Linkuri accesibilitate

Povestea vinurilor


Povestea vinurilor ar trebui readusă în lumina reflectoarelor, să ne lămurim în privința calității vinurilor autohtone.


Zilele astea a trecut aproape neobservată de marele public o ştire şi anume aceea că, de la începutul anului, Rospotrebnadzor a respins a zecea parte din producţia alcoolică venită din Moldova. Aş zice chiar că, pe fundalul marilor evenimente, cum sînt, de pildă, frămîntările din Parlament, povestea vinurilor rebutate de Rusia trece drept un fapt banal, şters, plictisitor. Cine o mai urmăreşte cu sufletul la gură?

Asta la început, în îndepărtatul an 2006, refuzul Serviciului federal sanitar rus de a accepta vinurile autohtone a provocat reacţii şi dezbateri furtunoase. Au răsunat voci răspicate atunci, care întrezăreau un pronunţat subtrat politic în decizia Rospotrebnadzorului, dar şi voci ritoase-puternice care puneau la îndoială calitatea producţiei alcoolice autohtone.

Cu timpul însă, dezbaterile furtunoase au pierdut mult din intensitate, ba chiar au dispărut, fără să ne lămurească pe noi, simplii muritori, cum stau în realitate lucrurile. La banalizarea şi dispariţia discuţiilor pe această temă a contribuit şi cronicizarea problemei. Sînt 5 ani deja de cînd Rusia, cu intermitenţe, respinge anumite loturi cu produse alcoolice.

Şi, se ştie bine, orice fapt care stăruie în timp, chiar dacă e grav, devine obişnuit, nu mai trezeşte interesul iniţial. Se vede că ne-am obişnuit şi noi într-atît cu interdicţiile Rospotrebnadzorului, încît nu le mai băgăm în seamă. Şi la rigoare există şi un element care justifică absenţa interesului. Nu mai e vorba acum de respingerea întregii producţii, ca în 2006, ci doar a unor loturi mai micuţe. Aşa că problema e ca şi inexistentă parcă. Mergem înainte, suportînd şi unele impedimente!

Am impresia că povestea vinurilor ar trebui readusă în lumina reflectoarelor. Cel puţin, ar merita să ne lămurim o dată pentru totdeauna în ceea ce priveşte calitatea vinurilor autohtone. Nu de alta, dar mai cumpărăm şi noi, simplii muritori, cîte o sticlă de vin autohton din cînd în cînd.
XS
SM
MD
LG