Linkuri accesibilitate

Opoziția a cerut audierea de urgență în parlament a primului ministru Borisov care în ultimele săptămâni a declarat că centrala Belene este necesară.


Șeful companiei naționale de electricitate Krasimir Stefanov a fost demis după ce a semnat un memorandum cu concernul rus „Atomstroiexport” prin care Bulgaria se angajează să semneze, pînă la 1 iunie 2011, acordul final pentru construcția centralei atomoelectrice „Belene”. Ministrul economiei și energeticii Traicio Traikov a declarat că Stefanov a cedat presiunilor rușilor depășindu-și, într-un mod grosolan, prerogativele. Înțelegerea semnată de el însă este valabilă și implică asigurarea în următorii 2 ani a unor investiții în valoare de 2 miliarde euro.

Stefanov a spus la rândul său că a semnat cu acceptul viceprim-ministrului și ministru de finanțe Simeon Diankov pentru a fi evitate pretenții ale rușilor în valoare de peste 600 de milioane de euro.

Opoziția a cerut audierea de urgență în parlament a primului ministru Boiko Borisov, care în ultimele săptămâni a declarat că Belene este necesară și va fi construită indiferent de preț. Dreapta a calificat semnarea acordului înainte de definitivarea, de către instituțiile europene, a noilor criterii de securitate nucleară drept tradare națională.

Există însă indicii că șeful Companiei bulgare de electricitate nu a acționat de capul său ci la ordinul primului ministru Borisov, a spus copreședintele Coaliției albastre Martin Dimitrov. El a calificat cele întâmplate drept un teatru al absurdului.

După tragedia de la Fukushima, Uniunea Europeană a cerut prin comisarul Gunther Oettinger efectuarea unor studii suplimentare de seismicitate și securitate nucleară înainte de lansarea proiectului „Belene”.
XS
SM
MD
LG