Linkuri accesibilitate

Declarațiile făcute la Chișinău de secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu (România liberă)


Au ajuns in presa de la Bucuresti unele rezultate ale contactelor dintre ministrul de externe rus Serghei Lavrov si omologul sau de la Chisinau. Din punctul de vedere al Moscovei, negocierile de solutionare a crizei din Transnistria pot fi redeschise, numai ca se opune Tiraspolul. Potrivit unei stiri din Evenimentul zilei, Rusia se pronunta pentru modificarea formatului misiunii de mentinere a pacii in Transnistria si pentru retragerea munitiilor de pe teritoriul transnistrean. Republica Moldova, in schimb, ar trebui sa confere un statut special Transnistriei revenite intre granitele unui stat unitar neutru.

In comentariul lui Cristian Campeanu, din Romania libera, este amintita si conditia ca perspectiva de aderare la Uniunea Europeana a Republicii Moldova sa ramana vaga. In acelasi timp insa, ar putea fi si un indiciu ca seful diplomatiei ruse vede posibila reunificarea Moldovei numai in cadre europene. Cu alte cuvinte, pentru prima oara Moscova pare sa se fi acomodat cu o Moldova membra a Uniunii. Castigul rusilor ar fi dublu – scrie Campeanu. Prin formarea unei confederatii Transnistria-Moldova se poate bloca o eventuala unire a Moldovei cu Romania. Daca acest lucru ar insemna sa piarda Moldova in favoarea Europei, ar ramane totusi cu un cap de pod insemnat in ceea ce Lavrov a numit “noua arhitectura de securitate”, se mai arata in Romania libera.

Tot Romania libera rezuma pozitiile sustinute de secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, la forumul Uniunea Europeana – Republica Moldova. Oficialul roman a reafirmat sustinerea ferma pe care Romania o acorda parcursului european al tarii de peste Prut, citam , “atat in calitate de stat membru aflat la frontiera rasariteana a Uniunii Europene, cat si prin prisma patrimoniului comun de valori lingvistice, culturale, spirituale”.

Editorialul ziarului Evenimentul zilei, semnat de Mircea Marian, argumenteaza ideea ca liberalii isi slujesc foarte prost sansa electorala in cadrul Aliantei Social-Liberale, pe care au incheiat-o cu social-democratii si conservatorii. Pentru ca s-au raliat unor pozitii nationaliste agresive, e de asteptat ca nu vor avea sprijinul UDMR la viitoarele alegeri din 2012, la care, fatalitate!, tot Traian Basescu va desemna premierul. Comentatorul face pronosticuri: pana atunci, USL s-ar putea rupe, inclusiv pentru ca, daca e sa se constituie o coalitie, Basescu va opta pentru combinatia PDL-PSD.
XS
SM
MD
LG