Linkuri accesibilitate

Un japonez sinistrat își regăsește cîinele refugiat pe acoperișul unei case duse în largul mării de valul tsunami


Un bărbat din Japonia şi-a primit astăzi înapoi câinele găsit pe acoperişul unei case luate de valul tsunami, la aproape trei săptămâni de la dezastru. Câinele a fost salvat cu elicopterul vineri, la aproximativ doi kilometri în largul mării. Orăşelul Kessenuma, unde trăia câinele Ban şi stăpânul lui, a fost şters de pe faţa pământului de cutremur, valul tsunami şi de incendiile care au urmat.

De la dezastru, stăpânul lui Ban trăieşte într-un centru pentru sinistraţi, la Sendai. El şi-a recunoscut câinele în imaginile televizate ale operaţiunii de salvare.

Lucrătorii adăpostului pentru animale al prefecturii Miyagi spun că au grijă de vreo 15 pisici şi câini rătăciţi după cutremur şi că speră că-i vor putea înapoia pe toţi stăpânilor.
XS
SM
MD
LG