Linkuri accesibilitate

Ianucovici își dorește o Ucraină modernizată, incoruptibilă și neutră


Discurs în Rada Supremă

Discurs în Rada Supremă

Opoziția îi impută președintelui ignorarea șomajului, deficitului bugetar și integrării europene.


Preşedintele Ucrainei Victor Ianucovici a rostit un discurs anual în faţa Parlamentului, făcând apel la combaterea corupţiei şi relaţii mai strânse atât cu Rusia, cât şi cu Occidentul.


Victor Ianucovici a spus în discursul său că Ucraina are nevoie să facă trei lucruri esenţiale: să se modernizeze, să combată corupţia şi să-şi păstreze statutul neutru. În discursul din Rada Supremă, preşedintele ucrainean a spus că vrea să fie franc cu deputaţii: schimbările râvnite de societate le cer liderilor concentrare, încredere în forţele proprii şi răbdare. „Dar subliniez, a spus Ianucovici, că alegerea noastră, modernizarea Ucrainei, este ireversibilă”.

La peste un an de când conduce ţara după victoria în alegerile din februarie 2010, preşedinte ucrainean vede modernizarea posibilă dacă este „construit un sistem politic democratic”, bazat pe supremaţia legii, democraţie reprezentativă, un guvern puternic şi o administraţie de stat eficientă.

Liderul de la Kiev le-a cerut deputaţilor să adopte măsuri legislative aspre împotriva mitei şi să elimine schemele de corupţie, un fenomen despre care a spus că ameninţă direct libertăţile constituţionale ale cetăţenilor.

Tuturor ucrainenilor, preşedintele le-a spus să înceteze a se mai „văita şi înjosi”, lucruri care nu le stau în caracterul naţional.

În discursul de 40 de minute, Victor Ianucovici a spus că, în plan extern, Ucraina va menţine o politică strictă de neutralitate, importantă pentru securitatea naţională. Dar, în acelaşi timp, trebuie să depună eforturi mai mari pentru o cooperare economică strânsă cu Uniunea Europeană. El s-a declarat încrezător că Ucraina şi Uniunea Europeană vor semna anul acesta acordul de asociere.

Într-o primă reacţie pe Twitter, fosta şefă a guvernului, Iulia Timoşenco a comparat discursul lui Ianucovici cu cele ale fostului lider sovietic, Leonid Brejnev. Mai târziu, lidera principalei formaţiuni de opoziţie din Ucraina a declarat presei că Ianucovici parcă ar fi citit dintr-o compilaţie făcută pe computer.

Timoşenco a spus că discursul i s-a părut o îngrămădire de fraze banale, care s-au perindat prin toate programele guvernamentale în ultimii 20 de ani, dar a fost lipsit de viziune şi planuri strategice. „Singurul lor plan este să continue împărţirea resurselor ţării”, crede Timoşenco.

Liderul altui bloc din opoziţie, Arsenii Iaţeniuc a spus că discursul preşedintelui a fost vag şi lipsit de concreteţe. În interpretarea lui Iaţeniuc, Ianucovici a vorbit despre toate şi despre nimic, iar problemele reale ale şomajului, deficitului bugetar, războiul anticorupţie şi integrarea europeană au fost lăsate fără atenţie de preşedintele Ucrainei.
XS
SM
MD
LG