Linkuri accesibilitate

Filmul contemporan rus - între mit, realitate și rusofobie


Liudmila Gurchenko într-o scenă din „Gară pentru doi”

Liudmila Gurchenko într-o scenă din „Gară pentru doi”

Nikita Mihalkov: „Le sînt infinit recunoscător acestor actori pentru abnegația, tactul, concentrarea de sine...”


Dispariția unei celebre artiste de film din Rusia, Liudmila Gurcenko, a iscat în ultimele două zile o diversitate de ecouri și reflecții despre lumea filmului, la care se referă Victor Eskenasy în Agenda noastră culturală:

„Deși influența politică a Uniunii Sovietice a avut un impact devastator asupra societății, politicii și culturii cehe în general - se scrie în livretul unui recent apărut CD cu arhive istorice din anii ’50-’60 - viața muzicală a fost în mod paradoxal o excepție, concertele date de artiștii ruși la Praga fiind o oglindă contradictorie a timpului lor”.

Ideea este valabilă și pentru lumea românească, și nu numai în domeniul muzicii, dar și în cel al filmului rus, și m-am gîndit aseară la ea văzînd reacțiile iscate pe blogul scriitorului Vasile Ernu, față de afirmațiile unei cititoare, după anunțul dispariției celebrei actrițe ruse de film și cabaret Ludmila Gurcenko. Scris într-o limbă românească agramată, verdictul cititoarei cădea ca o ghilotină de prost gust: „veți rămîne niște rătăciți ai culturii universale și dependenți de năluca Rusiei, ce v-a poluat mințile...”.

La dispariția actriței de film Liudmila Gurcenko


Vasile Ernu, căruia i s-au raliat imediat mai multe voci ale tinerei intelectualități româno-moldovene, răspundea: „nu e loc pentru minți închise aici... aici e loc pentru oameni iubitori de cultură... indiferent că e rus, evreu, țigan sau român...”

In fond, ceea ce nota scriitorul moldovean, la 20 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, este că „moare încet, dar sigur, o epocă. La 76 de ani (30 martie) a murit una dintre cele mai iubite actrițe ruse... Am crescut cu ea, am învățat să visez cu ea...”. Idei la care cineva adăuga „în general, filmele rusești au un umor fin, o ironie la adresa vieții, care te pun pe gînduri”.
Liudmila Gurchenko, artistă a poporului, 1983


Onest, iubitor de cultură și cinefil fiind este imposibil să nu fi de acord cu aceste afirmații. Iar în discuția amintită, Ana Silvestru, o tînără pianistă care studiază în prezent la Zurich, adăuga că „din păcate, în societatea românească pare să fie perfect acceptabilă rusofobia”, o „automutilare gravă”, la care s-a referit și Nikita Mihalkov la o clasă de măiestrie dată în urmă cu patru ani la București.

Regizorul rus, autor între altele al „Sonatei pentru pianină mecanică”, „Sclava iubirii” și „Cinci seri”, ultimul film avînd-o ca magistrală protagonistă pe Liudmila Gurcenko, a dat un interviu special despre experiența sa, lumea cinematografică din fosta Uniune Sovietică și conlucrarea cu actrița dispărută, cu ocazia apariției unei ediții franceze pe DVD a capodoperelor sale.
Ediția franceză a filmelor lui Mihalkov publicată de compania Potemkine


La epoca filmării pelicului „Cinci seri” - povestește Mihalkov - ideea unui asemenea film era considerată curajoasă. Salariile erau plătite de stat doar pe perioada filmărilor, iar cele în curs, pentru „Cîteva zile din viața lui Oblomov”, după romanul lui Goncearov, trebuiau întrerupte, în așteptarea iernii. Echipa de filmare urma să șomeze, dar șomaj în Uniunea Sovietică, oficial nu exista.

„Atunci am avut ideea nebună de a turna în acest interval de șomaj un alt film” - își amintea Mihalkov. „Un lung metraj, dar respecînd constrîngeri precise: trebuia să fie un film de cameră, cu buget mic, cu acțiune derulată în același interior, cu un singur decor și exterioare limitate la minimum, cu puține personaje, turnaj pregătit impecabil, ca la comanda motor totul să meargă impecabil de la un capăt la altul, iar perioda de filmare să se limiteze la 25 de zile”. Condițiile erau foarte dificile, dat fiind necesitatea castingului, „a obținerii aprobărilor de la Comitetul de partid și Dumnezeu mai știe cine”.

Așa s-a ajuns la piesa de teatru „Cinci seri”, a lui Alexandr Volodin, care a scris scenariul, în timp ce Lusia Gurcenko și Slava Lubșin, actori celebrii atunci, au acceptat să li se creeze roluri de figuranți în Oblomov, pentru a-și motiva prezența la filmări. „Nu știu ce s-ar fi întîmplat dacă aveam un control financiar, avînd staruri care făceau figurație”.


Nikita Mihalkov - Extras din „Cinci seri

„Ziua trăgeam cadre din Oblomov, seara făceam repetiții pentru „Cinci seri” - povestește Mihalkov. Grație abnegației artiștilor filmul a fost turnat în exact 25 de zile. „Pentru toată lumea lucrul a fost senzațional”, în ciuda stării de iritare și oboseală, ajunse la sfîrșit la paroxism. „Lusia Gurcenko, marea, incomparabila, strălucitoarea comediană, care detesta să se scoale dimineața, s-a trezit pe tot parcursul filmărilor foarte devreme pentru a fi prezentă la machiaj la ora 8 dimineața. Pentru ea a fost foarte dur... Le sînt infinit recunoscător acestor actori pentru abnegația, tactul, concentrarea de sine, care au permis terminarea filmărilor”.
XS
SM
MD
LG