În martie 1991, la Chişinău este serbată pentru prima dată în mod oficial şi cu mare fast ziua Unirii Basarabiei cu România. În acest sens, pe 24 martie 1991 în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc o manifestare de masă dedicată lui 27 martie 1918. În contextul acestor solemnităţi care au avut o semnificaţie aparte, presa de la Chişinău publica o serie de materiale revelatoare despre evenimentele istorice din primăvara anului 1918. Se lansa volumul unuia dintre fruntaşii Sfatului Ţării, Pan Halippa, intitulat „Testament pentru urmaşi”, apărut anterior, în 1988, în Germania.
Mai mult, s-a petrecut un fenomen inedit: ziarul „Moldova Suverană” începea să publice din 31 martie 1991 cereri făcute de sute şi mii de persoane pentru redobândirea cetăţeniei Moldovei de către basarabenii care au plecat în 1940 şi 1944 fără voia lor. Aceştia erau, în majoritatea lor, cetăţeni ai României, ai altor state de pe toate continentele: Franţa, Germania, Marea Britanie, Australia, dar şi dintre cei plecaţi fără voia lor sau obligați de împrejurări în Rusia, Ucraina, Kazahstan.
Strămutarea forțată a basarabenilor în Siberia
Acest lucru se întâmpla la îndemnul lui Alexandru Şoltoianu, disident în perioada sovietică, condamnat în 1972 împreună cu grupul Usatiuc-Ghimpu la 6 ani privaţiune de libertate într-o colonie corecţională de muncă cu regim sever şi 5 ani de exil în Siberia. Şoltoianu publica în ediţia din 27 martie 1991 a ziarului „Moldova Suverană” un articol întitulat „Repatrierea. Să ne readucem surorile şi fraţii în sânul naţiunii”.
El făcea un excurs în istoria Basarabiei, amintind de anul 1812, politica de rusificare promovată de ţarism în provincie, politică continuată de regimul sovietic de ocupaţie după 1940 şi 1944, amintind şi de experimentul de „construcţie naţională” din perioada interbelică în RASS Moldovenească. Dat fiind strămutarea forţată a moldovenilor în Siberia în perioada imediat postbelică şi migrarea masivă a acestora în Rusia şi alte republici sovietici în deceniile următoare, în 1991 existau sute de mii de peroane care - îndemna Şoltoianu -, trebuie ajutate să se întoarcă acasă. Numai în Rusia existau nu mai puţin de 300 de mii de moldoveni români care erau supuşi în continuare deznaţionalizării, neavând dreptul la şcoala naţională, aşa cum aveau ruşii în Moldova. El era alarmat şi de faptul că odraslele din familiile mixte de regulă uitau de originile lor româneşti şi, mai mult, erau educaţi în spiritul resentimentului faţă de tot ce e legat de Moldova şi România.
Şoltoianu propune de aceea crearea unui Comitet de Stat pentru repatrierea moldovenilor care să aibă un buget propriu în aşa fel încât să poată promova şi susţine financiar revenirea compatrioţilor noştri acasă. Mulţi au şi revenit imediat, dar o parte bună au constatat că între timp se înstrăinaseră de locul de origine şi au preferat să revină în patria lor adoptivă, unde aveau familii şi un loc de muncă acceptabil pentru a duce un mod viaţă decent.