin să ne lămurim în nişte lucruri – cum trăim? Cum ar trebui să trăim? Şi ce ar trebui să realizăm?”

Europa Liberă: Paula, Aneta a zis că ai luat prin sânge, prin laptele mamei nevoia de schimbare. Dar sunt convins că la nivel genetic ai moştenit şi lucruri de care nu întotdeauna eşti bucuroasă. Pentru că bunicii şi părinţii au trăit într-o ţară sovietică, eminamente sovietică. Şi cum nu poţi să scapi de tăietura ochilor, care vine, spun la modul general, nu neapărat mă refer la ochii dumitale. Cum nu poţi să scapi de tăietura ochilor, sau de forma nasului, care vine dintr-un bunic sau străbunic, aşa nu cred că nu ai undeva în structura comportamentală nişte lucruri, care vin din spaţiul postsovietic şi o să rămână foarte mult postsovietic. Sunt lucruri venind de acolo? De unde s-au educat părinţii şi bunicii dumitale?

Maria Paula Erizanu: „Înainte să răspund la această întrebare, dacă îmi permiteţi să completez ceea ce a spus doamna Grosu. Mie îmi pare că nu doar am moştenit această revoltă de la părinţi şi spirit revoluţionar, ci şi o doză de scepticism, probabil, care ne permite nouă să fim mai pragmatici şi să încercăm totuşi să ducem la capăt.”

Europa Liberă: Scepticism însemnând şi prudenţă?

Maria Paula Erizanu: „Probabil.”

Aneta Grosu: „Probabil, sceptismul l-aţi acumulat voi pe parcursul anilor sau de la experienţa părinţilor dezamăgiţi de nişte lucruri.”

Maria Paula Erizanu: „Da, cred că din dezamăgire a venit mai mult. Dar ce este sovietic, sau postsovietic în mine?”

Europa Liberă: Îţi dau un singur exemplu: în spaţiul ăsta postsovietic există foarte multă neglijare a omului. Există intoleranţă. Dacă dumneata ţi-ai pus nişte mănuşi mai deosebite, sau ţi-ai legat peste frunte cosiţa, sunt convins că nouă din 10 au o reacţie negativă, comentând că te dai rotundă, sau aşa ceva. Poftim, o trăsătură sovietică. Pentru că toată lumea trebuia pe vremea sovietică să fie la uniformă şi încolonată.

Maria Paula Erizanu: „Din experienţa mea, pe care o am acum, învăţând în Marea Britanie, dimpotrivă la mine văd cu mult mai multă toleranţă, decât la colegii mei.”

Europa Liberă: Păi, dumneata ai norocul să fii la Londra, dar zic tinerii de vârsta dumitale, care oricum sunt din aceeaşi generaţie – au moştenit ei şi hibele astea? Sau nu?

Maria Paula Erizanu: „Eu nu ştiu, eu cred că e o chestie individuală.”

Europa Liberă: Păi, adineaori spuneai, că sunteţi coagulaţi într-o generaţie.

Maria Paula Erizanu: „Suntem coagulaţi prin scopuri, dar nu şi prin acelaşi fel de a fi. Pentru că nu suntem clone. Tocmai că fiecare suntem foarte individuali şi de aia şi putem să lucrăm împreună.”

Europa Liberă: A, în sfârşit ajungem la lozinca lansată de Consiliul Europei, Aneta, îmi pare încă în 95 – toţi diferiţi, toţi egali. Nu?

Aneta Grosu: „Da, cam atunci.”

Europa Liberă: Petru, dumneata cum răspunzi la întrebarea asta? Hibele sovietice se păstrează în individuaţităţile astea de 19-20 de ani?

Petru Negură: „Ştiţi, din câte observ, şi cu anumită amărăciune, este că la sfârşitul anilor 80 era o mai mare deschidere, mai mare toleranţă faţă de diferenţe, mai mare respect pentru individ şi ce vor aceşti indivizi în mod particular. Şi mai puţină autoritate nepusă la îndoială a grupului, a colectivului.

Eu mă aşteptam să fie o deschidere tot mai mare după anii ăştia, sfârşitul anilor ʼ80, de perestroică, de liberalizare, de un al doilea dezgheţ. Pe când nu. Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a fost o închidere, o provincializare, o impunere foarte agresivă a grupului asupra individului. Acum, ceea ce sper eu, că acest 7 aprilie 2009 va da un fel de imbold, în care se va spune, că nu mulţimea asta sură contează. Şi cei care se revoltă, cei care sunt nemulţumiţi şi care ei poate vor da tonul pentru o nouă schimbare.”

Europa Liberă: Poate s-a întâmplat exact ceea ce spunea Aneta: s-a acumulat o experienţă nefastă, experienţa genistului, care ştie că poate să greşească o singură dată. Nu, Aneta?

Aneta Grosu: „Vroiam să zic că Republica Moldova este un caz specific. Ieşind din acest spaţiu sovietic, totuşi nu am reuşit să ne detaşăm. Pentru că în anul 1994 la guvernare au venit agrarienii, care practic erau aceiaşi sovietici şi care au încercat să mimeze şi să instituie în societate aceleaşi reguli. Pentru asta au venit. S-a întâmplat şi mai grav, când au revenit la guvernare comuniştii pentru o perioadă de opt ani. Nu ştiu, dacă în aceşti ani destul de lungi societatea, aceşti tineri din Republica Moldova au reuşit să se detaşeze de nişte rigori, pe care le impuneau aceşti oameni aflaţi la guvernare. Pentru că ei au venit şi au stăpânit societatea cu destulă putere. Şi au putut să reziste şi au putut să fie altfel doar nişte oameni puternici. Foarte mulţi s-au frânt sub acest regim, au uitat de nişte reguli ale democraţiei, s-au învăţat să tacă, sau să îndure nişte lucruri, pe care poate într-o democraţie avansată nu le-ar fi îndurat.”

Europa Liberă: Şi totuşi, dacă dumneata ai fi acum în ipostaza lui Dumnezeu şi ai avea ocazia să pui în programul următoarei generaţii nişte parametri, ce ai exclude cu desăvârşire din ceea ce vedem noi că mai există?

Aneta Grosu: „Eu cred că nu doar actualei generaţii, dar şi generaţiei noastre aş exclude, dacă ar sta în puterile mele, aş exclude din om lipsa de simţ, aş exclude egoismul, înfumurarea, îngâmfarea. Sunt calităţi omeneşti, care probabil pot fi excluse cu uşurinţă, dacă vrei şi dacă ai un anturaj care nu tolerează. Pe mine personal mă supără foarte tare lipsa de simţ omenesc, egoismul, îngâmfarea, înfumurarea şi aroganţa.”

Europa Liberă: Paula, la modul practic, ce educă un om de 19-20 de ani, la modul practic. Exemplul familiei, societatea, cărţile? Pornind iarăşi de la experienţa dumitale, pentru că nu vii dintr-o familie ordinară, dar şi de la experienţele colegilor dumitale. Ce trage mai mult la cântar în coloana vertebrală a unui om, care peste n ani va ajunge ministru, prim-ministru, deputat şi va depinde crucial de calităţile lui cum va merge societatea?

Maria Paula Erizanu: „Cred că exact aceleaşi lucruri, ca şi la toate generaţiile – pe de o parte familia, pe de alta e şcoala, universitatea mai târziu. Şi cum spuneam acum – există mai multe oportunităţi pentru noi pentru a acumula experienţe şi cunoştinţe din culturile din afară.”

Europa Liberă: Mă interesează reacţia, reflexul la ştirea despre oameni corupţi, sau despre lucruri amorale.

Maria Paula Erizanu: „Cred că la nivel general e o foarte pronunţată atitudine critică, tocmai din cauza că există şi modelul lumii din afară, în care asemenea practici nu sunt atât de evidente, sau atât de practicate.”

Europa Liberă: Sociologul Petru Negură confirmă asta? Sau nu?

Petru Negură: „Chiar mă gândeam, când spuneam generaţii, nu este oare abuziv să spunem iată o generaţie, când suntem atât de diferiţi? Adică când este o paletă foarte largă de persoane din diferite grupuri, cu diferite discursuri, obiceiuri, ş.a.m.d. Eu cred că nu este cu totul arbitrar acest concept. Când vorbim despre o generaţie, de exemplu, generaţia 1948, 1968, 1989, iată generaţia 2009, vorbim despre nişte oameni, care cumva au mers înainte, un fel de avangardă. Speranţa mea este că există o generaţie, un grup de persoane, care în 2009 erau foarte tineri, sau tineri şi care la un moment dat vor deveni şi ei exponenţii, un fel de elită şi care vor fi diferiţi de elita, care i-a precedat. Şi care vor gândi cu alte criterii morale, şi nu numai morale, cu altă direcţionalitate, care sper să fie una, cum să spun, ruptură cu ce a fost.”

Europa Liberă: Petru, dar vorbim despre situaţia specifică a Moldovei, la care făcea trimitere Aneta Grosu. Chiar acum vin de la o întâlnire cu un înalt demnitar european, care nu crede în ireversibilitatea parcursului european al Moldovei. Aşa cum Ucraina era plecată şi s-a întors foarte rapid, tot aşa dânsul sugerează că nici Moldova nu este un teren foarte sigur. De asta întreb: în condiţiile Moldovei, a apărut generaţia de misionari, care vor putea într-adevăr să ducă în punctul ireversibil Moldova? Şi în felul ăsta poate să schimbe şi mentalitatea noastră, a părinţilor, şi mai ales a bunicilor, care au dreptul de vot?

Petru Negură: „În istorie nimic, într-adevăr nimic nu există ireversibil. Există revoluţii şi există restauraţii, răsturnări de guvern neaşteptată. Dar integrarea asta europeană sau democratizarea, modernizarea Republicii Moldova de fapt este o luptă zilnică, cu o miză permanentă, dar cu o manifestare zilnică. Adică, este nevoie zilnică de un factor de schimbare. Altfel este foarte uşor să se întoarcă la nişte standarde comode, care au fost „verificate”.

Europa Liberă: Generaţia Paulei este deja cea în care te-ai încrede? O laşi să conducă maşina? Sau totuşi o mai laşi pe banca din spate?

Petru Negură: „Nu ştiu, cel puţin dau un credit pozitiv.”

Europa Liberă: Aneta, simţul dumitale matern.

Aneta Grosu: „Eu cred că este foarte importantă puterea exemplului. Dacă Paula şi tinerii din generaţia sa au în faţă un exemplu demn de urmat, nu ştiu dacă îl au, dacă îl au, înseamnă că ar putea deveni generaţia, în care ar putea avea încredere o societate. Aşa însă cum în Republica Moldova spiritul critic este foarte timid dezvoltat, pentru că de spiritul critic depinde dacă oamenii pot fi deschişi şi pot persevera. Poate concluzia asta o fac, dat fiind faptul că de ani de zile lucrez la un ziar de investigaţii şi încercăm să facem nişte dezvăluiri şi tinerii reporteri, care lucrează la Ziarul de Gardă de aici pornesc. Ei trebuie să aibă un spirit critic foarte dezvoltat. Atunci, când nu-ţi place şi atunci când încerci să observi neregulile din societate şi să le spui, să le vorbeşti, să le combaţi, atunci lucrurile avansează, cum spunea domnul Negură. În fiecare zi se poate produce această schimbare. Dacă însă avem o presă, care vorbeşte cu jumătate de voce, dacă nu avem foarte multe uşi deschise, sau microfoane deschise, în care omul să poată vorbi sincer şi deschis şi liber despre probleme, atunci vom rămâne o societate inhibată. Cred că generaţia Paulei ar putea deveni suport pentru societate în cazul în care noi ne-am grăbi să deschidem aceste uşi şi aceste microfoane pentru aceşti tineri.”

Europa Liberă: Dar să-i credităm şi cu încredere. Tocmai de aici vine ultima întrebare adresată Paulei, făcând iarăşi exerciţiu de generalizare. Paula, dacă ţi-aş propune dumitale volanul unei maşini, al unei nave, ai avea curajul să iei în primire volanul şi să spui: tata, mama, bunicul, ia treceţi pe banca din spate, eu de acum înainte sunt driver-ul.

Maria Paula Erizanu: „Eu cred că mai întâi aş face cursuri de şoferie şi după aia aş avea curajul.”

Europa Liberă: Dar deja ai făcut, în sensul ăsta dacă eşti suficient de pregătită tu, generaţie, să spui că ştiţi mai bine ce are de făcut această Moldovă, cu tot cu trăitorii ei.

Maria Paula Erizanu: „Eu nu cred că noi vrem să monopolizăm toată scena. Eu cred că fiecare generaţie, fiecare individ ...”

Europa Liberă: Dar nu se pune problema să monopolizaţi. Problema responsabilităţii.

Maria Paula Erizanu: „Cred că suntem gata să ne asumăm responsabilitatea, dar asta nu înseamnă că noi vrem să fim actorii principali în detrimentul celorlalţi. Probabil, noi vom încerca să facem ceea ce corespunde nivelului nostru. Sau eu voi încerca să fac ceea ce pot eu să fac, la ai mei 18 ani. Dar nu pot să zic că realizările mele din viitor vor întrece orice activitate, pe care o înregistrează cei care deja au vârsta respectivă.”

Europa Liberă: Dar inevitabil, biologic, Paula, voi intraţi pe rol. Şi eu mi-aş dori cât mai repede să vă asumaţi rolul ăsta de driver, cât mai repede să impuneţi chiar nişte idealuri şi nişte obiective celorlalţi, care din păcate, aşa cum zice şi Aneta, şi domnul Negură, încă mai ezită şi sunt în sensul ăsta contrarevoluţionari.

Maria Paula Erizanu: „Eu sunt optimistă. Cred că noi vom reuşi.”

Europa Liberă: Noi, domnilor pasageri, ne încredem în driver-ul?

Petru Negură: „Mie mi-a plăcut răspunsul Paulei – poate trebuie să mai facem nişte cursuri. Dar ne asumăm parte din responsabilitate. Şi cred că este sănătos, în acelaşi timp, să ai un anumit respect faţă de generaţiile care ştiu mai multe, chiar dacă sunt mai sceptice, poate mai trecute prin experienţe negative, care uite ar putea să pună amprenta şi pe ceea ce fac. Şi totodată cred într-o societate în care o generaţie medie şi mai vârstnică se uită cu anumit respect faţă de tineri. De exemplu, în Franţa, unde cei tineri au o voce ascultată, auzită, ei dau tonul în multe privinţe. Ceea ce, nu ştiu, la noi fiind o societate mai patriarhală, asta nu se întâmplă. Tinerii sunt văzuţi ca nişte copii, care trebuie să mai crească. Îmi aduc aminte, se vehicula foarte des termenul de copii pentru tinerii, care au făcut revolta din 2009. Păi uite, aceşti copii au dărâmat aceste două clădiri simbolice ale unei dictaturi şi asta înseamnă, că copii au o anumită putere.”

Europa Liberă: Aneta, concluziile.

Aneta Grosu: „Am toată încrederea şi tot respectul şi toată admiraţia pentru tinerii de astăzi. Regret din suflet că partidele care fac azi politica în Republica Moldova mimează implicarea tinerilor în politică. Pe listele electorale nu vei găsi foarte mulţi tineri, iar la guvernare şi mai puţini. Cred că guvernarea nu face prea multe pentru a-i determina şi a-i motiva pe aceşti tineri să revină de la Londra, de la Paris, sau de la Stockholm să revină în Republica Moldova şi să încerce să refacă aici viaţa. Cât mă priveşte, toată admiraţia pentru ei şi cred că avem noi mai mult nevoie de ei, decât ei de noi.”

*

Doamnelor şi domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat scriitoarea Maria Paula Erizanu, sociologul Petru Negură, şi jurnalista de la Ziarul de Gardă, Aneta Grosu. Ne reauzim Duminica viitoare. Până atunci vă dăm întâlnire în fiecare zi dimineaţa şi seara, cu emisiunile noastre cotidiene.