Şpaga n-are frontiere şi nici nu face discriminări la nivelul statutului social. Poţi primi şpagă la Bruxelles, ca europarlamentar, şi o poţi primi, fireşte, pe malurile Dîmboviţei, ca important lider sindical. Cazul Marius Petcu nu poate reprezenta o surpriză decît pentru naivi. Altfel, corupţia şi jocurile de interese din cadrul mişcării sindicale sînt de notorietate publică, fără consecinţe însă, cel puţin deocamdată, pentru protagonişti.
Aşadar, Petcu a fost prins în flagrant pe cînd primea o mită de 40 000 de euro din partea patronului unei firme de construcţii. Primele cercetări par să arate că e vorba de o mită de 20 000 de euro lunar, primită în 2009-2010, la care se adaugă, drept bonus, o vilă la Predeal de 200 000 de euro. Cum să nu observi că Petcu se ţinea tare şi nu făcea concesii: partenerul de afaceri, care obţinuse comandă pentru o lucrare de anvergură, trebuia să se execute prompt şi să-şi manifeste recunoştinţa pentru favorul primit.
Să facem însă abstracţie de această afacere recentă şi să aşteptăm desfăşurarea anchetei. Marius Petcu rămîne, oricum, un personaj îndoielnic. Vechi lider al sindicatului Sanitas şi al confederaţiei CNSLR-Frăţia, Petcu a avut venituri mai mult decît consistente şi a adunat o avere confortabilă. A cîştigat, în 2010, mai bine de 10 000 de euro pe lună, din salarii şi din acţiuni la diferite firme. Soţia face parte şi ea din organismul de conducere al confederaţiei.
Familia Petcu posedă trei locuinţe în Bucureşti, una în judeţul Ilfov, mai multe terenuri, bijuterii, tablouri, icoane, conturi consistente în lei şi în euro. La adăpost de grija zilei de mîine, Marius Petcu poate atinge acea stare de echilibru sufletesc propice apărării intereselor clasei muncitoare.
Nu întîmplător liderii sindicali au protestat vehement cînd, nu de mult, s-a hotărît ca şi ei să-şi facă publice declaraţiile de avere. O pudoare care se explică.
Aceeaşi secretomanie a domnit în primii ani după 1990, cînd noile sindicate s-au trezit în braţe cu uriaşul patrimoniu al fostului sindicat comunist. Atunci s-au pus la cale mari şi tenebroase tranzacţii, s-au făcut averi peste noapte şi s-au stabilit complicităţi de durată. Şi tot atunci unii lideri au ajuns la concluzia că generoasele idealuri sindicale n-ar fi incompatibile cu chiverniseala proprie. O idee, după cum vedem, valabilă şi astăzi.
