Linkuri accesibilitate

Anatol Durbală: Bancurile sînt o microistorie a societății.


Campionat mondial - astăzi - la spus minciuni. Pentru că e 1 aprilie, zi în care industria bancurilor prosperă. Dar ce vorbesc oare bancurile despre cei care le spun? Şi se numără oare acestea printre semnele distinctive ale unui popor? Sunt întrebări la care vom căuta răspunsuri, mai în glumă mai în serios, de la actorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Anatol Durbală.


Interviul matinal EL: Anatol Durbală despre virtuțile capacității de a rîde


Actorul Anatol Durbală
Anatol Durbală:
„Sunt bancuri si bancuri. Depinde foarte mult de cei care le spun. Unicul lucru pe care l-am observat in ultima vreme e ca parca sunt mai putine. Si sunt mai plate, aşa. Se refera la un umor mai primitiv, asa imi pare mie. Unul din bancurile mele preferate este:
- Noroc Ion.
- Noroc Vasile.
- Cum viaţa?
- Da cum, bine, mulţumesc.
- Dar la tine?
- Şi la mine, bine, mulţumesc.
- Apoi, aşa ne trebuie, daca suntem proşti.

Pentru mine acesta este un banc extrem de subtil, care dezgoleşte tot, dă arama pe faţă la ce se intampla aici. Or, stiti ce inseamna banc la care se râde la gest, la cuvânt, la asta mă refeream. Eu presupun ca bancurile sunt o micro-istorie a societatii. Si asa cum eu mereu am sentimentul ca anii 89-91 sunt mult mai adinci, s-au dus mult mai departe decit, de exemplu, s-au dus anii 2002, asa si bancurile probabil. Ele reflecta destul de bine. Si uneori sunt extrem de ingenioase.”

Europa Liberă: Deci bancurile pot fi si o arma destul de puternica?

Anatol Durbală:
„Ştiţi, eu as zice ca nu este corect sa lasam umorul, satira sau simtul umorului doar pe seama bancurilor. Ele sunt emblema umorului, dar mai sunt si alte lucruri. In genere, umorul si simtul umorului la o persoana, daca ar fi asa un coeficient care s-ar calcula asa cum se calculează IQ-ul, mi se pare ca ar refecta exact inteligenţa persoanei. Şi rafinamentul. Ca in zicalele celea: spune-mi cu cine prieteneşti si o sa-ti spun cine eşti tu. Exact asa si aici, spune-mi la care bancuri rizi si o sa-ti spun cine esti. Si am observat ca si femeile se indragostesc mai usor si plac barbatii cu umor, care au un simt al umorului rafinat si bine-dezvoltat. Eu as pune semnul egalitatii intre intelect si simtul umorului dezvoltat. E mai sus mintea!”

Europa Liberă: La inceputul interviului spuneati ca in ultima perioada simtiti ca bancurile in Moldova devin tot mai plate, si, facind legatura cu ce spuneti acum, nu ar fi prea imbucurator.

Anatol Durbală:
„Daca am vorbi despre societatea noastra ca despre o femeie sau despre un om, atunci ăsta ar fi diagnosticul. Dar, totusi, in societate sunt indivizi care simt umorul foarte bine si extrem de fin. Umorul mi se pare exact acel parametru care nu poate fi masurat cantitativ, ci doar calitativ. Poti sa dai o gluma intr-un anume moment care costa 300 care au fost spuse pina acum.


Europa Liberă: Care momente au fost cand umorul a salvat natiunea?

Anatol Durbală:
„De fiecare data umorul, cel putin pe mine personal, in orice situatie, inclusiv acele oficiale, au simplificat accesul la anumite lucruri. A fost mai bine cu decit fără. Bănuiesc ca asta se reflectă si la nivel de natiune. Daca ati observat, ca am observat si eu: oamenii care stiu sa glumească sunt extrem de trişti: daca va amintiti marii umoristi, incepind de la Charlie Chaplin...

Aici nu pot sa nu zic o vorba care imi place foarte mult, este o epigrama a lui Valentin Gaft, pe care am auzit-o tot pe cind invăţam la Moscova, am retinut doar doua rinduri din ea. El a zis despre actori, dar se poate de zis si despre umoristi: „Umoristii sunt capabili sa observe umorul in ceva si nu sunt capabili sa-si diriguiasca propria viaţă.” Si e adevărat ca este foarte greu sa spui un banc si sa râzi ca un tembel tu singur de tine. Cred ca e vorba de perceptie, atitudine, nu e vorba de complicitatea unei situatii. Poate sa fie o situatie foarte complicata, dar atunci cand stii s-o iai usor, nu pare asa.”

Europa Liberă: Cum ati explica faptul ca bancurile din trecut, de exemplu, se zice ca cele mai bune bancuri trebuie explicate?

Anatol Durbală:
„Depinde de bancuri. Sunt bancuri de situatie, de logica, sunt bancuri care spun cu totul altceva, care sa-ti trezească in creier cu totul altceva.”

Europa Liberă: Sau sunt bancuri care tine de o anumita perioada. Ca sa intelegi un banc din perioada sovietica, trebuie sa fi trăit atunci.

Anatol Durbală:
„Bineinteles. De exemplu, acum e mai greu sa spui cuiva un banc cu Brejnev sau Niculin, bancuri care prin anii ʼ60 erau spuse pe la toate colturile, si era lidere sau şlagăre in bancuri.”

Europa Liberă: Despre ce mai glumesc moldovenii astazi?

Anatol Durbală:
„Care sunt personajele? Este eternul Bulă-Vovocica, el pur si simplu exista in toate popoarele. Despre politicieni glumesc. Eu stiu bancuri despre Voronin, Lucinschi, Snegur.”

Europa Liberă: Bancuri pe care le spuneti in emisiunea Ora de Ras la un post de televiziune.

Anatol Durbală:
„Acolo facem satira, este un pic altceva, dar facem si bancuri. Dar vorbesc de bancuri pe care le-am auzit de la oameni simpli, care m-au mirat, ca am avut impresia ca bancul a venit inaintea situatiei, atât de la moment si atât de exact este spus.”

Europa Liberă: Vorbind de politicienii moldoveni, cat de suparaciosi sunt cand se fac glume pe seama lor?

Anatol Durbală:
„S-a cam scapatat lumea la aceasta libertate, democratie, si nu prea stie ce sa faca cu ea. Noi suntem obisnuiti sa vorbim ca nu se pricep sa diriguie cu libertatea oamenii. Fiecare om care ma vede, ma intreaba daca nu m-au batut, nu m-au inchis. Frica sta in oase si lumea nu prea stie ce sa faca. Se poate asa?

Ceea ce spunem noi la televizor ii uimeşte nu atât umorul cat ii uimeşte ca lor li se pare asta un curaj nebun. Uite ei pot sa spuna asa ceva despre Voronin, Ghimpu sau Filat! In opinia mea, nici demnitarii nu prea stiu ce sa faca in aceste momente de libertate de asta, mai ales cand au aparut multe televiziuni. Si atunci cand nu prea stiu ce atitudine sa ia, prefera sa evite contactul, sa o faca pe desteptii. Asa imi pare mie, poate nu am dreptate.”

Europa Liberă: Dar, bănuiesc, ca aveti si dvs. un mesaj care poate fi perceput.

Anatol Durbală:
„Sa ne autoelevăm, nu stiu cum sa zic, sa devenim mai sensibili, mai fini, mai precişi, mai puţini hălbăratici, să avem neapărat acest curaj de a râde de noi înşine. Este extrem de important. Autoironia. Este asa o parabola, despre un impărat, care odată fiind intronat, primul lucru care l-a facut e ca a dat ordin sa se dubleze impozitele. Si a trimis un aprod sa-i spuna ce se intampla in strada.
- Măria ta, e ingrozitor, te injură, te scuipă. La care imparatul nici nu a ascultat pina la capat si spune: mai dublaţi o dată impozitele.
Peste o saptamina iar se intoarce aprodul: - Măria ta, ei pun mâna pina le furci, pe lopeţi, vor sa se rascoale. Te poreclesc crudu’, sângerosu’.
- Mai dublati o data impozitele.
A treia oara cind se intoarce aprodul, imparatul il intreabă: Ce face poporul?
- Măria ta, râde.
- Stop! Până aici, mai mult nu au nimic.

Asa cum noi nu avem nimic, nu avem prea multe, nu ne ramine decit sa ridem, si trebuie sa stim sa ridem, trebuie sa stim cum, când, şi trebuie sa fim ironici, mai cu seama autoironici.”
XS
SM
MD
LG