Linkuri accesibilitate

NATO consideră prioritară apărarea civililor din Misrata


Insurgenții libieni se retrag de la periferia orașului Brega
Insurgenții libieni se retrag de la periferia orașului Brega

Forţele navale franceze vor crea un coridor maritim ca rebelii din Benghazi să poată livra ajutoare umanitare la Misrata, oraș asediat de 40 de zile.


Confruntările de pe coasta estică a Libiei între forţele regimului Gaddafi şi ale rebelilor par să fi ajuns într-un punct mort. Atacurile aeriene occidentale împiedică avansarea trupelor guvernamentale către oraşul Ajdabiyah, o poartă de trecere spre cartierul general al opoziţiei din Benghazi. Pe de altă parte, rebelii prost echipaţi şi organizaţi par incapabili să avanseze spre capitala Tripoli.

Forţele rebelilor sunt nemulţumite de operaţiunile aviaţiei NATO, după ce Alianţa a preluat săptămâna trecută de la Statele Unite comanda atacurilor aeriene autorizate de ONU pentru apărarea civililor.

Abdel-Fattah Younis, fostul ministru de interne libian, astăzi şeful statului major al forţelor rebele, spune că NATO nu-şi face misiunea, atacurile aeriene vin târziu şi niciodată la timp. Din cauza procedurilor birocratice de luare a deciziilor în alianţă, pot trece şi patru ore de la anunţurile transmise de rebeli despre depistarea forţelor inamice şi până când avioanele alianţei ajung la ţintă, spune Younis.

„Nu vedem nici un atac, auzim avioanele NATO pe sus, dar ele nu bombardează nimic”, s-a plâns agenţiei Reuter un combatant al rebelilor pe teren. Hossam Ahmed, care a dezertat din armata lui Gaddafi, alăturându-se opoziţiei, a descris luptele drept un du-te vino. Linia frontului se mişcă înainte şi înapoi între oraşul Brega cucerit săptămâna trecută de trupele lui Gaddafi şi Ajdabiyah controlat de forţele opoziţiei.

La Paris, ministrul francez de externe a explicat că operaţiunile NATO sunt mai dificile din cauză că piloţilor alianţei le este greu să deosebească trupele lui Gaddafi de rebeli şi populaţia civilă.

Potrivit ministrului Alain Juppe, forţele lui Gaddafi ocupă poziţii în mijlocul civililor, în zone dens populate şi sunt greu de atacat. De asemenea, atacurile din aer şi de pe mare de până acum au distrus avioanele lui Gaddafi şi vehiculele blindate, aşa încât forţele guvernamentale folosesc arme mai puţin sofisticate şi camionete pentru a se deplasa, asemănătoare cu cele ale rebelilor. Pentru a nu face victime printre civili, NATO atacă numai dacă este sigură de ţintă.

Purtătoarea de cuvânt adjunctă, Carmen Romero a respins acuzaţiile rebelilor despre inactivitatea NATO, spunând că operaţiunile decurg într-un ritm constant. Romero a spus că prioritatea numărul unu este apărarea civililor din Misrata, cel de-al treilea oraş ca mărime din Libia, situat pe litoralul vestic şi asediat de forţele regimului. De 40 de zile, oraşul aflat la 200 de kilometri de capitala Tripoli este bombardat de artileria guvernamentală.

Forţele navale franceze se pregătesc să asigure un coridor maritim, ca rebelii din Benghazi să poată livra în Misrata ajutoare umanitare unei populaţii înfometate, cu medicamente puţine şi fără energie electrică.

Sfârşitul confruntărilor militare nu se vede încă, nici al celor politice. În timp ce regimul de la Tripoli a sugerat că Muammar Gaddafi se poate retrage de la putere, fiind înlocuit de unul din fiii săi, Seif al-Islam, opoziţia a răspuns că nu va accepta nici o înţelegere prin care Gaddafi, fiii sau apropiaţii săi ar conduce Libia măcar pentru o oră în plus.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG