Linkuri accesibilitate

Cezar Gavriliuc: „91% din copiii care au ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare stau în grija buneilor.”


Cine rămâne acum cu numeroşii de-alde Nică a lui Ştefan a Petrei lăsaţi într-o copilărie cu mai multe necazuri de părinţii plecaţi la muncă peste hotare…Vom discuta despre o formă de-ai ajuta cu sfaturi pe cei care se pomenesc înlocuitori ai acelor părinţi plecaţi cu dl Cezar Gavriliuc, preşedintele Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului.


Interviul matinal EL: cu Cezar Gavriliuc


Europa Liberă: Prilejul punctual, dle Gavriliuc, al convorbirii noastre de acum e lansarea de către organizaţia Dvs, a unei noi cărţi din seria „Singur acasă” – şi e vorba de singurătatea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare… Deci, este vorba despre o serie, şi o nouă carte... ?

Cezar Gavriliuc
Cezar Gavriliuc:
„Da, exact. Vorbim de o serie pentru că este cea de-a patra carte care este pe acest subiect în Republica Moldova. Începând cu 2007, am lansat deja trei din această serie. Una se referă la profesionişti, deci este vorba despre cei ce lucrează cu familiile afectate de migraţie. O carte care este adresată copiilor care aşa şi se numeşte – „Singuri acasă”. Şi o carte adresată părinţilor.

Iată de această dată am înţeles că şi necesităţile celor care stau şi îngrijesc de aceşti copii sunt importante şi am lucrat mai mult timp, împreună cu alte organizaţii, cu HelpAge Internationale, la elaborarea acestei cărţi care a fost lansată foarte recent, săptămîna trecută a ieşit de sub tipar.”

Europa Liberă: O carte, aşa dar, destinată de această dată persoanelor care au grijă de aceşti copii… În primul rând, cine sunt, de obicei, aceste persoane?

Cezar Gavriliuc:
„Datele publicate recent într-o cercetare efectuată de HelpAge şi Unicef arată că practic 91 la sută din copiii care au ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare stau în grija buneilor. Deci, putem spune că chipul îngrijitorilor este de fapt chipul unei persoane în vîrstă, chipul buneilor acestor copii. În celelalte cazuri, cel mai des acestea sunt rude, sunt mătuşe, unchi sau chiar vecini...”


Europa Liberă: Cum ajunge o asemenea carte la respectivele persoane?

Cezar Gavriliuc:
„Avem mai multe strategii de a distribui aceasta carte. În primul rînd avem o campanie pe care am lansat-o în această iarnă, în care mergem în fiecare raion din R. Moldova şi ne întîlnim cu reprezentanţii şcolilor cărora le distribuim aceste patru cărţi, acest set. Diriginţii cunosc cel mai bine situaţia copiilor, cunosc care din ei au părinţii plecaţi peste hotare, care stau cu buneii, care stau cu alte rude şi ei pot să abordeze familiile şi să le transmită aceste cărţi care vin ca un suport pentru ei. De asemenea există şi alte modalităţi.

Organizaţia HelpAge colaborează cu multe organizaţii din ţară care lucrează cu persoanele în etate, respectiv o să fie transmise şi prin aceste reţele. Noi avem parteneri în cadrul centrelor de resurse pentru tineri sau centrele pentru copii. Şi iarăşi vom transmite aceste cărţi. Pe de altă parte, ele sunt şi la dispoziţia celor care doresc să le consulte la noi, gratis, o să fie mîine probabil şi pe site-ul nostru plasate.”


Europa Liberă: Să sperăm că bunicii cel puţin au WI-FI în localităţile unde se află. Înţelegem că scopul acestei cărţi ar fi să ajute aceste persoane să devină nişte înlocuitori cât mai buni ai părinţilor…Cine sunt cei cu sfaturile, îndrumarea? Adică, vreau să spun, cât de apropiată este expertiza autorilor unei asemenea cărţi de realitatea deseori destul de dramatică în care se află şi copiii, dar şi cei pomeniţi să le poarte de grijă?

Cezar Gavriliuc:
„Cred că e o întrebare foarte bună care merită să primească şi un răspuns adecvat. Unul dintre sfaturile pe care le dăm noi în această carte este ca ea să fie citită împreună cu nepoţii sau cu copii, dacă sunt alte rude. Pentru că ne dăm foarte bine seama de capacităţile şi dorinţa celor pentru care ea este gîndită. De aceea invităm ca asta să fie o lectură comună, să zicem, în care oamenii învaţă unii de la alţii.

Iar cît priveşte experienţa sau expertiza celor care au scris această carte, vreau să vă zic că Centrul de documentare şi informare privind drepturile copilului este probabil cea mai cu experienţă organizaţie în acest domeniu din R. Moldova, pentru că prima cercetare în domeniu din 2005 a fost efectuată de organizaţia pe care o reprezint; şi de atunci noi tot suntem conectaţi foarte mult la acest fenomen, lucrăm foarte mult cu profesorii din sate, ştim bine care este situaţia, au fost efectuate şi alte cercetări în acest domeniu.

Vă ziceam despre o nouă cercetare care examinează consecinţele migraţiei nu doar asupra copiilor, ci şi asupra persoanelor în vîrstă la care am fost parte, de aceea mesajele pe care le transmitem noi sunt legate direct de rezultatele acestor cercetări şi de rezultatele observaţiilor noastre şi discuţiilor cu oamenii la nivel local care sunt în contact direct cu aceste persoane.”

Europa Liberă: Cartea, spuneaţi chiar Dvs. într-un interviu este destinată tuturor celor care îngrijesc copiii a căror părinţi sunt plecaţi peste hotare - bunici, rude, fraţi sau dădace, în unele cazuri chiar vecini. Dar cu tot respectul pentru nobleţea intenţiei, ce utilitate poate avea această carte pentru nişte bătrâni rămaşi cu copiii care n-au mai citit ceva, poate, încă de pe vremea lui Nichita Hruşciov, de exemplu?

Cezar Gavriliuc
: „Da, cu siguranţă asta e o provocare foarte mare, să zicem, modul în care să-i convingem pe aceşti oameni să ia cartea în mînă şi s-o citească. De aceea, vă ziceam că unul dintre sfaturile pe care le oferim noi este ca această carte să fie citită împreună cu nepoţii. Pe de altă parte, o strategie pe care şi mai importantă o considerăm este că noi o transmitem în primul rînd şcolilor şi diriginţii care au grijăm de educaţia copiilor, de starea lor emoţională, pot să utilizeze acest instrument atunci cînd organizează şedinţele cu părinţii care sunt de fapt nişte şedinţe obligatorii şi la acare sunt invitaţi îngrijitorii copiilor. De cele mai deseori ori profesorii ne spun că aceste cărţi sunt nişte resurse foarte bune pentru şedinţele cu părinţii pentru că nimeni pînă acuma nu le-a oferit un suport metodologic cum să facă asta, mai ales că acestea sunt nişte necesităţi noi care apar în contextul migraţiei şi nici profesorii nu sunt pregătiţi să răspundă acestor necesităţi. De aceea ei utilizează pasaje din această carte şi le vor transmite îngrijitorilor rînd pe rînd, loe vor învăţa împreună, este un proces de învăţare.”

Europa Liberă: Aveţi cumva cunoştinţă dacă există statistici care să ne spună câţi psihologi există în atâtea şi-atâtea şcoli cu copii lăsaţi oarecum de capul lor?

Cezar Gavriliuc:
„Din păcate, situaţia cu psihologii este una foarte durută şi psihologi există de obicei în şcolile mari, în licee, şi nu întotdeauna există şi acolo. E o problemă asta. Se discuta şi anul trecut deacă să se introducă unitatea asta nouă de psiholog în mod obligatoriu în fiecare şcoală sau nu. E o problemă legată şi de cheltuielile mari pe care le are sistemul de educaţie cu şcolile. Probabil că în acest moment nu o să poată să dea nimeni un răspuns dacă vom avea sau nu psihologi în fiecare şcoală.

Noi însă considerăm că diriginţii care au în grijă o anumită clasă de copii sunt pregătiţi şi în modul acesta psiho-pedagogic; adică ei ar trebui să fie pregătiţi să-i ajute pe copii şi pe părinţi, în general familia afectată de migraţie să depăşească anumite consecinţe, anumite situaţii dificile. Dar dacă nu sunt, atunci că o facem noi. Pentru că vă spuneam că avem un ghid al profesionistului care lucrează cu copii migranţilor care este 60 la sută dedicat profesorilor, pentru că ne dăm seama că la nivelul localităţilor mici alte servicii sociale nu sunt decît şcoala.”

Europa Liberă: Moldovenii nu sunt chiar descoperitorii emigrării şi ai abandonării într-un fel sau altul a copiilor din acest motiv… Când se face aşa o carte se ţine cont şi de experienţa istorică a altora sau lucrurile şi aşa sunt limpezi?

Cezar Gavriliuc:
„Vreau să vă zic că totuşi migraţia din R. Moldova are un anumit specific. Dacă irlandezii migrau cu familii întregi în special, atunci în ţara noastră aceasta se întîmplă în special atunci când părinţii migrează în Europa de Vest şi rămîn acolo cîte 5,6,7 ani. Diferenţa este destul de mare în sensul că cei care rămîn singuri acasă, copii, chiar nu ştiu cum să depăşească anumite situaţii dificile. Nu ştiu cum s-a întîmplat asta în cazul altor popoare care au migrat, dar ştiu din istorie că migrau în mare parte cu familiile.

Vreau să vă zic că una din cărţi, cea care a fost dedicată părinţilor, a fost tradusă şi adaptată pentru părinţii care deja au emigrat în Franţa şi a fost distribuită acolo într-o reţea de organizaţii care ajută victimele traficului şi migraţiei ilegale. Practic în trei limbi ea există – franceza, română şi bulgară – şi multe alte organizaţii din întreaga lume s-au arătat interesate de modul în care a fost scrisă această carte pentru că au considerat-o o resursă foarte utilă în situaţia în care se confruntă şi ei cu situaţii de genul acesta, când părinţii ar trebui să pregătească despărţirea lor de copii, cum să comunice de la distanţă ş.a.m.d. ”

Europa Liberă: Or fi mamele supărătoare când te trezesc cu noaptea în cap amâgindu-te cu pupatul Pupezei din tei, dar tot e mai bine decât să te trezească – fie şi ceasuri mai târzii, te miri ce vecină în grija căreia te afli, nu-i aşa ?

Cezar Gavriliuc:
„Exact, asta era un mesaj pe care îl transmiteam şi noi – să nu ascundem plecarea, să nu existe un secret din asta, trebuie lucrurirle să fie discutate astfel ca să participe şi copii la deciziile pe care le iau părinţii.”

Europa Liberă: Vă mulţumim dle Gavriliuc.
XS
SM
MD
LG